De obicei, rolul unei parapante este acela de a te ajuta să zbori, de a te ridica pe înălţimi şi de a te privilegia cu minunăţia lucrurilor pe care le poţi vedea. Nu poţi să zbori fără o parapantă, iar după ce reuşeşti să capeţi una, e nevoie de o perioadă de antrenament, o pregătire pentru ceea ce urmează să experimentezi deasupra pământului. Şi te aşezi în seletă, un aşa-zis „fotoliu zburător”, care urmează să se ridice la înălţime. Nu e aşa de uşor să zbori pe cât pare şi, dacă ne mai amintim şi de aripile lui Icar, am face bine să ţinem cont de regulile zborului. Şi de ce aceasta? Pentru că dacă ne vom apuca să zburăm fără să avem habar cum se face, fără să ştim să alegem locul potrivit, e posibil ca actul nostru să fie ca şi cum ne-am semna condamnarea la moarte.

Deci, după antrenamente, după asumarea riscurilor şi toate pregătirile necesare puse bine la punct, te poţi bucura de ceea ce înseamnă frumuseţe. Te desprinzi de pământ şi începi să pluteşti deasupra tuturor lucrurilor. Cu cât te înalţi mai sus, cu atât toate lucrurile par mai mici. Kilometrii se transformă în metri, iar metrii în centimetri. Totul se micşorează şi, ce e mai fascinant e că acolo sus uiţi de toate. Te bucuri de frumuseţe, de lumină, de linişte. Respiri aer curat şi parcă te desprinzi de lume, de tot ce te înconjura cu câteva minute în urmă. Timpul se dilată şi parcă totul prinde conturul pe care-l doreşti. Cu multă dibăcie mânuieşti suspantele şi te îndrepţi spre ţinta aleasă. Şi cu cât te înalţi mai mult, pari să te dezveleşti de hainele pe care le-ai îmbrăcat cu sau fără voie, haine precum monotonie, durere, teamă, dezamăgire.

[...]