Doar Tu imi trebuiesti, doar Tu, Dumnezeule. Imi era destula bucuria aceea ce doar de la Tine am primit-o, si daca mi-as fi dat seama ca intr-aici mi se indreapta drumul, nu mi-as fi permis sa Te pierd.

M-am trezit intr-o oarecare clipa intunecata cu viata-mi fiind zdruncinata si departe de Tine. Era doar vina mea. A trecut mult timp de atunci, prea mult si sunt inca aici. Momente de intunecime si durere ma cuprind, simt cerul cum ma zdrobeste in tacere, prea mult lasandu-se peste mine. Imi canta un cor ingeresc, cu note de vinovatie, si nu poate fi altceva decat melodia inimii mele. Pleoapele imi sunt grele, si faptele goale. Slujirea mea nu se mai inalta spre cer. Vocea-mi nu mai canta. Inima mea nu se mai bucura. Viata mea ma asteapta. Tatal meu, Cel mai Iubit ma striga...

Si sunt tot departe, tot goala. Dar cred ca de aici, de unde sunte, se poate ajunge la un picur din lumina zilei dintai. Si stiu ca am sa-l caut, si am sa ma invasor in el. Am sa ma inalt. Am sa Te simt. Ai sa ma ai. Avem sa fim din nou Noi... doar eu cu Tine. Si nu mai vreau sascriu...m-am saturat de cuvinte... de ale mele. Vreau sa Te aud pe tine acum.

-Andreutza