Autor: Norrishor

Nu ştiu dacă îţi place sau ţi-a plăcut matematica, dar vreau să petreci câteva minute împreună cu mine pentru a ne face împreună socotelile spre a afla care ne sunt scăderile, unde e nevoie de plusuri şi ce anume trebuie să înmulţim sau să împărţim.

Nu ţi s-a întâmplat niciodată să-ţi dai seama că ţi-ai făcut planuri, că ţi-ai dorit tot felul de lucruri şi, după ceva vreme să realizezi că Dumnezeu a fost scos din calcul? Cu părere de rău descoperim că aşa stau lucrurile, că ne trezim planificând de unii singuri lucruri despre care nici nu i-am pomenit lui Dumnezeu! Şi, bineînţeles, vrem ca toate lucrurile să meargă strună, vrem ca planurile noastre să fie duse la bun sfârşit, ca dorinţele noastre să fie împlinite. Dar cum, dacă L-am scos din calcul pe Dumnezeu, dacă nu am fost interesaţi de părerea Lui înainte de a face ceva?

Când ne facem socotelile este acolo şi Dumnezeu? Luăm noi în calcul şi părerea Lui? Dacă nu, atunci să nu avem pretenţii ca lucrurile să stea prea bine! Luăm noi în seamă părerile lui Dumnezeu, avem curajul să ascultăm şi atunci când ne răspunde cu un „NU” răspicat? Greu de răspuns, nu-i aşa?

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

De cand suntem incercam sa gasim metode mai usoare de a ne atinge scopurile. Avem metode de calcul prescurtat,inventii in toate domeniile,autostrazi care leaga mai multe orase etc. Vrem sa economisim timpul(care "inseamna bani") si alegem variantele usor accesibile de traseu-un lucru foarte normal pentru timpul in care traim. Exista insa lucruri care nu accepta graba,care nu permit si nu merita o privire rapida si o alegere fugara.

In sensul asta exista drumul de tara si drumul de asfalt-doua drumuri total opuse, ce inseamna destinatii si psihologii opuse. Drumul de tara e cel care cere sacrificii mai multe si mai mult timp. E "pietruit" si mai greu de parcurs. In schimb,drumul asfaltat,cel de oras,e metoda rapida de a obtine ceva indiferent de metode,e drumul de oras, "perfect pentru orice ocazie", cum spun reclamele. Daca ar trebui sa alegem intre un loc de munca bine platit, dar care nu ne place si unul prost platit care ne place enorm, ce am alege? Preferam parteneri sinceri, intelegatori, cu mai putine resurse financiare, sau parteneri cu stare sociala buna si fara scrupule in relatiile cu altii?

[...]

Autor: Neosophia

Traiesc pentru a te iubi si pentru a putea sa te iubesc. Pentru ca vreau sa traiesc si am ales sa o fac. Traiesc pentru tine, iubirea mea, pentru privirile tale, pentru aplauzele tale, pentru atingerile tale.
De aceea, m-am hotarat sa te vad asa cum esti in toata splendoarea visului tau. Da, si atunci am inceput sa te iubesc tot mai mult.

Erai singura. Doar tu si cu mine. Erai murdara si totusi te-am iubit.  Atat de mult, incat incetasem sa respir. Te voiam doar pe tine. Erai farama mea de dumnezeire, iar eu incepeam sa ma pierd in ochiul tau subtire si adanc, plin de oase.

Erai frumoasa. Cea mai frumoasa. Priveam in deschizatura sufletului tau si atunci cuvintele curgeau tremurand prin mine. Incepeam sa tremur si vedeam cum furai totul din mine. Din cauza ta, visul meu s-a intrerupt de atatea ori, dar stii, eu voi continua sa te iubesc. Pentru tot ceea ce mi-ai luat. Pentru cruzimea ta. Pentru mizeria din tine si pentru mizeria din mine. Pentru tot. Pentru dragoste si ura, pentru moarte si viata, dar mai ales pentru tine, LUMEA MEA...

Mi-e teama ca nu ma vei auzi niciodata si din cauza asta, m-am hotarat sa nu plang. Tu, lumea mea , ai fost si vei ramane surda iar eu am fost blestemat sa te iubesc in cel mai nebunesc de pur si simplu mod posibil. Doar pe tine. Doar pe tine. Doar pe tine. Doar pe tine.

Acum vreau sfarsitul povestii.

Autor: Andreutza

Eram în clasa a patra când mi-a fost prima dată furat de pe buze un sărut … A fost ceva ciudat, cum spunea cineva „un gust de carne”. Nu m-a făcut de loc să zâmbesc atunci, doar a născut în mine o obsesie tristă de a-mi atinge buziţele cu vârful degetelor ca şi cum ceva era altfel de cât trebuia să fie. Chiar dacă e naiv, trebuie să recunosc că am plâns multe nopţi apoi şi m-am rugat Domnului să mă ierte. Zâmbesc acum când îmi aduc aminte. Îmi era ruşine de mine şi mă îngrozea ideea că cineva ar putea afla. Nimic nu mă făcea să mă simt iertată şi credeam atunci că undeva, în acel sărut, mi-am pierdut cheia ce mi-ar fi putut deschide poarta Cerului. Pupicul ce îmi „furase Veşnicia” îmi fura odihna nopţilor şi îmi frământa dimineţile. După câteva zile lungi de nelinişte am găsit soluţia: m-am pus repede pe genunchi şi am spus
„ Tati, dacă Tu mă ierţi că m-a pupat Alex, promit că nu îmi mai pocnesc niciodată degetele… nici de la mâini, nici de la picioruşe. Vrei?”

M-am ridicat mulţumită de propunerea mea şi convinsă de faptul că Dumnezeu o acceptase şi am plecat „eliberată”.  Acum râd!

[...]

Autor: Norrishor

Viaţa este o luptă acerbă pe care o purtăm fie cu cei din jur, fie cu Dumnezeu, fie cu noi înşine. Însă, oricare ar fi ea, lupta, de multe ori ne lasă fără putere, fără vlagă şi parcă am da să spunem că nu suntem în stare de nimic. Dar lupta… vrem s-o ducem şi nu ne lăsăm cu una cu două şi, aşa vlăguiţi cum suntem, ne ridicăm din nou, punem mâna pe arme de tot felul şi dăm să luptăm. Şi pierdem şi azi, pierdusem şi ieri, vom pierde şi mâine, dar tot nu ne lăsăm.

Ne luptăm cu cei din jur, gândind-ne că am avea ceva de câştigat dacă ne impunem punctul de vedere, dacă ne spunem şi noi părerile, credem că ar conta. Dar nu, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Lupta rămâne luptă… şi nu lasă în urmă decât morţi sau măcar răniţi. Şi rănile dor, ne dor mai mult decât ne-am aştepta. Şi suntem dezamăgiţi, pentru că lupta noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Ne mai luptăm şi cu Dumnezeu, ca şi cum puterile noastre ar fi pe măsura puterilor Lui, ca şi cum am avea vreo fărâmă de şansă în faţa Lui. Suntem mereu cârtitori, îi cerem mereu să ne facă aşa şi pe dincolo, de parcă ar fi la dispoziţia noastră. Şi suntem dezamăgiţi şi de relaţia pe care o avem cu Dumnezeu.

[...]

Autor: Dox

Pentru ce ti-ai da viata? Sincer. Pentru ce? Inchide ochii, opreste muzica, acopere zgomotul, stai si cugeta... Pentru ce, sau pentru cine ti-ai da viata? Ai da-o? Pentru un prieten? Pentru Dumnezeu? Cum iti imaginezi ca ar putea fi acel moment? Martir? Sari in ajutorul prietenilor, familiei, iubitului, iubitei? Cum simti acel moment? Aceea clipa de daruire suprema, de cadere voita in gol vecina cu sinuciderea dar mai scumpa in ochii lui Dumnezu decat toti banii pusi la colecta... caci nu este dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai...

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie, cred, mi-ar fi destul de usor sa ma hotarasc, pe moment, sa imi dau viata. Ma leaga putine de pamantul asta. Nu zic ca nu iubesc si n-am oameni care mi-s dragi... dar toate astea, pe langa ce va urma, sunt o nimica toata.

[...]

Autor: dutzuway

Si noi tinerii sa emigram... Da, stiu, nu te intreba ce poate faca statul pentru tine ci ce poti face tu pentru stat; acestea sunt celebrele vorbe ale lui JF Kennedy si nu de putine ori cineva imi tot replica asta cu privire la lipsa mea de incredere in statul roman.

Pe langa multiplele institutii cu care am avut privilegiul de a interactiona pe parcursul vietii mele, am fost sincer si brutal confruntat cu tristul adevar ce uneori poate sa te maturizeze precoce sau pur si simplu sa eschivezi in a... emigra. In cazul meu solutia acesta a emigrarii imi pare totusi una care nu ar putea vreodata sa suplineasca golul, eventual, creat in urma deciziei mele. Am senzatia ca pot sa reusesc si pe plan economic si aici. Pana la urma la asta se rezuma alegerea mea in situatia aceasta, daca e sa aleg un status material superior (dobandit prin munca si iar munca... nu vreau sa folosesc termenul de sclavie) sau daca, din moment ce latura mea umana non-telurica isi gaseste deja satisfactia in conjunctura vietii actuale.

Pentru o persoana care am reusit sa “evadez” din Romania pot spune ca cel mai important in viata e sa poti fii om pentru oameni... nu sclavi pentru ne-oameni. Bineinteles sunt multe de spus in privinta asta... E o problema care ne macina gandurile multora dintre noi...

Exista viitor pentru mine in Romania? Prima data, parerea mea, e sa stii ce fel de viitor ai vrea sa ai... viitorul vine sigur, trust me. Ce credeti ca v-ar putea ajuta sa fiti impliniti? Sau cum ar trebui sa arate viitorul vostru ca fiind unul implinit? Atentie nu e o pledoarie pro-pauperizare... Daca vreau sa am bani... da, clar! Daca vreau unde sa stau... absolut. Problema e ce ai face ca sa obtii ceea ce vrei si daca toate astea te-ar putea implini? Putem vorbi si de prioritati si de faptul sa fii multumitor (dar mereu existand dorinta de mai mult)... Mai mult... ce? Ce vreti de la viata asta! Mai mult din lucrul respectiv... ce rost sa traiesti viata de aici fara ca ea, viata ta, sa te defineasca cine esti...?

No, ce ziceti... emigram?

Autor: Miriutza

Indraznim sa visam , sa planuim , sa ne dorim, ca apoi... tot ce odata am visat sau dorit sa dispara...
Strangem in "palmele" noastre cu atata grija ceea ce ne e asa de drag si ceea ce pentru noi conteaza asa de mult, ca mai apoi sa vina Cineva si sa ne spuna ca El are alt plan pentru noi... nu-i asa ca e frustrant cand Cineva ne taie calea... si nu o face in modul in care noi dorim?
 
Am vrea sa ne lase in pace, sa ne lase sa ne traim vietile asa cum stim noi ca ne e mai bine. De unde sa stie El ce e mai bine pentru noi?
 
Am vrea sa fim capabili sa ne cream propriul nostru destin, propriul nostru viitor... de atatea ori.  Nu ne place cum ni se modifica viata, schimbari pe care nu le-am dori incep sa se faca simtite, si am vrea ca planul LUI sa nu mai fie parte din viata noastra.

[...]

Autor: Dox

Imi vine sa rad cateodata, cand ma gandesc cat de fatarnici putem sa fim, noi, crestinii. Sustinem sus si tare ca ne incredem in Dumnezeu, ca noi credem in Fiul lui, Iisus Hristos, noi stim ca El va veni odata in glorie, istoria se va termina, si toate lucrurile ascunse vor fi descoperite si fiecare cuvant si gand va fi adus la judecata.

Nu ne oprim insa din mintit, din furat, din judecat - uitam ca "cu ce masura vom masura, cu aceeasi masura ni se va masura". Si ne place atat de mult sa barfim...

Ne place insa sa predicam, sa ne uitam cu superioritate la celelalte religii, la alte culte crestine, sa ne aprindem in discutii teologice, fara viata, dar cu multa informatie. Si viata, viata crestina e searbada si plina de compromisuri.

Vad parinti care uita sa-si invete copii sa se puna pe genunchi, pentru ca ei nu mai stiu sa faca asta. Alegem sa ne rezolvam problemele singuri, si apelam la Dumnezeu doar ca la o ultima resursa de parca am zice - of iar am ajuns sa ma rog...  Am ajuns niste imbuibati care arata cu degetul catre cei care trebuie sa meaga la dezalcolizare sau la dezintoxicare, si uitam asa usor ce scrie in Cuvantul lui Dumnezeu ca: "...faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu." (Galateni 5:19-21)

Nu-i vorba ca suntem slabi, si nu suntem in stare sa atingem standardele lui Dumnezeu. Nu despre asta e vorba. Asta e drept. Nu vom reusi sa fim sfinti niciodata, prin faptele noastre. E vorba despre aceea ignoranta in care am cazut, noi, care ne spunem, "poporul lui Dumnezeu". Si tocmai noi, il ignoram pe Creator.

Cred ca a venit momentul sa ne trezim...

...şi e aşa de uşor să-ţi fie greu!

Autor: Norrishor

Mă încăpăţânez să fiu şi astăzi parte din viaţa ta, încercând să te trag de mânecă, oprindu-te măcar pentru câteva clipe să citeşti niscaiva gânduri. M-am tot gândit în ultima vreme la alte câteva din obiceiurile noastre. Când dăm de greu, nu facem altceva decât să dăm înapoi. Şi o facem destul de des, pentru că aproape orice lucru ni se pare greu. Nu-i aşa? Ne este greu să ne ajutăm aproapele, ne este greu să ne dăm din timpul nostru celor din jur, ca să nu mai pomenesc de bani. Ne este greu să ne ţinem promisiunile, ne este greu să ne trezim măcar cu o jumătate de ceas mai devreme, ne este greu să ne rugăm pentru alţii, ne este greu să iertăm, să iubim. Ne este greu să nu criticăm, să nu bârfim, ne este greu să nu ne dorim atâtea lucruri, ne este greu să fim cei pe umerii cărora atârnă responsabilităţile, ne este greu să punem umărul în lucrarea lui Dumnezeu. Ne este greu să îmbrăţişăm, ne este greu să ridicăm pe cineva căzut, ne este greu să încurajă, să fim sinceri, ne este greu să rezistăm ispitelor, ne este greu să căutăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu, ca să nu mai spun cât de greu ne este să le vorbim oamenilor despre Dumnezeu. Ne este greu să ne schimbăm atitudinile, să ne reevaluăm valorile. Ne este greu să îi acceptăm şi, mai mult, să îi iubim pe oameni exact aşa cum sunt.

[...]

Autor: Andreutza

Nu imi pot aduce acum aminte vreo clipa in care sa ma fi simtit frumoasa, (vorbind despre trup). Pot sa retraiesc in mintea mea fara nici o problema secventa din copilarie in care intr-una din “luptele” cu prietenaul meu cel mai bun de atunci, nasucul meu de fetita s-a metamorfozat intr-un munte disproportional fetei mele gingase (aici fiind prezenta si hiperbola caracteristica subiectivismului), de atunci un stres cumplit ma urmarea, obsedandu-ma cu ideea ca cineva m-ar putea privi ori fotografia din “pozitia rechin” (profil)
Acum stau in patuletul spitalului CFR, dupa o operatie estetica extrem de reusita... dar ma simt un om “nereusit”.

Imi aduc aminte de acele vremuri in care nu aveam nevoie de nimeni sa ma convinga ca eu nu am sa vad vreodata un om mai fericit ca cel pe care il priveam in oglinda; eram PLINA de Dumnezeu. Acum ma uit la pix si la o banca stupida colorata in rosu, galben si albastru, am o fata mai frumoasa ca niciodata... dar simt un regres cumplit; ma lupt cu un dor ingrozitor de Fericire; un dor de ceea ce eram... ma simt imposibil de gasit intr-o lume in care ea insasi e pierduta.

Si tind sa cred si eu ca operatia mea e doar un strop din balta asta de noroi ce ma cuprinde... un lac al nemultumirii de sine, in care oamenii nu inoata ci se ineaca.

Autor: Laspin

- Doamne, ai mila de mine pacatosul,
Sa nu fi fost degeaba pe cruce-n locul meu, Hristosul!
Ca nu-i pacat pe lume sa-nsemne altceva
Decat indepartarea de Tine, spre-Acel Altcineva,
Lipirea de Mamona, ce-a fost si el candva
Arhanghel de rang mare, supus, si-n slujba Ta.
Ca nu e doar in trup curvia – sau doar in minte,
Ci-ntai e-n duh; ca-ntai e-n spirit, si-apoi in gand e Raul
Ce naste-ncet pacatul: te uiti, poftesti, si-ncepe adulterul -
Dar, cu mult inainte
Era Satan ascuns in tine.
Eden pierdut – mister?
De cateva milenii povestea se repeta dupa-acelasi reper:
In orice muritor se naste, sadita-i samanta neascultarii

[...]

Autor: Anonim

(Imagine preluata de la www.igu.ro/latrecut)
Am primit zilele astea un email de la un prieten despre vremurile "tineretii mele", zile consumate in marea migratie a poporului Roman, dinspre comunism inspre democratie.

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X. Nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

[...]

Autor: Emma

E seara; abea astept sa vina dimineata. Ah, nu! E dimineata! Abea astept sa vina seara. Astept apoi sa iasa tata din baie, sa termine mama cafeaua. Astept autobuzul. Ah, de ce nu vine autobuzul? Astept sa se termine cursul. Astept pe o banca sa vina prietena mea. Asteptam amandoua zile mai bune. Asteptam sa se elibereze o masa. Asteptam cafeaua. Asteptam nota de plata. Ploua: acum trebuie sa asteptam sa inceteze ploaia. Astept sa ajung la biblioteca. Astept sa-mi vina cartea. Astept sa termin de citit. Abea astept sa ajung acasa! Abea astept sa vina vara. Abea astept sa implinesc 25 de ani. Ba nu! Abea astept sa ma marit! Abea astept sa am prunci. Abea astept sa vad piesa lui Andrei Serban. Abea astept sa vad cum se va termina povestea lui X cu Y. Astept sa se intoarca din Elvetia Q. Astept sa termin facultatea. Dar pana una-alta abea astept sa se termine sesiunea. Astept sa mi se termine rimelul, sa-mi cumpar altul. Astept colectia de vara a Irinei Shrotter. Astept sa-mi iau carnetul de conducere…
Tu ce astepti?

Autor: Norrishor

Te-ai întrebat vreodată cam cât din starea ta de vorbă cu Dumnezeu nu înseamnă decât cerşeală, milă şi iar cerşeală? Ne-am cam obişnuit să-L rezumăm pe Dumnezeu la buzunarul Lui, la mâna Lui, având pretenţia ca de fiecare dată să ne dea, să ne facă, să ne dreagă, nu-i aşa? Cu ce drept, pe ce merite?

Şi probabil că suntem prea preocupaţi de buzunarul Lui Dumnezeu ca să mai fim interesaţi şi de cum arată El, de caracterul Lui. Imediat apar scuzele „Nu am timp” sau ştim noi mai bine care scuze anume..
Unii cred că Dumnezeu arată ca un bătrânel cu barbă albă şi lungă, cu o voce caldă şi plin de dragoste, alţii cred despre El că e un mare înţelept sau un adevărat afacerist care stă în faţa unui laptop conducând lumea… Însă nu e chiar aşa.

Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am încerca să privim la Faţa lui Dumnezeu, uitând să-I mai cerem una şi alta? Te-ai gândit vreodată cum arată Dumnezeu? Te-ai întrebat dacă ai putea să te îndrăgosteşti de chipul Lui? Dar noi suntem prea ocupaţi, prea obişnuiţi să cerem şi iar să cerem, ca să mai avem timpul sau dorinţa de a mai privi la Faţa lui Dumnezeu

[...]

Autor: Andreutza

Mă uit pe geam şi văd furtuna... parcă urlă cerul spre noi. Copacii îi arată pumnii în zvârcolirea lor, ţărâna zbiară înapoi în timp ce înghite saliva furtunii. Dar e pace aici. Şi parcă aud tăcerea lunii din spatele norilor, şoapta stelelor de zâmbet, sfânta Ta Pace o aud, şi o dragoste ce înghite(furtuna).

Dumnezeule, vreau sa fii în mine, indiferent de ce e lângă mine. Orice ploaie va curge pe pielea mea, aş vrea ca Tu să îmi pătrunzi sufletul, să-l aperi de picuri.

Oricine Ne va arăta pumnul, Noi(eu şi El) să înghiţim în dragoste şi să iubim.

Nu, Dumnezeule, nu vreau să fie doar literele unei seri...Tată, îmi cer binecuvântarea pentru viaţa mea acum! Înţelepţeşte-mă, Doamne... Te rog! Te implor!

Inundă-Te în luptele mele, fiind Scopul lor şi Refugiul lor, Motivul şi Tăria, Scăparea şi Pacea lor, Înţelepciunea de a mă lăsa ajutată să urc sus, pe stîncă.

Autor: Daniela

Nu de putine ori ma trezesc, fara sa vreau, facand comentarii despre Romania si romani de fata cu prietenii mei, incercand sa le fac o imagine cat mai corecta despre poporul si tara mea de bastina. De exemplu, le descriu in detaliu ce s-ar intampla cu masina decapotabila care tocmai a parcat in fata terasei unde ne aflam. Sau, cand venise vorba de italieni si chinezi si gusturile lor gastronomice canine sau feline, m-am intors catre unul dintre prietenii romani de fata, cautand sprijin: “Pai, la fel cu romanii si lebedele in Austria…” Reactia amicului meu n-a fost chiar cea asteptata, cerandu-mi discret sa ma abtin de la remarci care pun Romania intr-o lumina proasta.

Oftand, ma gadisem ca el nu stie ca unul din motivele pentru care ma “certam” cel mai tare de obicei cu o prietena buna era tocmai ca se amuza de limba romana, ea fiind mandra posesoare a unei limbi limitate de uz global. Deci, sa fie clar, nu permit asa ceva! Poti sa te legi de economia muribunda, de politica corupta (fara scuze pentru cacofonie :D) dar sa nu ( SA NU) te atingi de limba romana.

Treceam intr-o zi pe o strada cunoscuta in centrul orasului si m-a atras ce se petrecea langa o masina de politie, unde un om simplu era chestionat. Am auzit vorbindu-se romaneste si, de curiozitate, am incercat sa inteleg ce se intampla. Era un roman descoperit fara acte si unul dintre politistii care il chestionau era roman. Am incercat sa ma indepartez cat mai repede posibil, stanjenita de situatie. Nici bine n-am trecut strada, ca am vazut o figura cunoscuta, pe o banca. Am trecut mai departe, dar mi-am amintit si m-am intors, intreband-o daca intr-adevar ea era cunoscuta solista de muzica usoara de acasa. “Da”, mi-a raspuns ea putin incurcata ca fusese descoperita. Atunci mi-am dat seama ca eram intre doua lumi, intre doua extreme la care se afla poporul meu. Si am stiut ca nu-i poti inghesui intr-o categorie pe romani.

Cu aceeasi gratie pot culege capsuni in Spania si pot sparge codurile la NASA.

Autor: Manu

Ma intreb daca imi cunosc bine locul ce mi-a zamaslit existenta, tarana din care m-am nascut. Daca traiesc asa cum Valul de iubire ce m-a lasat pe tarm ar fi vrut sa patrund in cunoastrea misterelor inglobate in nisip. Daca port in mine puritatea, limpezimea, adancimea si puterea lasate mostenire si firicelului meu de apa ce trebuie sa-si gaseasca adapost sub o lumina uscata. Daca am avut rabdare sa iau in mana scoicile ancorate in nisip, daca mi-am adus aminte ca si ele traiau sub aceeasi umbra transparenta cu mine, dar au fost conduse la suprafata pentru a invata sa creasca si sub sub un bob de nisip, lipsit de o umbra ocrotitoare.

Suprematia noii lumi ce mi-a fost lasata ca loc de serpuire, incet s-a stins in marea din care m-am ramificat si am inceput sa plutesc in ea ca-n locul natal din care doar simteam prezenta unei alte mari dincolo de cea in care eu am prins aripile supravietuirii, slefuite chiar de apele natale, ce-mi cunoasteau drumul... Atunci aripile imi pareau neintelese lumii mele, ieri au invatat misterul desprinderii si al zborului invingand patura marii, iar azi sunt inotatoare impietrite... Prima aripa desfacuta deasupra lumii noi, a pierdut penele stropite de parfumul fantanii vietii. S-au unit cu drumul razelor de soare si impreuna s-au coborat in locul in care se scalda. Si probabil o poteca s-a conturat intr-o mare ce-si primeste inapoi propriile daruri, iar eu cel ce le-a pierdut, inradacinata in lumea straina, nu am am auzit zborul lor atunci cand vantul mi le-a rapit...

Doar ca azi, mi-am adus aminte de aripile ce s-au format cand inca eram in tara mea, aripi de care nu credeam ca am nevoie, azi imi aduc aminte ca nu din totdeauna am zburat, sau am pasit pe uscat, ca lumina doar se cobora in locul in care eu traiam, iar acum tarmul e aprins doar de ea; mi-am amintit ca doar am fost lasata aici, si ca asta era doar marea a doua, despartita de a mea, ca nispiul doar m-a ajutat sa schitez primii pasi, dar poteca din mare nu trebuia sa se nasca… ca in noul leagan impletit din lemnul unui copac inradacinat in mare, eu trebuie sa ma trezesc, sa pasesc afara din el, dar sa nu uit niciodata chemarea marii si radacinile pe care ma pot cobori oricand in ea, pentru a-mi asterne aripile acolo numai unde ele pot primi inapoi penele cazute in timpul unui zbor deasupra marii dar continuat in inima ei… pene vindecate...

Mi'am adus aminte de unde vin...

Luther, cat e el de eretic si de zevzec, a spus doua lucruri extraordinare: ca creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. Mie mi-a trebuit o viata intreaga ca sa aflu asta. El nu era asa de batran cand a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin... Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie nu e nici un adevar.  (Petre Tutea - 322 Cuvantari Memorabile).

Intotdeauna l-am indragit pe Petre Tutea - avea un aer de "stie-tot" dar in acelasi timp umil, la locul lui. M-am enervat pe cei de la TVR cand am vazut in ce conditii s-a realizat interviul. Pe urma m-am mai calmat - m-am bucurat ca l-am putut asculta pe acest om al lui Dumnezeu. Tin minte ca am stat in fata televizorului si am sorbit cu nesat cuvintele acestui om. Era undeva prin 1990 si eu eram tanar, bine infipt in religia mea - cu toate astea, Tutea m-a fermecat. Si bine a facut.

Zilele astea am descoperit o bucata mica din interviul din '90, si m-am gandit sa va fac si voua "pofta" sa cautati mai multe informatii despre Tutea. Credeti-ma, nu veti regreta incursiunea in universul acestui om.

Vizionare placuta. 

-Dox

[...]

Autor: Daniela

Germania se pregateste de Campionatul Mondial de Fotbal. Febra a inceput sa-i cuprinda pe toti, mijloacele de transport vor circula zi si noapte, se ridica ecrane imense peste tot in oras. In Stuttgart, cel putin, se asteapta, ca turisti si consumatori de fotbal, dublul locuitorilor, adica 600.000 de oameni! Berea va curge valuri, noptile vor vui de strigatele si cantecele suporterilor. In acest imens amfiteatru, in care tot ce se va cere e “paine si circ”, crestinii de aici vor iesi in fata, curajosi ca stramosii lor dati la lei, vorbind despre Dumnezeu. Bisericile din Stuttgart s-au unit intr-un proiect numit “Kickoff 2006”, pentru a nu rata aceasta imensa ocazie in care, “marginile lumii” vin la noi. Vom incerca sa fim peste tot, cu vestea buna, prin muzica, prin cuvinte, cu ecrane si sisteme de sunet pentru jocuri si mici la gratar. Pentru o multime care nu va avea ochi si urechi decat pentru tabla de marcaj si fluierul arbitrului, pentru o multime care ar calatori oricat de departe pentru a simti extazul si entuziasmul jocului, ne vom ruga si vom spera ca vor gasi ce n-au cautat, pe Dumnezeu.

A transmis din Stuttgart, reporterul sportiv de serviciu,
Daniela

Autor: Neosophia

Am intalnit cu ceva vreme in urma o expresie care mi-a placut foarte mult: 'realitate poliedrica'. Si m-am gandit un timp, dupa care mi-am spus: "Astia suntem noi: o multitudine de culori, de nuante, de moralitati, toate intr-o singura persoana.

Suntem buni si rai, frumosi si urati, plini de iubire si plini de ura. Suntem izvorul din care curge apa dulce si apa amara. Da, Doamne una ca asta se poate... Priveste-ne si vei vedea dovada vie. Astia suntem, Doamne... Altfel ca atunci cand ingenunchem.

Sunt un fals de imagine. Si tu la fel. Pentru ca suntem mai mult decat se vede. Suntem noi si opusul a ceea ce suntem, adica tot noi. E ciudat. Nu inteleg. Ar trebui sa fie altfel. Nu asta e lumea in care ar trebui sa exist. Ar trebui sa fiu un altul. Unul nou. Un chip si o asemanare ca a Lui. Ar trebui eu insumi sa fiu un cer nou si un pamant nou.

Plang pentru ca dintii mei s-au zdrobit incercand sa zdrobeasca nefericirea. De aceea sunt ceea ce sunt. Eu si nu un altul. Asa si nu altcumva. Si de ce nu pot fi altceva? Continui sa plang.
Sunt doar un fals de imagine. Iar durerea incepe sa ma copleseasca din nou.
Ma voi dezbraca. Vrea sa fiu vazut de toti, pentru ca nu mai vreau sa mint pe nimeni. Ma voi arata gol. Eu si golul din mine.

De aceea m-am gandit un timp si mi-am spus:"Ii voi cere iertare, pentru ca mi s-a intamplat sa incetez a mai spera..."