Autor: Manu

Ma intreb daca imi cunosc bine locul ce mi-a zamaslit existenta, tarana din care m-am nascut. Daca traiesc asa cum Valul de iubire ce m-a lasat pe tarm ar fi vrut sa patrund in cunoastrea misterelor inglobate in nisip. Daca port in mine puritatea, limpezimea, adancimea si puterea lasate mostenire si firicelului meu de apa ce trebuie sa-si gaseasca adapost sub o lumina uscata. Daca am avut rabdare sa iau in mana scoicile ancorate in nisip, daca mi-am adus aminte ca si ele traiau sub aceeasi umbra transparenta cu mine, dar au fost conduse la suprafata pentru a invata sa creasca si sub sub un bob de nisip, lipsit de o umbra ocrotitoare.

Suprematia noii lumi ce mi-a fost lasata ca loc de serpuire, incet s-a stins in marea din care m-am ramificat si am inceput sa plutesc in ea ca-n locul natal din care doar simteam prezenta unei alte mari dincolo de cea in care eu am prins aripile supravietuirii, slefuite chiar de apele natale, ce-mi cunoasteau drumul... Atunci aripile imi pareau neintelese lumii mele, ieri au invatat misterul desprinderii si al zborului invingand patura marii, iar azi sunt inotatoare impietrite... Prima aripa desfacuta deasupra lumii noi, a pierdut penele stropite de parfumul fantanii vietii. S-au unit cu drumul razelor de soare si impreuna s-au coborat in locul in care se scalda. Si probabil o poteca s-a conturat intr-o mare ce-si primeste inapoi propriile daruri, iar eu cel ce le-a pierdut, inradacinata in lumea straina, nu am am auzit zborul lor atunci cand vantul mi le-a rapit...

Doar ca azi, mi-am adus aminte de aripile ce s-au format cand inca eram in tara mea, aripi de care nu credeam ca am nevoie, azi imi aduc aminte ca nu din totdeauna am zburat, sau am pasit pe uscat, ca lumina doar se cobora in locul in care eu traiam, iar acum tarmul e aprins doar de ea; mi-am amintit ca doar am fost lasata aici, si ca asta era doar marea a doua, despartita de a mea, ca nispiul doar m-a ajutat sa schitez primii pasi, dar poteca din mare nu trebuia sa se nasca… ca in noul leagan impletit din lemnul unui copac inradacinat in mare, eu trebuie sa ma trezesc, sa pasesc afara din el, dar sa nu uit niciodata chemarea marii si radacinile pe care ma pot cobori oricand in ea, pentru a-mi asterne aripile acolo numai unde ele pot primi inapoi penele cazute in timpul unui zbor deasupra marii dar continuat in inima ei… pene vindecate...

Mi'am adus aminte de unde vin...