Autor: Daniela

Nu de putine ori ma trezesc, fara sa vreau, facand comentarii despre Romania si romani de fata cu prietenii mei, incercand sa le fac o imagine cat mai corecta despre poporul si tara mea de bastina. De exemplu, le descriu in detaliu ce s-ar intampla cu masina decapotabila care tocmai a parcat in fata terasei unde ne aflam. Sau, cand venise vorba de italieni si chinezi si gusturile lor gastronomice canine sau feline, m-am intors catre unul dintre prietenii romani de fata, cautand sprijin: “Pai, la fel cu romanii si lebedele in Austria…” Reactia amicului meu n-a fost chiar cea asteptata, cerandu-mi discret sa ma abtin de la remarci care pun Romania intr-o lumina proasta.

Oftand, ma gadisem ca el nu stie ca unul din motivele pentru care ma “certam” cel mai tare de obicei cu o prietena buna era tocmai ca se amuza de limba romana, ea fiind mandra posesoare a unei limbi limitate de uz global. Deci, sa fie clar, nu permit asa ceva! Poti sa te legi de economia muribunda, de politica corupta (fara scuze pentru cacofonie :D) dar sa nu ( SA NU) te atingi de limba romana.

Treceam intr-o zi pe o strada cunoscuta in centrul orasului si m-a atras ce se petrecea langa o masina de politie, unde un om simplu era chestionat. Am auzit vorbindu-se romaneste si, de curiozitate, am incercat sa inteleg ce se intampla. Era un roman descoperit fara acte si unul dintre politistii care il chestionau era roman. Am incercat sa ma indepartez cat mai repede posibil, stanjenita de situatie. Nici bine n-am trecut strada, ca am vazut o figura cunoscuta, pe o banca. Am trecut mai departe, dar mi-am amintit si m-am intors, intreband-o daca intr-adevar ea era cunoscuta solista de muzica usoara de acasa. “Da”, mi-a raspuns ea putin incurcata ca fusese descoperita. Atunci mi-am dat seama ca eram intre doua lumi, intre doua extreme la care se afla poporul meu. Si am stiut ca nu-i poti inghesui intr-o categorie pe romani.

Cu aceeasi gratie pot culege capsuni in Spania si pot sparge codurile la NASA.