Autor: Dox

Conteaza cand, unde si in ce familie te nasti. Conteaza ce nationalitate si ce rude ai. Conteaza la ce gradinita te duci, ce colegi si educatori ai. La fel si cu scoala – conteaza cine te invata, ce te invata si cat te invata. Conteaza ce fel de profesori ai si cat de buna e scoala la care te duci.

Conteaza ce muzica asculti, ce carti citesti, ce filme vizionezi. Conteaza ce si cat mananci, coneaza ce locurui vizitezi, ce vise ai, ce planuri iti faci.

Conteaza pe cine apreciezi si parerile cui au importanta pentru tine. Conteaza la ce canal de stiri te uiti, conteaza de unde, cum si cat te informezi.

Conteaza unde lucrezi, ce faci, cati bani faci si cum ii faci.

[...]

Autor: Norrishor

Era seară. Eram singură într-o cameră goală. Dar, pe cât era de goală camera, pe-atât era de plină de gânduri care păreau să mă înghesuie într-un colţ. Mi-am aruncat obrajii în pernă şi am început să plâng ca un copil care şi-a pierdut jucăria. Dar nu jucăriile mi le pierdusem. Îmi pierdusem încrederea în Dumnezeu, îmi pierdusem orice speranţa că totul va fi bine, nu-L mai simţeam pe Dumnezeu aproape, iar răceala singurătăţii îmi făcea sufletul să tremure din toate încheieturile. Singurele frânturi de cuvinte pe care le-am mai putut rosti răspicat au fost: „De ce, Doamne?”. Nu-L mai înţelegeam pe Dumnezeu. Nu puteam să înţeleg de ce îngăduise în viaţa mea atâtea probleme care atârnau prea greu pe umerii inimii mele. L-am acuzat de „NEPĂSARE”. Da, am crezut că Dumnezeul meu e NEPĂSĂTOR!

[...]

Autor: Miriutza

ce cuvant dureros..!?...
te-ai simtit vreodata cu adevarat "empty"?

ma uitam ieri in viata mea.. si simteam cum goliciunea acuta doare ingrozitor... aveam tot ce imi puteam dori, eram inconjurata de dragoste... si de prieteni, de niste parinti cu adevarat faini, de un prieten care ma iubeste cu adevarat... dar uitasem in ultima perioada de Cel care este si defineste dragostea... uitasem sa ma uit spre El... si toate aceste binecuvantari... ma faceau sa ma simt goala... pentru ca Cel care le da sensul nu mai era parte din prioritatile mele... nu mai era dragostea mea dintai... Il inlocuisem cu atatea alte lucruri...

Si am vazut ca fara El... de fapt nu ma pot bucura... de nici un lucru...
melodia vietii mele parca vroia o pauza... pentru ca altfel continua sa fie falsa...

Melodia mea era si trebuia sa fie El... in aceea pauza L-am redescoperit... El mi-a aratat din nou tonalitatea pe care viata mea trebuia sa isi continue ritmul... si melodia...

Autor: Emma

Cred ca existe zile si zile, cu tot felu’ de de toate… si da, uneori zilele par multe, si se petrec unele dupa altele si ne lasa pe noi in urma. Si fugim si fugim in urma timpului, cautandu-l, pandindu-l, momindu-l… astazi am trait una din zilele acelea care, pur si simplu, sunt la locul lor… nu s-a caracterizat prin vreme minunata, nici printr-o stare de euforie inexplicabila. Nu a fost una din acelea revelatoare in care ti se raspunde printr-o floare la intrebari existentiale si nici nu s-a definit prin minunea…..

Pur si simplu, a fost cum nu o doream altfel. Dupa o noapte grea terminata devrme in dimineata, cu ganduri adanci si vise sumbre, astazi a fost intre aici si acolo, ieri si maine, soare si ploaie, padure si campii de flori. A fost intre ganduri de pace si apropouri rautacioase, intre secrete si destainuiri, intre linistea care vorbeste si linistea care tace, intre vorbe adanci si cuvinte care nu spun nimic. Dar a fost un din zilele in care acest personaj X mi-a parut aproape, si prin distanta lui.

A fost o zi care putea a sfarsi oarecum, petrecuta cu oarecare oameni, implinita in oarecare fel… dar nu, azi nu a fost asa, pentru ca am invatat sa-i pretuiesc pe cei care stiu sa-mi zambeasca, si sa-i iubesc pe cei care cheltuie o vorba, si ataseaza o privire, numai pentru mine. Da, sunt zile in care simti prietenia, si aproape ca poti pune mana pe ea, pentru ca farmecul ei te invaluie si magia ei te prinde de ochi. Si atunci si linistea spune totul, si cuvantul cuprinde linistea

Autor: Lavinia Moiceanu

"M-am aparat zadarnic si ma strecor din lupta
In umbra lunii albe cu spada nalta rupta"
(Cantare- Tudor Arghezi)

Suntem oameni si gresim adesea. Ni se intampla sa putem sau sa nu putem controla o situatie ce duce la un final nedorit. Indiferent de genul situatiei, oamenii sunt sensibili la esec. Si poate ca daca n-ar genera teama si retinere pentru alte activitati, un esec ar fi mai usor de suportat. Si daca nu ar atrage diferite reactii din partea celor din jur, un esec ar fi cu mult lmai usor de suportat. Ca exemplu personal ar fi faptul ca pana acum cativa ani obisnuiam sa ma ascund, sa ma izolez dupa o greseala pe care o faceam si o realizam. Ma deranja enorm ca se radea pe tema asta. Ma gandeam ca oamenii pot gresi indiferent de statut social, sau de pozitia la locul de munca. Dar mi-era greu sa accept consecintele greselii mele - dezamagirea celorlalti, agravarea problemelor personale,etc. Ma intrebam de ce nu m-a putut Dumnezeu impiedica sa fac acel lucru. El,care stie viitorul...

[...]

Autor: Andreutza

Mi’e teama, si asta e tot ce reusesc sa descopar la ora aceasta, sincer destul de tarzie din noapte.
Poate am fost un pic prea sincera cu acest detaliu.
Ce garantie am eu ca voi, ca tu nu ma privesti josnic, cum obisnuiesc oamenii dragi mie sa o faca, din cauza faptului ca la mine e acum noapte, sau chiar mai mult: noapte TARZIE?

Mda… oricum, ti’o spun si te las sa ma privesti asa cum sunt (chiar daca nu imi vezi chipul).
Nu sunt naiva, stiu ca deasupra coltului stang al imaginii atasate articolului meu scrie “Andreutza”, si multi din cei ce ma citesc acum turnata in cuvinte ma cunosc, cunosteti-ma: “se face tarziu in mine”.*

Zambesc tot timpul aproape, si sunt vesela, dar se intuneca incet in mine.
Oare orice seara se topeste intr’o dimineata?

Spun si eu:
“Cum noaptea-ascunde-n intunericul din sine
Nestavilita sa dorinta de lumina,
Tot astfel, din launtrul meu, din mine
Rasuna: Pe Tine doar Te vreau,
Pe Tine!”**

Ce sa mai spun? Il doresc cu un dor disperat… Vorbesc la persoana a treia, Prietenul meu nu e chiar de fata acum (acestea sunt vorbe care reflecta doar lupta sentimentelor launtrului meu, si nu realitatea, stiu ca de fapt El e tot timpul aici: “este uneori un Dumnezeu care Se ascunde, dar niciodata absent; uneori in intunecime, dar niciodata departe”***.

* Iona, Marin Sorescu
** Doart tu, Rabindanat Tagore
*** Cand cerul tace, Ronald Dunn

Autor: Norrishor

Ştii, Doamne, azi ţi-am auzit şoaptele, am auzit că mi-ai spus: te iubesc. Poate fi un copil mai fericit decât atunci când tatăl lui îi spune: Te iubesc?

Parcă şi acum mai simt fiorii din adâncul inimii...

Doamne, Tu ai fost Cel de care fugeau toţi... Fugeam şi eu cu ei, fără să ştiu că fug de iubire! Tu erai Cel pe care ei îl urau. Te uram şi eu, fără să ştiu că Tu eşti iubirea, pentru că nu ştiam că Tu ne iubeşti. Mereu ai fost aproape de mine. Încercai să mă opreşti o clipă din goana mea după vânt, trăgându-mă de mânecă sau strigându-mă pe nume! Dar eu... atunci... nu aveam ochi să te văd, nu aveam urechi să Te-aud! Cu faţa tristă şi cu ochii-n lacrimi, mi-ai şoptit la ureche: am murit pe cruce şi pentru tine... pentru că te iubesc!
În acel moment m-am oprit. Simţeam fiorii năpădindu-mi trupul. Se întâmpla ceva. Începeam să Te văd, să Te aud, începeam să Te simt alături de mine, să Te cunosc.

Atunci s-a născut în mine acea dragoste divină care m-a copleşit. Doamne, ai dărâmat acel zid care mă despărţea de tine şi de bunătatea Ta: păcatul!

Ai plătit prin cruce, prin sângele-Ţi vărsat, dărâmarea zidului, pentru ca eu să-ţi simt iubirea şi să-ţi văd frumuseţea! Doamne, când ştiu că Tu, acolo, pe cruce, m-ai luat în braţe şi m-ai strâns, pot eu oare să nu Te iubesc, acum când Te văd, Te aud şi Te simt?

Căutam iubirea fără să ştiu că de fapt fugeam de ea! Dar Te-am găsit!
Ai sădit în inima mea pacea Ta! Acum sunt fericită pentru că Tu ai murit pentru mine ca eu să trăiesc prin iubire, PENTRU TINE!

Autor: Anca

"Durerea exercita asupra organismului mai multe efecte: protejeaza organismul (disparitia sensibilitatii dureroase de ex. în serinomielie sau sclerodermie, duce la leziuni si distructii tisulare); intensifica activitatea sistemului nervos vegetativ (în special durerea viscerala; creste reflex tonusul muscular (în special durerea profunda); produce modificari în psihicul individului (anxietate, iritabilitate); produce tulburari ale somnului (insomnii si alte tulburari de somn). În general durerea acuta este asociata cu anxietatea, iar durerea cronica se asociaza cu depresia.

Prin durerea cutanata organismul este protejat de actiunea agentilor daunatori din mediul înconjurator. Durerea are deci valoare functionala de a dezvalui pericolele din mediul înconjurator." curs Neuropsihologie, anul I Psihologie

Este durerea o binecuvantare deghizata? Concluzia neuropsihologului: "Durerea are deci valoare functionala de a dezvalui pericolele din mediul înconjurator" raspunde afirmativ la aceasta intrebare.

Durerea a aparut odata cu pacatul. Consecinta pacatului pentru femeie au fost durerile nasterii, pentru barbat rezultate ale muncii obtinute cu sudoarea fruntii, pentru pamant blestemul si nu in ultimul rand - cel mai mare analgezic al durerii - prima moarte. Totusi durerea a aparut ca reactie la presiunea "agentilor daunatori" asupra organismului sanatos, reactie care ne face sa ne aparam, sa ne retragem, sa ne protejam. Daca organismul nostru nu ar fi sanatos si receptorii durerii nu si-ar face treaba, atunci, nu peste mult timp ne-am trezi sfartecati, mancati, putreziti, fara a simti nimic. De fapt asta este lepra. Lepra este cauzata de totala lipsa a durerii ca reactie de raspuns la agentii daunatori din exterior. Leprosii sunt devorati de acesti distrugatori din afara fara ca ei sa poata face nimic sa se apere. Ganditi-va daca ati gasi un vas cu apa si fiind noapte, nu vedeti ca este apa fierbinte. Va spalati pe ochi cu aceasta apa. Orbiti si nici macar nu va doare. Daca mana ar fi simtit apa fierbinte, cu siguranta ea nu ar fi ajuns la ochi. Dar nu ati fost pe faza..oups..

..si acum sa extrapolam. Putem sa devenim leprosi in interior? Eu cred ca da. Atunci cand negam durerea, cand ne "anesteziem" cu cuvinte de genul: "sunt fericit, orice ar veni asupra mea", cand ne uitam in jur si ne intoarcem privirea sa nu vedem suferinta...devenim leprosi, imuni la durere, senini, reci, nesimtitori. Fratilor, daca va doare, plangeti, simtiti durerea, vedeti ce o cauzeaza, protejati-va, departati-va de cauza si daca, din nefericire cauza durerilor voastre va ramane pentru toata viata ca un spin in trupul si sufletul vostru, simtiti-i intepatura si cereti-i Lui Dumnezeu rabdare pentru...inca o zi, ziua de azi.

Viata este o scoala a durerii care ne pregateste pentru o eternitate ferita de "agenti daunatori", tocmai pentru ca ne va ramane amintirea ei...

Va recomand calduros doua carti care trateaza problema durerii si a suferintei: "Unde este Dumnezeu cand sufar?" a lui Philip Yancey si "Schimbare launtrica" a lui Larry Crabb.

Autor: Dox

Lumea se razboieste, oamenii mor, tara arde, baba se piaptana, si cand stai si privesti in jur, ti se pare ca toate merg anapoda. Uneori, insa, e bine sa uiti de ce-i in jurul tau... exista o vreme pentru plans, exista o vreme pentru ras.

Va propun niste perle, pe care cand le citesc, intotdeauna ma imprastiu de ras. :)

[...]

Autor: Daniela

Ma trezesc dimineata, in ecourile asurzitoare ale unei sirene. Ma dezmeticesc putin, nu e o sirena, e bietul meu ceas desteptator. Parca sunt mai obosita decat aseara. Starea de depresie ce ma urmareste de ceva timp s-a prezentat la apel, ca un slujitor fidel, amintindu-mi ca nu mai suntem in vis, suntem in realitate. Sunt deprimata pentru ca sunt in fiecare zi la capatul puterilor, nu am energie, nu sunt eficienta si nu ma pot concentra. Sunt irascibila cu prietenii, desi imi pare nespus de rau de fiecare data, nu e mult pana se repeta. “Oare ce se intampla?”, ma intreb, in timp ce imi pun trei lingurite de zahar in cafea si invart apatic. Intind mana dupa cornul cu ciocolata. Simt ca o lupta spirituala se duce pentru sufletul meu. Forte nevazute se lupta pentru limpezimea mintii si spiritului meu si totusi cele de partea intunericului par sa biruiasca…Nu mai sunt de nici un folos epuizata si confuza. Sunt aproape convinsa sa sunt atacata din toate partile, scopul fiind sa fiu doborata, sa nu mai fiu in stare sa lucrez pentru Dumnezeu…”Asa e, fara indoiala…”, ma gandesc, cu o atitudine de victima, mototolind ambalajul cornului si aruncandu-l la cos. Nici macar nu mai sunt in stare sa-l nimeresc…Nu mai e nimic de facut, lucrurile nu se vor schimba, ma depasesc.

“Ba da”, aud o voce suava, nepamanteana. “Se mai poate face ceva…”. Ascult vrajita. Oare chiar e cineva acolo, care ma poate ajuta? Ochii mi se inlacrimeaza, cu gandul la eliberarea glorioasa a incercarilor mele pamantesti. “Fac orice!”, rostesc. “Orice, orice?”, raspunde vocea. “Orice!”. “Atunci renunta, fir-ar sa fie, la zahar!”

In antichitate, zaharul era necunoscut, astfel ca grecii nu aveau un termen pentru a-l denumi. In ziua de azi, face mai multe ravagii decat alcoolul si drogurile la un loc. Vinovat de boli cardio-vasculare, depresie, dificultati de concentrare, memorie, perceptie, nevroza, oboseala, ca sa nu mai vorbim de carii dentare si obezitate, zaharul ar trebui pus pe lista substantelor periculoase.

Spuneti un NU hotarat zaharului

Autor: Dox

Formata in 1982 ca si o reactie la ocupatia Israeliana in sudul Libanului, Hezbollah a apelat la un razboi de gherila impotriva fortelor armate Israeliene pe toata durata ocupatiei. Dupa retragerea trupelor statului evreu in anul 2000, Israelienii se asteptau ca zona de sud a Libanului sa reintre intr-o faza normala de dezvoltare, libera de influenta organizatiei Hamas - scopul declarat al organizatiei fiind eliberarea fasiei Gaza. Nu numai ca dezarmarea Hezbollah nu a avut loc, asa cum cerea o rezolutie ONU, ci dimpotriva, aceasta organizatie criminala si-a continuat activitatea ostila impotriva Israelului, imbratisand cauza celeilalte organizatii criminale din Palestina - Hamas - de a lupta si distruge statul Israel.

Multi cred ca acest razboi pornit de Hezbollah vrea sa demonstreze lumii arabe necesitatea existentei acestei organizatii, ca Israelul este dusmanul arabilor si ca militiile si armele Hezbollah sunt inca necesare.

Reactia promta si aparent disproportionata a Israelului ca si raspuns la rapirea celor doi soldati israelieni, arata in mod clar decizia statului evreu de a pune capat existentei acestei organizatii cu orice pret si de a transmite un semnal puternic celor doua tari care sustin logistic Hezbollah-ul - Siria si Iran.

Trecand insa de ratiunile din spatele acestui nou razboi si privind imaginile cu Beirutul distrus, cu mii de oameni care-si parasesc locuintele si se refugiaza care pe unde pot, iti vine parca sa le plangi de mila dar nu poti. Suntem, parca, vaccinati impotriva imaginilor de razboi - am vazut prea multe razboiae in direct, lumea filmului parca se contopeste prea mult cu cea reala, aruncand un val pe ochii nostri. Nu stiu cum as putea sa-i ajut pe acesti oameni necajiti - poate cu o rugaciune, sincera izvorata dintr-o inima plina de compasiune.

Nici nu vreau sa ma gandesc ca as putea fi in locul lor - sa-mi vad familia moarta din cauza unei bombe Israeliene, sau, in fuga mea, sa las in urma cadavrele prietenilor mei.

Doamne, ce haos e in lumea asta!

Autor: laspin

Am ales sa-mi petrec mare parte din vacanta asta – şi ultima în cazul meu – pe “litoralul” de la Dunare, zona Rast (circa 40 Km de Craiova). Probabil am să fac plajă ca şi anul trecut pe acoperişuri, de la coate în jos, pe faţă, şi pe ceafă. Rast! Aţi auzit sigur prin mass media de el. De altfel mare “noroc” cu inundaţiile de anu’ ăsta şi prăpădul venit de Sus (că ne vin de sus nu doar “binecuvantări”) că l-au scos din anonimat. L-au lăsat să se bucure de primele pagini şi ştiri un timp. Deja mi se pare că a expirat. La urma urmei nu-i treaba lor – şi nu ştiu dacă le-ar ieşi ceva din asta – să ne tot bubuie capul cu imagini deja sacaitoare şi deranjante, care nu mai sensibilizează pe nimeni; sau să ne amintească de statistici de genul: 680 case complet distruse, 580 case afectate (ori in împrejurimi – Cîrna de exemplu: 120 case complet distruse, 200 afecate).

[...]

Autor: Roze

Vorbeam zilele trecute cu Dani si Radu despre situatii care iti schimba pentru totdeauna viata. Stiu ca multi dintre voi mi-ati spune ca viata voastra s-a schimbat din punctul in care l-ati intalnit pe Dumnezeu si l-ati primit in viata voastra. Si va dau dreptate, dar, dincolo de acel moment sunt multe altele care ne opresc din drum pentru a schimba ceva in noi. Chiar si atunci cand ti-ai intors privirea catre El, cu siguranta s-a intamplat CEVA ce te-a facut sa actionezi.

Imi amintesc tot felul de istorioare din viata unor cunoscuti de-ai mei si nu numai, istorioare despre momente care i-au facut pe unii sa o ia pe alt drum decat cel pe care il urmau pana in acel moment. Imi amintesc de momente din viata mea, de opriri pe care numai Dumenzeu le poate “comanda” care mi-au schimbat atitudinea, felul de a privi anumite lucruri… La unii sunt vise, la altii, detalii pe care altii nici nu le-ar observa, la altii sunt vedenii, la altii sunt carti, iar la unii nimic spectaculos, am spune noi cei care privim din afara situatia… Cert este insa, ca aceste orpiri ne marcheaza si ne schimba pentru totdeauna…

Desi am avut parte si de momente spectaculoase, am hotarat sa va povestesc o clipa mai putin “extravaganta”. Un moment care mi-a marcat viata peste tot restul ei, a fost o seara in care in timp ce stateam de vorba cu Dumnezeu, am fost facuta constienta de marimea lui Dumnezeu si in acelasi timp de sensibilitatea Lui. Nimic spectaculos, doar ganduri care nu mi-au mai parasit mintea si inima niciodata si care m-au facut sa-L privesc altfel de cum Il priveam pana atunci pe El. Mintea putea sa-I inteleaga in parte marimea, iar inima putea sa-I inteleaga sensibilitatea.

Autor: Anca

Ce a fost in capul lui Zidane cand si l-a trantit in pieptul celuilalt jucator in fata a mii de oameni care au venit sa vada finala Cupei Mondiale? Cu siguranta a fost mult mai onest si deschis decat vorbele perverse si intepatoare spuse de jucatorul italian in soapta.

Daca as fi fost arbitru, as fi dat cartonas rosu intregii situatii si as fi oprit meciul nedeclarand nici un castigator. Sau le-as fi acordat italienilor un penalty. Sau as fi oprit jocul, m-as fi sfatuit cu ceilalti arbitrii inainte de a lua o decizie. Sau pur si simplu mi-as fi inchis ochii, considerand momentul ca si o lupta prosteasca intre doi copii batrani prostuti. Sau i-as fi chemat pe antrenorii echipelor sa vina sa le traga un sut in fund la ambii jucatori. (ce pacat ca nu ma cheama pe mine sa-i ajut cu regulile... haha)

Dar marcand sfarsitul carierei unui jucator iubit cu un rusinos cartonas rosu... nu stiu... mie mi se pare mult mai prostesc decat oricare dintre sugestiile de sanctiuni pe care le-am propus mai sus.

Sper ca din aceasta experienta, Zidane sa invete sa-si foloseasca capul mai bine, italianul “veninos” sa invete sa taca *bip* din gura, arbitrul sa invete sa arbitreze si noi, ceilalti, sa continuam sa sustinem si sa nu-i judecam pe cei frustrati, “veninosi” si pe cei impulsivi.

Autor: Neosophia

Inghesuiti unul intr-altul asemenea unor bucati de carne, stateam amandoi undeva, adulmecand mizerie si iad. Era carnea ta in carnea mea, demult sufocata, demult ucisa de tine. Eram inauntrul tau, singuratic, taind si inghesuind in tine bucati mari din cer, felii de infinit. Atunci te iubeam doar pe tine, LUMEA MEA, caci pana atunci nu vazusem dumnezei care sa transpire...

Dar cand L-am vazut, mi-am dat seama ca niciunul din zei, nici macar tu, lumea mea, nu era asa ca El, plin de sange si de duhoare. Si NIMENI, dar ABSOLUT NIMENI n-a putut sa indure ghearele blestemate ale unei maini pornite sa sfasie carne. Da, Te-am urat, Te-am urat din toata inima. Erai prea mic. Voiam sa-Ti iau trupul, sa-Ti mototolesc carnea si sa Te calc in picioare. Voiam sa Te vad cum plangi, sa simt cum palpita viata in Tine, viata acea blestemata si sfanta. Am inceput atunci sa Te sfasii mai mult, sa musc din Tine, sa gust gustul sarat al sangelui si al sudorii de pe carne.

Te voiam al meu, dar n-a fost sa fie asa, caci lemnul de pe Tine, lemnul carnii si al oaselor Tale, lemnul imbratisarii Tale mi-a zdrobit dintii. M-am apropiat atunci de Tine si Ti-am cerut sa imi dai o bucata din infint, o felie de cer.

'Spune-i cum vrei, eu vreau doar sa gust fericirea', Ti-am zis eu atunci, dar Tu mi-ai raspuns: 'Harul Meu iti este indeajuns.'

Vechea poveste s-a sfarsit, iar eu astept Noul Inceput, zorii unei noi ere...

Autor: Dox
Sunt in America si uneori ma mai uit la televizor :)
Azi, am dat de un post de televiziune unde un tip, Gene Scott, predica vartos ajutat de scheme pline de cuvinte din Ebraica si Greaca. Intai predica, apoi cere bani. E ca un fel de microintreprindere care functioneaza foarte bine pentru biserica (?) lui.

Videoul de mai sus e plin de bip-uri - omul e mai exentric - l-a sunat cineva si i-a chestionat autoritatea de a cere bani in numele lui Dumnezeu... rezultatul, il vedeti mai sus.

Nu va apucati insa sa improscati cu pietre in America si cultura lor care creaza anomalii de genul asta. Aici, cel putin, sunt usor de identificat, si de ocolit. Mai greu e cu lupii imbracati in piei de lupi... Miei pe care nu-i distingi prea bine, si invatatura carora ti se pare de dorit, plina de lucruri bune.

Ma tot gandesc si ma minunez de gradul de orbire al unora. Chiar nu isi dau seama, ca la sfarsitul vieti lor, il vor intalni pe Creator? Pe Dumnezeu? Ca nu se vor putea ascunde dupa motivatii false, ca sistemul de valori artificiale pe care si l-au creeat nu le mai foloseste la nimic? Nu va mai conta nici numarul de mebrii, nici cate acte de binefacere au facut.

Pe mine m-a speriat si m-a pus serios pe ganduri - la un nivel mai mare sau mai mic, fiecare dintre noi trasam carari pe care vin mai multi sau mai putini. Ai grija, inspre cine ii indrepti pe cei care te urmeaza.

Autor: Norrishor

Daniel Zafiris este un fost sportiv de performanţă. În adolescenţă fotbalul era „Dumnezeul lui”. Singurul lucru pe care şi l-a dorit a fost să devină faimos, să câştige bani şi, credea el, doar aşa avea să fie fericit. Însă fericirea are o altă definiţie în termenii lui Dumnezeu, care a ales să-i schimbe viaţa. In febra luptei pentru cupa mondialã, Daniel Zafiris povesteşte că o viaţă fără Dumnezeu este ca un teren de fotbal fără minge şi că nici un gol, nici o cupă… nu înseamnă la fel de mult ca o întâlnire reală cu Dumnezeu! Mai multe despre viaţa şi alegerile lui vei afla ascultându-i povestea...

Autor: Laspin

V-aţi dus mult prea devreme,
Şi mare imi fu preţul ce-l tot plătesc de atunci
Pe anii de prostie şi uri bolnăvicioase,
De-acţionări pripite, de ganduri necioplite,
De răzvrătiri în cuget, ce au mai dat pe-afară
Facandu-vă şi vouă viaţa mai amară –
Un dram de minte-n plus n-ar fi stricat nicicui,
O dară de iubire să fi zvacnit prin vine,
Şi-n loc de legea crudă de-a scoate cui pe cui
Să fi tradus în viaţă povestea lui Hristos –
Ţinta şi biruinţa oricarui credincios.

[...]

Autor: Dox

Nu sunt American, dar azi m-am simtit mandru ca si cum as fi. Am fost la Rose Bowl pentru a sarbatori Ziua Independentei. Nestiind la ce sa ma astept, am plecat relaxat si un pic curios - cum isi sarbatoreste cea mai tare din parcare, oh, scuzati, cea mai tare natiune din lume, ziua nationala.

In primul rand am fost placut impresionat de bunul simt al americanului de rand. In tot ce a insemnat sarbatoarea asta, m-am simtit inconjurat de oameni civilizati, oameni care nu au inceput sa urle si sa foloeasca prilejul pentru a injura si a iesi oricum si cu orice pret in evidenta.

Ne-am asezat pe locurile din stadion si am inceput sa patrundem in atmosfera de sarbatoare. Nu am fost foarte incantat de orchestra din Pasadena, dar am cantat din toata inima "Amazing grace, how sweet the sound..." si cantecul, in contextul comemorarii Zilei Independentei, a avut o semnificatie deosebita. Nu mi-au dat lacrimile, dar inima mea, alaturi de de inimile a mii de Americani, au vibrat la cuvintele cantecului.

Odata cu inceperea artificiilor, am fost condusi timp de o jumatate de ora, prin istoria Americii - doar putin mai mult de 200 de ani. Am privit uimit cum cerul lua culori deosebite, cum stelele curgeau pur si simplu din cer, si cum, pe stadion, prindeau fiinta tot felul de simboluri Americane.

America a fost, si inca mai sta ca un simbol al libertatii. Si pentru libertate, merita sa-ti dai viata. Si m-am gandit ce bine se potrivestc cuvintele - american si crestin. Americanii au luptat si lupta pentru libertatea natiunii lor, crestinii lupta pentru libertatea omului fata de pacat.

"We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness." Declaratia de Independenta, 4 Iulie, 1776.

Astept, ca si eu, ca Roman, sa pot odata sa fiu mandru de natia mea, si sa ma pot bucura de o natiune care il cauta pe Dumnezeu si-l respecta.

Autor: Andreutza

Plâng… şi nu mi-e ruşine să plâng, nu mă tem să ţi-o spun.
Mă ascund când plâng. Oamenii nu au nevoie să mă vadă aşa. Putere. Oameni slabi au nevoie de oameni puternici.

Oameni puternici plâng. Cei ce rezistă sunt cei care nu îşi iau cu ei mai mult decât le dă viaţa să care. Nimeni nu ne-a pus în spate kilograme de zâmbet pietrificat.

Oricât ai fi de pregătit, în viaţă oboseşti. Nu e mediul natural pentru care ai fost creat. La fel cum un fluture, în toată splendoarea sa, nu are puterea de a înfrumuseţa adâncul oceanelor, sau cum coralii din lacrimile pământului nu mi-ar putea încânta privirea sub lumina soarelui… nu le e dat. Nici mie nu mi-e hărăzit, nici ţie să ne bucurăm aici.

Aici oamenii luptă nu se bucură… doar dacă sunt nebuni, sau destul de înţelepţi încât să guste mirosul victoriei în vise cât încă e război.

Eu plâng… şi nu mi-e ruşine că plâng. Războiul e de plâns. Efortul luptei nu zâmbeşte. Mă bucur doar când visez la victorie.

Azi plâng… şi plâng de oboseală. Războiul n-are clipe de odihnă, şi când mi le creez, pierd. Apoi e şi mai greu. Nu e timp pentru odihnă. Războiul mă oboseşte… şi plâng.

Şi lupt!

Autor: Dox

Ce se intampla dupa moarte? Ce se intampla dupa viata? Ce se intampla dincolo de ceea ce vad? Ce se intampla cand visez? Ce se intampla cand ma rog? Ce se intampla in sufletul tau? Ce se intampla in sufletul meu?

Sunt atatea lucruri pe care nu putem pune mana. Sunt atatea "povesti" pe care nu le vom trai decat dupa ce simturile pe care le avem acum ne vor parasi!

Sa-ti legi visele, sperantele si viata de nisip? Sa-ti construiesti castele intr-un tinut unde omul este infim, unde banul este rege si unde individul este sacrificat spre binele societatii?

Ai 18 ani. E putin. E atat de putin. Ai 30 de ani. E putin. E atat de putin. Ai ajus la 50 de ani si incepe sa fie mult. Gustul nu mai e acelasi, mirosurile se schimba, ochii obosesc, picoarele tremura si viata te scutura cand intr-o parte, cand in alta.

Timpul trece atat de usor, si povestile din copilarie se sterg atat de repede. Alba ca Zapada, Cenusareasa, Zmeii, Printii Furmosi, Printesele care trebuie salvate... Viata nu e o poveste. Nu te-ai casatorit nici cu Ileana Cosanzeana, si poate Fat Frumos a uitat sa te mai caute.

Sunt doar la jumatate din viata, si-mi dau seama, ca nu-l pot intrece pe Solomon in intelepciune. Niciodata n-am sa realizez cate a realizat el si nici n-am sa pot gusta cum a gustat el placerile vietii (1000 de femei - doh !?!)

Concluzia lui, dupa o viata plina de impliniri si placeri? "Totul e desertaciune si goana dupa vant!"

[...]