Autor: Norrishor

Era seară. Eram singură într-o cameră goală. Dar, pe cât era de goală camera, pe-atât era de plină de gânduri care păreau să mă înghesuie într-un colţ. Mi-am aruncat obrajii în pernă şi am început să plâng ca un copil care şi-a pierdut jucăria. Dar nu jucăriile mi le pierdusem. Îmi pierdusem încrederea în Dumnezeu, îmi pierdusem orice speranţa că totul va fi bine, nu-L mai simţeam pe Dumnezeu aproape, iar răceala singurătăţii îmi făcea sufletul să tremure din toate încheieturile. Singurele frânturi de cuvinte pe care le-am mai putut rosti răspicat au fost: „De ce, Doamne?”. Nu-L mai înţelegeam pe Dumnezeu. Nu puteam să înţeleg de ce îngăduise în viaţa mea atâtea probleme care atârnau prea greu pe umerii inimii mele. L-am acuzat de „NEPĂSARE”. Da, am crezut că Dumnezeul meu e NEPĂSĂTOR!

[...]