Autor: Andreutza

Când plouă, pentru mine nu e doar o ploaie, ci sunt miliarde de picuri ce lovesc cu ură ţărâna, alteori sunt lacrimi de îngeri, poate chiar de Dumnezeu, alteori doar o iluzie, o convingere ce noi o avem, şi nu e nimic de fapt, dar simţim pentru că noi credem, şi vedem pentru că gândim că plouă, dar de fapt, nu e nimic. Pământul e ud, pentru că mintea noastră l-a proiectat astfel, el de fapt nici nu există, el e o creaţie a ceea ce eu produc în mintea mea, nici eu nu exist, probabil, dar cred că sunt pentru că cineva m-a creat în imaginaţia sa, şi nu gândesc doar ce gândeşte respectivul pentru mine, nu râd decât din cauza a ce i se pare lui comic, nu plâng decât atunci când acesta îşi imaginează lacrimi pe obrajii mei... ar putea să mă îmbolnăvească, să mă facă să păcătuiesc, să iubesc, sau nu, să mă omoare...totul depinde de ce gândeşte el. Sau poate că pur şi simplu plouă...

[...]