Autor: Norrishor

Se spune că fiecare zi are o poveste a ei. Şi toate gândurile noastre se adună laolată undeva, la asfinţitul soarelui şi depănăm povestea. Oameni, zâmbete, lacrimi, flori sau depărtare… sunt cuvintele ce schiţează cadrul poveştii noastre. Dar zilele trec, poveştile se adună undeva, în sipetul sufletului… şi continuăm să trăim în iureşul vremii. Anotimpurile se învârt în jurul nostru şi, de cele mai multe ori orbecăim în căutările noastre după transcendent, căutări după fericire ori după o viaţă mai bună. Ne furişăm parcă printre ani şi abia când mai adunăm câte unul în pumnii noştri de ţărână, ne întrebăm „când a trecut… timpul?”. Şi-uite-aşa ne-am trezit cu frunzele toamnei pe umeri fără să ştim de ce, când şi cum, zgribuliţi de frig şi parcă neştiind de ce totul, în jur, foşneşte. E… toamnă!

Deşi e toamnă de ceva vreme, până acum soarele a continuat să ne înşele lăsându-ne să credem că încă…e vară. Însă vara a trecut de mult aşa că… te salut cu gânduri de toamnă, dorindu-mi să-ţi strecor în suflet măcar o picătură din frumuseţea ei, a toamnei.

[...]

Autor: Dox

“Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică. Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” (Iacob 1: 26, 27)

Daca am putea transforma populatia globului intr-o mica comunitate de o suta de oameni, pastrand proportiile de astazi, ar arata ceva de genul...

Dupa ce am privit filmuletul de mai sus (nu da la maxim volumul ca nu are sunet) m-am ingrozit ca de multa saracie si mizerie este in lumea asta. Nu degeaba religia curata este sa “cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor.”

Noua la suta din populatia globului, adica aproximativ 540,000,000 de oameni sufera de o forma sau alta de disabilitate. Patruzeci si trei la suta, adica 2,580,000,000 de oameni traiesc fara conditiile sanitare de baza, treisprazece la suta, adica 780,000,000 de oameni sufera de foame... si lista continua. Daca citesti aceste randuri te numeri printre cei doisprezece la suta care au acces la un calculator si printre cei trei la suta care au acces la internet.

Mi se face scarba de toata lumea business-ului, de lumea mea marginita imbibata cu stiri si date statistice despre business-ul pe internet, despre fluctuatiile actiunilor, mi-e scarba de corporatiile care exploateaza aceasta saracie si o intretin, guvernele care cheltuie bani pe arme si se inarmeaza in loc sa investeasca in pace, si cel mai scarba mi-e de cei care “cred” in Dumnezeu dar isi intorc spatele cand este nevoie de banul lor.

Doamne, n-am nimic ce sa nu fi primit. Viata este un dar, educatia la fel. Nimic nu e pe merit in lumea asta. Totul este un HAR. N-ai fi nimic daca nu ti s-ar fi creat posibilitati si conditii sa devi cineva. Ce sa fac cu tot ce am? Cum?

Autor: Dox

Ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti in mijlocul unei probleme pe care ai cauzat-o cu “mana” ta, si sa ai brusc revelatia ca daca ai fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, daca ai fi actionat conform princiipilor din Scriptura, n-ai fi patit-o?

Ei bine, eu sunt tocmai intr-un moment din asta. Imi vine sa ma dau cu capul de pereti sa-mi intre odata bine in cap ca zonele gri sunt gri pentru ca sigur au ceva negru pe acolo... Vorba Mantuitorului: “putin aluat dospeste toata plamadeala”.

Imi doresc mult sa se “termine cu bine”, si ma rog fierbinte sa fie asa. Daca pot am sa-mi repar borobata, am sa sufar, probabil am sa ies in minus cand voi trage linia, insa ce-mi doresc mai mult decat sa se termine bine si repede, e sa-mi fie asta invatatura de minte pentru toata viata. Ar fi trist, ca dupa ce mi-am facut-o cu mana mea, sa repet gresala si a doua oara, ba mai trist ar fi sa o repet toata viata. Doamne fereste!

Autor: Andreutza

Şi dacă cu adevărat Dumnezeu e mort? Nu. Nu mă refer că El nu mai e, ci mă gândesc la faptul că poate L-am omorât noi, nu cu fapte, căci aici nu mai încape îndoială, ci cu gândul, doctrine şi religii.

N-aş crede că a murit, dar poate că e mort pentru mine. Asta e, totuşi, mult prea mult spus, atunci: dacă L-am pierdut pe Dumnezeu? Dacă am creat un altul a cărui imagine e atât de distorsionată comparând-o cu Originalul încât se pierde cu totul în tabloul Chipului său, aşezat în mintea(inima) mea? Aud vorbindu-se despre El tot mai mult, tot mai liber. Citesc despre Cuvântul Său tot mai des, iar Cuvântul Său aproape de loc. Cunosc, învăţ şi „mă înţepelţesc”…dar, oare, unde e înţelepciunea ce am pierdut-o cunoscând? Unde e Viaţa ce am pierdut-o trăind?

Şi dacă, totuşi, L-am pierdut pe Dumnezeu în Creştinismul nostru?

Autor: Dox

Un umar pe care sa plangi, un zambet intre priviri incruntate, un ban in cele mai stramtorate vremuri, un loc unde sa dormi cand nu ai casa, o iubire cand esti parasit de toti, un prieten care sta cu tine la dezintoxicare, o lacrima cand toti te ignora, o strangere de mana cand nimeni nu are incredere in tine, o noua sansa cand crezi ca nu o mai meriti, o imbratisare in loc de o bataie, o vorba buna in mijlocul ocarilor...

De doua mii de ani, harul lui Dumnezeu se vede peste tot in jur, daca te uiti cu bagare de seama. N-ai sa-l vezi trambitat la stiri, si nici elogiat in ziare. E banalul pahar de apa care schimba o lume... e minunea Cerului oferita in fiecare zi, pentru fiecare dintre noi.

Primeste si da mai departe.

Autor: Norrishor

Doamne, îmi aduc la picioarele Tale toată necredinţa şi necredincioşia mea. Îţi aduc toate frământările şi neliniştile mele. Ştiu că preţul sângelui Tău poate schimba toate acestea în bucurie, frumuseţe, cântec, pace, credinţă, culoare.

Doamne, vreau să Te privesc în culorile toamnei, vreau să privesc la frumuseţea Ta, la minunăţia şi măreţia Ta pentru a mă îndrăgosti din nou de tot ce eşti Tu, de farmecul lucrărilor mâinilor Tale.
Vreau să învăţ să Te laud mai mult, vreau să învăţ să Te descopăr în fiecare colţişor de natură.
Vreau să mă apropii mai mult de Tine. Vreau să învăţ să mă bucur că nu-mi răspunzi la toate rugăciunile, vreau să învăţ să caut protecţia aripilor Tale, vreau să învăţ că deşi cad frunzele, dincolo de coaja copacului este viaţă.

Vreau să învăţ de la frunze să am curajul să mor având ochii aţintiţi la renaştere.
Aşa că… deşi există momente grele, în viaţă, în sufletul meu, eu să rămân în picioare, asemenea copacilor, aşteptând primăvara. Vreau să învăţ să nutresc sentimente pentru Tine.
Vreau să învăţ să trăiesc…

[...]

Autor: Dox

E trecut bine de miezul noptii si nu pot sa dorm. Mi-e frica. Tocmai am vazut un film despre Steve Prefontaine, un atlet cu o determinare deosebita dar care moare tragic la 24 de ani. Mi-e frica. Seaman atat de bine cu el. Si mie, ca si lui, mi s-a spus nu odata, ca nu sunt bun de nimic, ca nu e locul meu. Am fost comparat cu altii de cand ma stiu. Locul intai nu era pentru mine... si am incercat sa compensez cumva lipsurile pe care le aveam.

A inecput in facultate, pe un teren de baschet de langa padurea din apropierea locului unde stateam. M-am ambitionat sa castig. Si am reusit. Odata, de doua ori, de trei ori, si cu toate astea, ma consider un looser. Vreau parca sa demonstrez ceva tot timpul. Si fiecare esec, pentru mine este un dezastru. Fiecare nereusita, fiecare concurs necastigat, fiecare moment de cadere, fiecare vorba usturatoare care imi este adresata, ma doare, ma distruge.

[...]

Autor: Dox

In 1989, odata cu Revolutia, am crezut ca intram intr-o noua epoca, epoca democratiei, epoca libertatii. Ca ne-am inselat, asta o stim cu toti. Ca democratie nu inseamna neaparat ceva mai bun ci ceva diferit, iar ne-am dat cu seama toti. Am scapat de o dictatura comunista si am intrat intr-o dictatura a banului si a puterii. Banul te schimba, te transforma, e acel “inel al puterii” pe care ti-l doresti, e pretiostul tau, e visul tau intruchipat intr-o viata mai buna, o casa, o masina, o... alta viata. Nu, casa nu e rea, masina dimpotriva... dar...

Te scolezi ca sa ai un post bun, te stradui sa-ti cumperi lucruri scumpe pentru ca “suntem prea saraci sa ne cumparam lucruri ieftine”. Ne invartim intr-o mare de brand-uri, unde eticheta conteaza cel mai mult, unde peisajul si linistea muntelui sunt inlocuite cu pozele si filmele care sa ne aduca aminte unde am fost. Uneori ai impresia ca tot ce conteaza e sclipiciul de pe ambalaj. Viata a devenit un vartej, o fuga nebuna impletita cu telefoane mobile si cu conexiune permanenta la informatie. E important sa fim eficienti, sa aducem valoare la locul de munca, la scoala, in jurul nostru. Pana si viata de biserica a devenit “profiesionala”. Ne conformam unui anume stereotip subcultural, o anumita tinuta, un anumit vocabular si o anumita stare de spirit.

[...]

Pustie. Singurătate.
Nici o speranţă nu se leagă-ntinsul acesta de ani de zile.
Egiptean, dar israelit, cult, cu vaste cunoştinţe învăţate-n palat,
veghea Moise turma socrului.
Atâta măreţie aflată, fără folos, la capătul unui toiag.
Părea că vălul se va aşeza şi totul va decurge monoton, lipsit de noutate şi minune.
Zi după zi, an, apoi un alt an, până când omul s-a hotărât să treacă dincolo, la muntele Horeb.
Aici, desculţ, avea să-l întâlnească pe Dumnezeu.
Şi viaţa i se va schimba.
...........
Mi-am dat şi eu jos încălţămintea.
Simt ţărâna,
dar simt şi Infinitul.
Asta... e minune.

Meo

Autor: Dox

Am auzit de multe ori, fie de la amvoane, fie in discutii particulare cu diferiti oameni, despre dorinta lor arzanda ca bisericile de astazi sa se asemene tot mai mult cu “biserica primara”.

Care biserica primara? Cea din Corint, careia Apostolul Pavel trebuie sa le scrie niste scrisori destul de dure, sau cea din Galatia? Daca citesti scrisorile apostolului catre aceste biserici, in foarte putine le graieste de bine. Acest mit al acestei biserici ignora faptul ca si ei au fost doar niste oameni obisnuiti, cu framantari, probleme culturale si economice specifice zilelor lor.

Daca ar fi venit Iisus in zilele noastre, si toate evenimentele s-ar fi petrecut in secolul nostru, si Apostolul Pavel ar fi fost Apostolul Paul, care ar fi scris Bisericii din Cluj, sau Bisericii din Bucuresti despre ce si cum sa-si traiasca credinta, specific, pentru secolul XXI, n-ar fi ciudat ca cei din secolele urmatoare sa ne ia pe noi de standard?

Si pana la urma ce sa ia? Primii Cestini, nu cei din Corint ci din Ierusalim, isi vindeau averile, si traiau in comun. Asa au inteles ei, atunci ca e bine. Cine ar mai face asa ceva? De ce sa te chinui sa cauti niste tipare de viata, la niste oameni care au trait acum doua mii de ani, in loc sa te straduiesti sa-ti traiesti Crestinismul in lumea si in cultura in care esti?

Autor: Norrishor

Atunci când am fi gata să spunem: „Ştiu să mă rog!”, de cele mai multe ori descoperim că nu ştim să o facem, că încă ceva lipseşte. Dar care e acel CEVA?

E frumos să-I aducem lui Dumnezeu cuvinte de mulţumire, să-i aducem laude pentru ceea ce este şi face, să-i mărturisim greşelile şi chiar să-I cerem lucruri ca dovadă a încrederii noastre. Dar o altă formă a încrederii noastre în El este şi tăcerea.

Nu-i aşa că de multe ori ne pierdem printre cuvinte, printre cereri sau mărturisiri şi uităm să-L mai lăsăm şi pe Dumnezeu să ne vorbească? Dacă rugăciunea e o stare de vorbă, dacă ne dorim ca Dumnezeu să ne vorbească, atunci de ce, în rugăciune, nu Se poate bucura de tăcerile noastre?

Vrem să ne vorbească şi totuşi nu-L lăsăm. Vrem să ne răspundă la rugăciuni, dar atunci când stăm pe genunchi, cuvintele noastre vorbesc prea tare pentru a-i mai auzi vocea, dacă noi suntem preocupaţi să nu pierdem şirul cererilor noastre?

[...]

Autor: Neosophia

E drept: nicicand nu M-ai iubit. Stiam asta. Nu aveai cum. Si fie ca aceasta e sau nu cea mai buna/perfecta dintre toate lumile posibile(???), Mie nu Imi pasa. Acestea sunt doar cuvinte. Cuvintele TALE.
Perfect... Ce a fost oare in capul tau cand ai spus asta? Nu aveam cum sa te nasc asa! Erai frumos, atata tot. Dar Eu nu te voiam asa, ci sfasiat, facut zdrente. Intelege, nu te puteam lasa ca la inceput. Pentru a da viata, bobul de grau trebuia sa moara. Da, fructul trebuie sa fi fost minunat (tin sa iti spun ca nu am gustat niciodata din el; nu Imi era necesar!)

Oricum, asta era doar inceputul istoriei pe care incerci azi sa o rescrii (???). Dar m-am uitat intr-o zi la tine si am vazut suflul tau de carne cuprins de cioburi, sfaramat in bucati. Si Mi-am adus atunci aminte de tine...

Oh, cat de frumos erai atunci! Da, da, de fapt ACUM erai frumos iar nu ATUNCI...

Erai mort. Nicio zvacnire, nimic, in lutul din tine. Incetasesi sa incerci a Ma mai cumpara. De ce? Erai gol. Incetasesi sa mai speri. De ce? Erai gol. Incetasesi a mai vrea si chiar a mai promite. Erai gol.

Erai asa cum te voiam. Si atunci, gheara Mea puternica de Dumnezeu a inceput sa iti culeaga cioburile si durerea si moartea de pe ranile tale facandu-si loc in despartiturile acelea sapate in propria-ti carne. Am reusit atunci sa ma var si chiar sa incap TOT, asa cum Mi-as fi dorit la inceput, dar cum nu avea sa se intample decat mai tarziu, abia ACUM...

Intelegi, tu? ACUM MA INTELEGI?

Autor: Neosophia

Stiai. Stiai totul. Dar de ce oare stiai atatea despre mine? Si de ce ai lasat sa se intample toate astea? Stiu raspunsul, dar nu imi ajung si nici indestulatoare nu imi mai sunt cuvintele...

O, da, e cea mai perfecta dintre toate lumile posibile, cum spunea cineva. Dar cine altul creeaza posibilitatile, daca nu Tu? Pleaca-Ti urechea si incinge-Ti coapsele: astazi vreau sa Te JUDEC!

Trecutul nu mai conteza demult acum... Stii, ma macina un gand, acela ca nu se putea ALTFEL. Era doar proiectul Tau si stiai bine ca nimeni nu avea cum sa Te cunoasca sau sa Iti ofere dragoste. Si cat de bun, atat de bun a fost acel fruct si atat de vrednic de dorit caci imi dadea acel ceva ce nu primisem din mainile Tale.
Ai simtit vreodata fiorul? Evident ca nu. Totul era si este in continuare deschis pentru Tine...
[...]

Autor: Andreutza

17,4 RON. „Bine, atunci să îmi caut repede portmoneul şi să plătesc.” Îmi deschid geanta şi în loc să mă uit disperată prin dezordinea din interiorul ei după bani, prima secundă am rămas cu ochii fixaţi în lumea dintre cele două bucăţi de material, izbită de un gând: îmi place ce vorbeşte geanta mea despre mine azi...
O sticlă de ceai verde, două cărţi groase, un portmoneu cu trei poze înghesuite înăuntru, ciocolata cu mentă... îmi place.

Ce ar putea să spună? Că am grijă de sănătatea mea, de intelectul meu, de inima mea, de papilele mele gustative şi le răsfăţ cu gusturi delicate... Şi da, chiar îmi place; doar că ziua aceea era o excepţie, şi geanta mea e de obicei un univers al haosului în care poţi găsi orice, sau ale ori nimic. Mi-ar fi ruşine să îmi pierd geanta, să afle cineva că, de fapt, eu sunt dezordonată, că nu există urme prea profunde care să demonstreze că aş duce o viaţă planificată (ci una care merge „din inerţie”) şi nici măcar echilibrată, că sunt atât de aiurită încât nu port cu mine nici măcar un act de identitate pentru a mă putea găsi, să îmi înapoieze obiectul pierdut (ce bine... măcar aşa nu o să facă niciodată conexiunea între dezordinea din geantă şi faţa mea).

Poate pentru tine nu înseamnă nimica „universul genţii tale”, şi termenul acesta născocit de mintea mea ţi se pare penibil (nu neg că ar fi;))... A fost doar un gând care a pornit de la o geantă şi a parcurs tot drumul până sus, în Ceruri şi până la acel viitor în care Dumnezeu îmi va cere viaţa şi se va uita în ea ca într-o geantă, judecând şi constatând câtă grijă am avut de inima mea, cu ce gust rafinat /ieftin mi-am hrănit sufletul şi cât din El am pus acolo, doar că atunci nu îmi voi putea uita cartea de identitate acasă, pentru că acolo voi fi Acasă.

Tu... tu ce ai în geanta ta?

Autor: Dox

“Lumea s-a schimbat. O simt in apa, o simt in pamant. O miros in cer. Mult din ceea ce a fost este pierdut...” J.R.R. Tolkien - Stapanul Inelelor.

In urma cu cinci ani, priveam socat la ecranul televizorului cum America, simbolul puterii, libertatii si democratiei a fost lovita cu putere de Al-Qaeda, una dintre numeroasele organizatii radicale islamice din lume. A fost doar inceputul unor serii de lovituri date democratiilor occidentale - a urmat Spania, Franta si apoi Anglia.

Desi nu sunt adeptul scenariilor apocaliptice, zilele noastre seamana teribil de mult cu cele descrise in ultima carte a Bibliei. Dar cand oare n-a semanat istoria umana cu o apocalipsa? Existenta oamenilor este impletita cu razboiul inca de la inceputurile rasei umane, cand Cain s-a hotarat sa-l omoare pe fratele sau, Abel. Conflictele vizible de pe Pamant, au insa corespondente in lumea spiritelor. Exista demoni ai razboiului si sunt convins ca un astfel de demon a facut ca doar o mana de nouasprezece oameni, sa poata creea o asemenea tragedie, ca cea din 11 Septembrie, 2001.

[...]

Autor: Anca

Stand pe o bancuta in Oyak (locul de distractie din Taize in care poti sa te dedai la placerile "deserte" ale unei inghetate, cafea, bauturi racoritoare, chiar ale unei beri sau cidru si altele, haha) priveam la autocarul care a venit sa ne ia de acolo inapoi acasa. Stand acolo, mi-am luat ramas bun de la Taize in inima mea. In curand urma sa pornim la drum spre alte locuri interesante de vizitat. Locuri in care ma voi simti o straina, o turista.

In timp ce plecam am aruncat o ultima privire in urma stiind ca-l voi vedea pe Fratele James. El a venit sa ne ureze drum bun si la revedere din partea comunitatii din Taize. Adolescentele cu care am calatorit in autocar spuneau ca au auzit ca are o poveste interesanta despre modul in care a devenit preot...aa pardon, calugar. (este o diferenta, desi una nu neaparat o exclude pe cealalta). Imi pare rau ca nu am auzit-o. Cine stie, poate data viitoare o voi auzi (daca oi mai trai)!

Autor: Anca

Fratele Han Loy (fratele care tinea discursul introductiv in fiecare dimineata grupului meu cu varste cuprinse intre 25-35 ani) nu a fost in Taize cand Fratele Roger, fondatorul iubit al acestei comunitati, a fost injunghiat cu un an in urma de catre o romanca.

Nu l-am intalnit niciodata pe Fratele Roger, deoarece e prima data cand am fost in Taize, dar din modul in care Fratele Han Loy si altii ni l-au prezentat, din lacrimile care curgeau din ochii celor care l-au cunoscut, din ceea ce am vazut timp de o saptamana in Taize, din atitudinea calugarilor pe care i-a lasat in urma, am realizat ca trebuie sa fi fost o persoana foarte speciala. O persoana plina de caldura si dragoste. O persoana cu care te simteai "acasa". Chiar in momentele acestea in timp ce scriu aceste randuri imi aduc aminte de incredibila legatura a dragostei dintre Fratele Roger si oamenii pe care i-a intalnit si cunoscut, atat de vie inca... incat mi-au dat si mie lacrimile simtind-o. A fost greu pentru mine, o romanca, sa fiu martora la toate acestea si la durerea reamintita in special in acea saptamana in care s-a comemorat un an de la pierderea acestui om.

...Fratele Han Loy nu a fost acolo cand Fratele Roger a fost omorat. Ne-a povestit, aducandu-si aminte cu emotie, de ce a trebuit sa ramana departe de Taize in acea zi in care s-a intamplat tragedia. S-a rugat ca Dumnezeu sa-l ajute sa o ierte pe asasina romanca. Crede ca inca nu a reusit sa faca in totalitate acest lucru si nu il condamn. Durerea va ramane vie poate pentru multa vreme. Rana facuta va ramane pentru totdeauna acolo in memoria tuturor.

Ma gandesc la Iisus care, inviat fiind, a ramas cu urmele suferintelor Lui, cele mai vizibile fiind mainile perforate . Intotdeauna isi va aduce aminte ce I s-a facut cand privirea-I va intalni Mainile, cu toate acestea El a iertat. A ierta nu inseamna sa uiti. A ierta nu inseamna sa nu mai suferi. A ierta inseamna sa iubesti in pofida... a ceea ce ti s-a facut.

Din tot ce am vazut intamplandu-se in Taize in aceasta saptamana minunata, incantatoare dar grea, am putut spune cu certitudine ca iertarea este prezenta acolo, desi ranile nu vor fi niciodate uitate.

Autor: Anca

Una din activitatile obligatorii in Taize a fost participarea la slujba de trei ori pe zi. Desi era obligatoriu, nimeni nu venea sa te traga de maneca daca nu mergeai sau sa te verifice (sau?!). Pentru mine nu a fost o problema, ba chiar mi-a placut sa merg deoarece slujbele erau scurte si placute. Inca ii mai vad in mintea mea pe cei aproximativ 5 000 de oameni cantand, asezati pe podea.
Nu e dificil sa iei parte la slujba chiar si pentru cei care nu sunt obisnuiti cu practica catolica, deoarece la intrarea in biserica puteai sa te servesti cu o carte de cantari, iar cantecele denumite "chants" (echivalentul cred ca e cantec liturgic) erau propozitii sau refrene repetate de multe ori. Cantecele sunt concepute in asa fel incat sa-i pregateasca pe oameni pentru rugaciune si meditatie. Unul din cantecele intonate la fiecare slujba de seara era (din cate am inteles) preferata Fratelui Roger.


Mi-a placut foarte mult acest cant si toti il cantau din adancul inimilor lor.
Mi-a fost insa greu sa ma obisnuiesc cu repetatul pentru ca simteam ca ma ducea intr-un fel de "taram" in care eram rupta realitatea pamanteasca si sentimentul acesta imi dadea o stare de disconfort poate din cauza ca sunt o persoana careia ii place sa aiba totul in control. Imi place sa visez, sa fiu cu capul in nori, dar in acelasi timp am nevoie sa simt pamantul sub picioare.
Chiar daca nu m-am abandonat complet in cantat, mi-a placut mult si sufletul meu a fost umplut de semnificatia mesajelor la un nivel intelectual si indraznesc sa spun si la un nivel spiritual.

Autor: Anca

Pe masura ce ma apropiam de Taize, aveam senzatia ca ma indepartam cu viteza luminii de prezent, cu sute de ani in urma... Case vechi cu ziduri facute din caramizi de piatra care aratau ca dintii cariati ai unor vrajitoare batrane, erau inca in picioare pe marginea drumului, mandre, drepte, aruncand umbre ce pastrau secrete nespuse dar prezente. Inima mea a sovait putin vazandu-le si am inceput sa ma simt ca si cum ma indreptam spre o intalnire incriminatoare cu Inchizitia, adunata special sa-mi descopere multele pacate – cele pe care le stiu ( de exemplu, nationalitatea romana) si cele pe care nu le cunosc nici eu.

Curand insa, inhibitia-mi crescanda a primit o lovitura puternica cand am intrat de fapt pe portile comunitatii Taize. Casele cu umbre, tacerea misterioasa si cararuile parasite au fost inlocuite de cladiri destul de mici in inaltime si aparent fragile, agitatie voioasa si mii de oameni, majoritatea tineri, atat de frumosi de privit.

HA! Este aceasta o comunitate de calugari catolici? Aaa, cred ca am gresit adresa! Liderul de grup privea drept inainte, increzator, dand indicatii soferilor unde sa parcheze. Era ceva in atitudinea lui care mi-a sters orice urma de indoiala in ce priveste incorectitudinea adresei.

[...]

Autor: Dox

Imi aduc aminte ca in copilarie am vizitat casa unui preot si am ramas la masa. El, un om corpolent cu o burta extrem de bine conturata, ii spune sotiei "Vai, ia de la mine ispitele astea (se referea la prajiturile care erau din belsug pe masa), ca nu ma mai pot opri". Aveam vreo noua sau zece ani, si imaginea acelui om care in public predica din Cuvantul lui Dumnezeu infranarea poftelor, se "ostenea" in viata particulara, in sfanta zi de duminica cu imbuibarea obisnuita din multe case de romani, mi-a ramas extrem de bine intiparita in minte.

Recent, am citit un articol care afirma ca in lume sunt peste un miliard de oameni supraponderali din care in jur de treizeci la suta - 300 de milioane sunt obezi. Am ajuns in secolul XXI, la situatia penibila in care sunt mai multi supraponderali decat subponderali. Aceasta "boala" moderna, are toate sansele ca in viitor sa faca mai multe victime decat ar putea face o epidemie mondiala de gripa aviara!

[...]

Autor: Dox

Ne-am rarit pe site, s-au rarit si articolele si articolul asta vine in mijlocul vacantei - a mea si a voastra, probabil. Scaunele de mai sus, sunt dedicatia mea pentru fiecare vizitator al site-ului.

Va doresc mult soare, multa fericire, si multa multa relaxare. Chiar daca viata e dura, si zilele uneori sunt pline de nori, bucurati-va de fiecare moment in care puteti sa va trageti sufletul, sa va relaxat si sa respirati aerul curat al Cerului.

Ne revedem, saptamana viitoare! :P