Autor: Anca

Una din activitatile obligatorii in Taize a fost participarea la slujba de trei ori pe zi. Desi era obligatoriu, nimeni nu venea sa te traga de maneca daca nu mergeai sau sa te verifice (sau?!). Pentru mine nu a fost o problema, ba chiar mi-a placut sa merg deoarece slujbele erau scurte si placute. Inca ii mai vad in mintea mea pe cei aproximativ 5 000 de oameni cantand, asezati pe podea.
Nu e dificil sa iei parte la slujba chiar si pentru cei care nu sunt obisnuiti cu practica catolica, deoarece la intrarea in biserica puteai sa te servesti cu o carte de cantari, iar cantecele denumite "chants" (echivalentul cred ca e cantec liturgic) erau propozitii sau refrene repetate de multe ori. Cantecele sunt concepute in asa fel incat sa-i pregateasca pe oameni pentru rugaciune si meditatie. Unul din cantecele intonate la fiecare slujba de seara era (din cate am inteles) preferata Fratelui Roger.


Mi-a placut foarte mult acest cant si toti il cantau din adancul inimilor lor.
Mi-a fost insa greu sa ma obisnuiesc cu repetatul pentru ca simteam ca ma ducea intr-un fel de "taram" in care eram rupta realitatea pamanteasca si sentimentul acesta imi dadea o stare de disconfort poate din cauza ca sunt o persoana careia ii place sa aiba totul in control. Imi place sa visez, sa fiu cu capul in nori, dar in acelasi timp am nevoie sa simt pamantul sub picioare.
Chiar daca nu m-am abandonat complet in cantat, mi-a placut mult si sufletul meu a fost umplut de semnificatia mesajelor la un nivel intelectual si indraznesc sa spun si la un nivel spiritual.