Pustie. Singurătate.
Nici o speranţă nu se leagă-ntinsul acesta de ani de zile.
Egiptean, dar israelit, cult, cu vaste cunoştinţe învăţate-n palat,
veghea Moise turma socrului.
Atâta măreţie aflată, fără folos, la capătul unui toiag.
Părea că vălul se va aşeza şi totul va decurge monoton, lipsit de noutate şi minune.
Zi după zi, an, apoi un alt an, până când omul s-a hotărât să treacă dincolo, la muntele Horeb.
Aici, desculţ, avea să-l întâlnească pe Dumnezeu.
Şi viaţa i se va schimba.
...........
Mi-am dat şi eu jos încălţămintea.
Simt ţărâna,
dar simt şi Infinitul.
Asta... e minune.

Meo