Please Register! on our site to be able to write messages reply to blogs and participate on our discussion forums. Click here if you forgot your password.
Parc
- Când nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu [04.05.08 14:46]
- Cuvinte reci de pe buze uscate [23.01.08 23:15]
- Solutii IT [17.08.07 13:08]
- Functia ambigua a televiziunii [12.08.07 12:39]
- Biblia si drepturile omului [14.02.07 11:59]
Cafenea
- O simt in apa [16.05.08 18:43]
- Ce sunt, cine sunt si ce fac? [15.05.08 10:38]
- Improvizez... deci exist! [11.05.08 03:18]
- Piatra de la gura mormantului [04.05.08 17:06]
- Tu cum Il vezi pe Dumnezeu? [30.04.08 17:04]
Downtown
- Iti multumesc Doamne pt... [17.05.08 14:50]
- poza-cuvant [17.05.08 14:49]
- Mafia 8 - Venetzia - Ziua 1 (pana vineri seara) [17.05.08 12:24]
- Ce vrei sa.i ceri lui Dumnezeu? [17.05.08 11:42]
- Playlist [17.05.08 11:25]
Calendar
| Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat | Sun |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | 31 |
M-a...Tuesday, 31.10.06
Autor: Andreutza
M-a ranit ce a zis. M-a durut pentru ca ma asteptam sa se bucure de mine, ma intelegi ? sa simta o pulsatie de mandrie sfanta, dar m-a dispretuit.
Ma doare cand oameni nu vor sa inteleaga pentru ca nu au inteles inca.
Ma sufoca tristetea de a-i simti pe cei dragi mie mandri, si ma frange in interior gandul ca as putea sa-i zdrobesc cu egocentrismul meu, fara ca macar sa vad ca sufera, sa aud ca striga... mi-e teama ca as putea sa vad doar oglinzi in ochii tuturor celor ce ma privesc.
Ma ard un pic privirile de gelozie si cele de ura pura, ma ustura cumplit cand ma privesc pe mine...
Ma deranjeaza ca tu poti intalni atat de multe pronume la persona intai in cuvintele mele!
Aveam un Dumnezeu cu care ma contopisem, dar de cand am facut cativa pasi spre “mai incolo”, petecul de trup prin care ma alipisem de El a ramas imbracat in carne vie. Doare rau cand Noaptea apasa cu vant si racoare peste rana mea. Am nevoie de carne si piele peste locul din care a muscat fuga-mi de Fata Lui Dumnezeu, am nevoie de Dumnezeu, si pentru ca nu l-am chemat cu totul inapoi, te invinuiesc pe tine: ca m-ai ranit, ca m-a durut faptul ca ma asteptam sa te bucuri, si tu m-ai dispretuit, ca ma deranjeaza ca nu intelegi... te-am acuzat chiar de mandrie. Imi cer iertare!
M-a ranit ce a zis. M-a durut pentru ca ma asteptam sa se bucure de mine, ma intelegi ? sa simta o pulsatie de mandrie sfanta, dar m-a dispretuit.
Ma doare cand oameni nu vor sa inteleaga pentru ca nu au inteles inca.
Ma sufoca tristetea de a-i simti pe cei dragi mie mandri, si ma frange in interior gandul ca as putea sa-i zdrobesc cu egocentrismul meu, fara ca macar sa vad ca sufera, sa aud ca striga... mi-e teama ca as putea sa vad doar oglinzi in ochii tuturor celor ce ma privesc.
Ma ard un pic privirile de gelozie si cele de ura pura, ma ustura cumplit cand ma privesc pe mine...
Ma deranjeaza ca tu poti intalni atat de multe pronume la persona intai in cuvintele mele!
Aveam un Dumnezeu cu care ma contopisem, dar de cand am facut cativa pasi spre “mai incolo”, petecul de trup prin care ma alipisem de El a ramas imbracat in carne vie. Doare rau cand Noaptea apasa cu vant si racoare peste rana mea. Am nevoie de carne si piele peste locul din care a muscat fuga-mi de Fata Lui Dumnezeu, am nevoie de Dumnezeu, si pentru ca nu l-am chemat cu totul inapoi, te invinuiesc pe tine: ca m-ai ranit, ca m-a durut faptul ca ma asteptam sa te bucuri, si tu m-ai dispretuit, ca ma deranjeaza ca nu intelegi... te-am acuzat chiar de mandrie. Imi cer iertare!
Vreau sa devin fanaticMonday, 30.10.06
Autor: Dox
Una dintre caracteristicile societatii noastre post-moderniste, este lipsa valorilor absolute. Suferim de un relativism care parca nu se mai termina. Incepe din fizica, continua in matematica, traverseaza spatiile informatice si ne inunda prin canalele media fiecare coltisor din viata.
Dragostea, credinta, Dumnezeu, Crestinismul, societatea, ura, razboiul, sunt doar niste cuvinte care exprima niste variatii existentiale, etape din viata, sau in cel mai fericit caz, parerile si opiniile personale ale unor persoane. Este celebra vorba: The beauty is in the eye of the beholder - frumusetea e in ochii celor care o privesc. Sa fie oare asa?
Sa fie oare chiar atat de relativa existenta noastra? Ne miscam mereu intre opinii, opinii si iar opinii. Pana si noi, la Aercurat, spune ca “parerea ta conteaza”. Si conteaza! Dar cat, pana unde si in functie de ne masuram ideile, vorbele si actiunile?
De multe ori, imi doresc sa fiu un fanatic in a-mi apara valorile. Vreau sa ma enervez iar cand cineva il ia in ras pe Dumnezeu, cand se fac glume proaste sau cand mi se cere sa-mi incalc principiile.
Simt ca am cazut in ultima vreme intr-o oscilare intre multe puncte de vedere, care trateaza probleme de la suprafata, dar lasa esenta neatinsa.
[...]
Una dintre caracteristicile societatii noastre post-moderniste, este lipsa valorilor absolute. Suferim de un relativism care parca nu se mai termina. Incepe din fizica, continua in matematica, traverseaza spatiile informatice si ne inunda prin canalele media fiecare coltisor din viata.
Dragostea, credinta, Dumnezeu, Crestinismul, societatea, ura, razboiul, sunt doar niste cuvinte care exprima niste variatii existentiale, etape din viata, sau in cel mai fericit caz, parerile si opiniile personale ale unor persoane. Este celebra vorba: The beauty is in the eye of the beholder - frumusetea e in ochii celor care o privesc. Sa fie oare asa?
Sa fie oare chiar atat de relativa existenta noastra? Ne miscam mereu intre opinii, opinii si iar opinii. Pana si noi, la Aercurat, spune ca “parerea ta conteaza”. Si conteaza! Dar cat, pana unde si in functie de ne masuram ideile, vorbele si actiunile?
De multe ori, imi doresc sa fiu un fanatic in a-mi apara valorile. Vreau sa ma enervez iar cand cineva il ia in ras pe Dumnezeu, cand se fac glume proaste sau cand mi se cere sa-mi incalc principiile.
Simt ca am cazut in ultima vreme intr-o oscilare intre multe puncte de vedere, care trateaza probleme de la suprafata, dar lasa esenta neatinsa.
[...]
Povestea numelui meuFriday, 27.10.06
Autor: Norrishor
Pentru că tot au fost mulţi care m-au întrebat care este povestea numelui meu, uite că a venit şi ziua destăinuirilor.
Ştiu că încă de mică mi-au plăcut norii. Mi se părea ciudat cum se plimbau de-a lungul cerului. Aveau tot felul de culori, de la alb până la violet şi galben, prindeau tot felul de forme şi asta mă fascina. Niciodată nu mă săturam să-i privesc! Şi mai erau poveştile mele din copilărie, în care stelele dormeau în braţele norilor, alături de îngeri. Dar toate astea au fost uitate… Mă mai delectam uneori alintându-mi privirile cu imaginea norilor.. dar cam atât.
Apoi a apărut dorinţa de a ajunge în cer, de a-L întâlni pe Preaiubitul meu. Trebuie să recunosc că mi-am imaginat de nenumărate ori… întâlnirea aceasta… Şi de fiecare dată simţeam de parcă aş fi călcat pe roua norilor, cu picioarele desculţe… Parcă şi acum simt fiorul acela… Când văd norii, mă simt mai legată parcă de cer…
[...]
Pentru că tot au fost mulţi care m-au întrebat care este povestea numelui meu, uite că a venit şi ziua destăinuirilor.
Ştiu că încă de mică mi-au plăcut norii. Mi se părea ciudat cum se plimbau de-a lungul cerului. Aveau tot felul de culori, de la alb până la violet şi galben, prindeau tot felul de forme şi asta mă fascina. Niciodată nu mă săturam să-i privesc! Şi mai erau poveştile mele din copilărie, în care stelele dormeau în braţele norilor, alături de îngeri. Dar toate astea au fost uitate… Mă mai delectam uneori alintându-mi privirile cu imaginea norilor.. dar cam atât.
Apoi a apărut dorinţa de a ajunge în cer, de a-L întâlni pe Preaiubitul meu. Trebuie să recunosc că mi-am imaginat de nenumărate ori… întâlnirea aceasta… Şi de fiecare dată simţeam de parcă aş fi călcat pe roua norilor, cu picioarele desculţe… Parcă şi acum simt fiorul acela… Când văd norii, mă simt mai legată parcă de cer…
[...]
Cele zece porunciThursday, 26.10.06
Autor: Dox
M-am gandit de multe ori cat de asemanatoare sunt uneori legile pe care le dam noi oamenii cu cele date de Dumnezeu evreilor prin Moise - cele zece porunci. Detaliate mai apoi pe larg in Biblie, cele zece porunci cuprind esenta inimii lui Dumnezeu. Intr-o zi, am fost surprins sa vad dincolo de niste reguli rigide, o inima de Tata care aseaza niste legi care sa-i apere si sa-i protejeze pe cei slabi si neajutorati.
Cel care ne-a dat cele zece porunci, este Domnul care ne “salveaza”, Dumnezeul care ne aude strigatele si ne cunoaste nevoile. De aceea cele zece porunci incep cu “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din tara sclaviei tale.” De aceea primele trei porunci ne spun clar sa nu avem alti dumnezei in afara de Domnul. Restul poruncilor continua in asa fel incat cei slabi sa aiba scapare.
Toti muncitorii au dreptul la Sabat, o zi de odihna care sa-i fereasca de epuizare. Parintii batrani care sunt de prea multe ori neajutorati trebuie onorati de copii lor. Oamenii care sunt slabi si nu se pot apara au nevoie de o societate care sa-i protejeze de crime / criminali. Persoanele casatoriete care sunt vulnerabile sa fie tradate si sa le fie distrusa casnicia au nevoie de protectie - sa nu preacurvesti. Oamenii care sunt in pericol de a fi furati au nevoie sa fie protejati de hoti. Celor carora le este amenintata reputatia trebuie protejati fata de martorii mincinosi. Vecini au nevoie de protectie fata de acei vecini care ar putea atenta la proprietatea lor personala.
Cand ti se pune un pistol la cap si esti gata sa fi omorat, vei aprecia compasiunea lui Dumnezeu care iti aude strigatele, iti vede nevoile si te elibereaza din robie. Vei aprecia o comunitate de oameni care lucreaza impreuna spre a reduce rata criminalitatii si a da legi drepte.
M-am gandit de multe ori cat de asemanatoare sunt uneori legile pe care le dam noi oamenii cu cele date de Dumnezeu evreilor prin Moise - cele zece porunci. Detaliate mai apoi pe larg in Biblie, cele zece porunci cuprind esenta inimii lui Dumnezeu. Intr-o zi, am fost surprins sa vad dincolo de niste reguli rigide, o inima de Tata care aseaza niste legi care sa-i apere si sa-i protejeze pe cei slabi si neajutorati.
Cel care ne-a dat cele zece porunci, este Domnul care ne “salveaza”, Dumnezeul care ne aude strigatele si ne cunoaste nevoile. De aceea cele zece porunci incep cu “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din tara sclaviei tale.” De aceea primele trei porunci ne spun clar sa nu avem alti dumnezei in afara de Domnul. Restul poruncilor continua in asa fel incat cei slabi sa aiba scapare.
Toti muncitorii au dreptul la Sabat, o zi de odihna care sa-i fereasca de epuizare. Parintii batrani care sunt de prea multe ori neajutorati trebuie onorati de copii lor. Oamenii care sunt slabi si nu se pot apara au nevoie de o societate care sa-i protejeze de crime / criminali. Persoanele casatoriete care sunt vulnerabile sa fie tradate si sa le fie distrusa casnicia au nevoie de protectie - sa nu preacurvesti. Oamenii care sunt in pericol de a fi furati au nevoie sa fie protejati de hoti. Celor carora le este amenintata reputatia trebuie protejati fata de martorii mincinosi. Vecini au nevoie de protectie fata de acei vecini care ar putea atenta la proprietatea lor personala.
Cand ti se pune un pistol la cap si esti gata sa fi omorat, vei aprecia compasiunea lui Dumnezeu care iti aude strigatele, iti vede nevoile si te elibereaza din robie. Vei aprecia o comunitate de oameni care lucreaza impreuna spre a reduce rata criminalitatii si a da legi drepte.
Singurul loc este... Iadul!Wednesday, 25.10.06
Autor: Andreutza
O inimă încă naivă pulsează viaţa în mine, dar te iubesc! Şi totuşi, te-am urât la un moment dat, aproape la fel de mult cât te iubeam la acea oră, îmi erai drag.
Pe cât de lungi doine de dor îmi cânta inima, pe atât de multă disperare o rupe în bucăţi, ar fi vrut să nu-ţi audă numele în ecoul ei... şi te iubeam!
Icoana ta am sculptato în lacrimi. Durerea ta mi-a învăţat inima să plângă, dar te iubea.
Cu buza arsă de atâtea sărutări târzii, cu chipul mort în aşteptarea ta, eu te iertam fără a te auzi, te căutam în oglindirea mea, beam oglinzi.
Plângeam... nu pot să-mi amintesc acum de ce. Cântam despre speranţa ca-i să vi, şi-am obosit de atâta cânt, dar ne iubeam.
Noi ne iubim, n-am nici o îndoială! În toată dragostea ce o simt pentru tine, aş vrea să şti, că am auzit şi şoapte ce anunţau că mor câte un pic... am fost rănită, poate chiar zdrobită, şi gândul meu mi-a şoptit să mă opresc, să păstrez intact ce mai rămăsese din inima mea, să nu o supun frângerii, dar ce bine că sentimentele mele sunt cu mult mai plăcute decât ideile mele, şi ce bine că Dumnezeu a turnat înţelepciune peste toate acestea... pentru că singurul loc în care inima omului e ferită de frângere, e în seiful egoismului, unde nu se sparge în bucăţi, ci se pietrifică, devine tare, impenetrabilă, irecuperabilă. Aş fi vrut să mă ascund de durere, dar iată că:
„Singurul loc(în afara Cerului) în care poţi fi în siguranţă perfectă şi la adăpost de orice pericol şi tulburare a dragostei este IADUL.”
O inimă încă naivă pulsează viaţa în mine, dar te iubesc! Şi totuşi, te-am urât la un moment dat, aproape la fel de mult cât te iubeam la acea oră, îmi erai drag.
Pe cât de lungi doine de dor îmi cânta inima, pe atât de multă disperare o rupe în bucăţi, ar fi vrut să nu-ţi audă numele în ecoul ei... şi te iubeam!
Icoana ta am sculptato în lacrimi. Durerea ta mi-a învăţat inima să plângă, dar te iubea.
Cu buza arsă de atâtea sărutări târzii, cu chipul mort în aşteptarea ta, eu te iertam fără a te auzi, te căutam în oglindirea mea, beam oglinzi.
Plângeam... nu pot să-mi amintesc acum de ce. Cântam despre speranţa ca-i să vi, şi-am obosit de atâta cânt, dar ne iubeam.
Noi ne iubim, n-am nici o îndoială! În toată dragostea ce o simt pentru tine, aş vrea să şti, că am auzit şi şoapte ce anunţau că mor câte un pic... am fost rănită, poate chiar zdrobită, şi gândul meu mi-a şoptit să mă opresc, să păstrez intact ce mai rămăsese din inima mea, să nu o supun frângerii, dar ce bine că sentimentele mele sunt cu mult mai plăcute decât ideile mele, şi ce bine că Dumnezeu a turnat înţelepciune peste toate acestea... pentru că singurul loc în care inima omului e ferită de frângere, e în seiful egoismului, unde nu se sparge în bucăţi, ci se pietrifică, devine tare, impenetrabilă, irecuperabilă. Aş fi vrut să mă ascund de durere, dar iată că:
„Singurul loc(în afara Cerului) în care poţi fi în siguranţă perfectă şi la adăpost de orice pericol şi tulburare a dragostei este IADUL.”
C.S.Lewis
O mie.Tuesday, 24.10.06
Autor: Dox
“O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi.“
Baiatul a ramas cu privirea lipita de trenul care iesea din gara prafuita. Era un sfarsit de toamna cu totul si cu totul neobisnuit. Era cald ca si in mijlocul verii, si ea, la brat cu celalalt, se indrepta acum spre Brasov, lipita de de el, de celalalt, si amandoi lipti de bancile incomode de la clasa a II-a.
Il iubea, si Baiatul stia asta. Si ea stia asta. Si celalat stia asta. Nimeni insa nu stia de ce ea pleaca cu celalalt.
Cheia suna sec in broasca veche. In casa era racoare si afara atat de cald... Isi puse haina in cui, lua un pix de pe noptiera, deschise jurnalul, si scrise: “O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi. Dar nu mai am timp. Am sa ma duc azi, si nu-mi vor ramane decat cuvintele sa mi te iubeasca.”
[...]
“O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi.“
Baiatul a ramas cu privirea lipita de trenul care iesea din gara prafuita. Era un sfarsit de toamna cu totul si cu totul neobisnuit. Era cald ca si in mijlocul verii, si ea, la brat cu celalalt, se indrepta acum spre Brasov, lipita de de el, de celalalt, si amandoi lipti de bancile incomode de la clasa a II-a.
Il iubea, si Baiatul stia asta. Si ea stia asta. Si celalat stia asta. Nimeni insa nu stia de ce ea pleaca cu celalalt.
Cheia suna sec in broasca veche. In casa era racoare si afara atat de cald... Isi puse haina in cui, lua un pix de pe noptiera, deschise jurnalul, si scrise: “O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi. Dar nu mai am timp. Am sa ma duc azi, si nu-mi vor ramane decat cuvintele sa mi te iubeasca.”
[...]
Somnul r(n)atiunii naste… „mari români”!Monday, 23.10.06
Autor: Marius Dobondi
E ca şi cum americanii l-ar alege pe Hugh Heffner ca cel mai mare american! Da, da, aveţi dreptate, exagerez puţin… M-a luat valul (indignării). A-l alege pe cel care a dat României pe cât de multe mănăstiri pe atât de mulţi copii din flori, drept cel mai mare român al tuturor timpurilor… Acest lucru vorbeşte încă o dată de mentalitatea colectivă, duală a românilor. Ne pretindem o ţară de creştini, indignaţi că UE doreşte să legalizăm homosexualitatea, şi totuşi votăm un om de o moralitate extrem de îndoielnică drept cel mai mare român. Am putea fi diagnosticaţi drept un popor cu personalitate multiplă! Ce ne mai aşteaptă? Să promovăm, în tonul nostru de buni creştini, o lege antiprozelitism… Staţi aşa! Nu s-a votat deja această lege?
România mereu surprinzătoare… dar nimeni nu spune să te aştepţi la surprize plăcute, nu? Deja devin incoerent… Mă duc la culcare…
E ca şi cum americanii l-ar alege pe Hugh Heffner ca cel mai mare american! Da, da, aveţi dreptate, exagerez puţin… M-a luat valul (indignării). A-l alege pe cel care a dat României pe cât de multe mănăstiri pe atât de mulţi copii din flori, drept cel mai mare român al tuturor timpurilor… Acest lucru vorbeşte încă o dată de mentalitatea colectivă, duală a românilor. Ne pretindem o ţară de creştini, indignaţi că UE doreşte să legalizăm homosexualitatea, şi totuşi votăm un om de o moralitate extrem de îndoielnică drept cel mai mare român. Am putea fi diagnosticaţi drept un popor cu personalitate multiplă! Ce ne mai aşteaptă? Să promovăm, în tonul nostru de buni creştini, o lege antiprozelitism… Staţi aşa! Nu s-a votat deja această lege?
România mereu surprinzătoare… dar nimeni nu spune să te aştepţi la surprize plăcute, nu? Deja devin incoerent… Mă duc la culcare…
Moment de slabiciuneThursday, 19.10.06
Autor: Christa
Cel mai mult pe lume urasc prostia……si urasc ca vorbesc numai despre ceea ce urasc.
Simt atata ura si atata repulsie care ma coplesc….cred ca este o epidemie. Si nu este vorba de un curent, de un nou trend….Este pur si simplu ceea ce vad, ce cred…ce simt…
M-am saturat de oamenii care vad in viatza asta numai o sansa jegoasa de a petrece si de a-si etala firma de pe pantaloni. Traim intr-o lume superfiala, insa nu asta este problema. Problema este ca nu ai contra cui lupta, nu ai cum si cu ce lupta….Nu ai origine, nu ai prezent, nu ai viitor….Ai TOTUL dar nimic nu e al tau.
Nu detii forta de a-ti spune cuvatul. Nu ai cum si nu ai nici macar cum sa imi demonstrezi contrariu. Nu!
Sunt atat de satula de falsuri. De bibelouri care se sparg la cea mai mica atingere. De vise efemere. De oameni slabi. De idei preconcepute. De cenzura. De frica. De fals entuziasm. De frustrati. De dorinte ce se pierd cu aceeasi usurinta cu care apar. De imbecili. De limitati. Si lista ar putea continua…….
Dar ce rost are? Nu e nimic ce ma poate face sa zambesc cu adevarat. Si nu pretind mila si nici intelegere. Nu pretind nici macar sa comenteze cineva la ceea ce am scris. Si nici macar nu imi place ce am scris, dar macar am fost EU.
Si vad ca nici macar nu are legatura cu site-ul, dar se pare ca numai in lumea virtuala te mai poti exprima cu adevarat. Aici sunt libera sa zic ce vreau atat timp cat ma aflu in spatele unui computer.
Acum am sa ma culc, dar inainte am sa ma rog. Si am sa ma rog nu sa se rezolve situatia, ci am sa ma rog sa imi dea Dzeu fortza sa rezist.
Nu exista remediu, exista doar alinare.
Aveti grija de voi
Cel mai mult pe lume urasc prostia……si urasc ca vorbesc numai despre ceea ce urasc.
Simt atata ura si atata repulsie care ma coplesc….cred ca este o epidemie. Si nu este vorba de un curent, de un nou trend….Este pur si simplu ceea ce vad, ce cred…ce simt…
M-am saturat de oamenii care vad in viatza asta numai o sansa jegoasa de a petrece si de a-si etala firma de pe pantaloni. Traim intr-o lume superfiala, insa nu asta este problema. Problema este ca nu ai contra cui lupta, nu ai cum si cu ce lupta….Nu ai origine, nu ai prezent, nu ai viitor….Ai TOTUL dar nimic nu e al tau.
Nu detii forta de a-ti spune cuvatul. Nu ai cum si nu ai nici macar cum sa imi demonstrezi contrariu. Nu!
Sunt atat de satula de falsuri. De bibelouri care se sparg la cea mai mica atingere. De vise efemere. De oameni slabi. De idei preconcepute. De cenzura. De frica. De fals entuziasm. De frustrati. De dorinte ce se pierd cu aceeasi usurinta cu care apar. De imbecili. De limitati. Si lista ar putea continua…….
Dar ce rost are? Nu e nimic ce ma poate face sa zambesc cu adevarat. Si nu pretind mila si nici intelegere. Nu pretind nici macar sa comenteze cineva la ceea ce am scris. Si nici macar nu imi place ce am scris, dar macar am fost EU.
Si vad ca nici macar nu are legatura cu site-ul, dar se pare ca numai in lumea virtuala te mai poti exprima cu adevarat. Aici sunt libera sa zic ce vreau atat timp cat ma aflu in spatele unui computer.
Acum am sa ma culc, dar inainte am sa ma rog. Si am sa ma rog nu sa se rezolve situatia, ci am sa ma rog sa imi dea Dzeu fortza sa rezist.
Nu exista remediu, exista doar alinare.
Aveti grija de voi
Ulita copilarieiWednesday, 18.10.06
(O clipă am fost neatent şi am pierdut-o!)
Autor: Meo
Ştiu, este imposibil să mă reîntorc fizic pe drumul prăfuit al copilăriei. Din acest punct de vedere îi invidiez pe cei care cred în reîncarnare. Ei speră că vor mai trăi o altă copilărie, mai frumoasă decât ce prin care au trecut. Dar este o speranţă falsă. O singură dată străbaţi desculţ şi cu genunchii juliţi această uliţa.
Am crescut. Am pierdut zâmbetul şi inocenţa unei vieţi pline de frumuseţi. Am pierdut bucuria unui zbor de libelulă, lumina unei stele căzătoare, lacrima unei frunze căzute, culoarea unui apus. Am pierdut legătura cu îngerii.
Am crescut, sunt matur... stiu să conduc maşina, sa vorbesc la telefon să scriu un articol în word, ştiu să fiu atent şi precaut, ştiu să-mi planific ziua, să vorbesc frumos şi calm chiar dacă ...
Am crescut, mi-am luat şi eu un credit la bancă, mi-am schimbat şi eu geamurile de lemn cu cele de plastic, sunt mai naturale, port cravata, am costum, mă deplasez automatizat, am biblie cu comentarii, aurita pe margini.
De fapt am tot ce-mi trebuie. Tot. Tot ce mă aruncă departe de naturaleţea unei copilări aproape de cer.
[...]
Autor: Meo
Ştiu, este imposibil să mă reîntorc fizic pe drumul prăfuit al copilăriei. Din acest punct de vedere îi invidiez pe cei care cred în reîncarnare. Ei speră că vor mai trăi o altă copilărie, mai frumoasă decât ce prin care au trecut. Dar este o speranţă falsă. O singură dată străbaţi desculţ şi cu genunchii juliţi această uliţa.Am crescut. Am pierdut zâmbetul şi inocenţa unei vieţi pline de frumuseţi. Am pierdut bucuria unui zbor de libelulă, lumina unei stele căzătoare, lacrima unei frunze căzute, culoarea unui apus. Am pierdut legătura cu îngerii.
Am crescut, sunt matur... stiu să conduc maşina, sa vorbesc la telefon să scriu un articol în word, ştiu să fiu atent şi precaut, ştiu să-mi planific ziua, să vorbesc frumos şi calm chiar dacă ...
Am crescut, mi-am luat şi eu un credit la bancă, mi-am schimbat şi eu geamurile de lemn cu cele de plastic, sunt mai naturale, port cravata, am costum, mă deplasez automatizat, am biblie cu comentarii, aurita pe margini.
De fapt am tot ce-mi trebuie. Tot. Tot ce mă aruncă departe de naturaleţea unei copilări aproape de cer.
[...]
Mai mult decat perfectTuesday, 17.10.06
Autor: Norrishor
Nu-i aşa că-ţi mai aduci aminte de timpurile verbale? Perfect simplu…. Perfect compus... Mai mult ca perfect? Of… şi cât ne mai chinuiam printre buchii să le înţelegem rostul... Dar ce-ar fi să ne jucăm puţin cu cuvintele?
Parcă o văd şi acum pe domana prfesoară scriind pe tabla proaspăt ştearsă: „Perfect simplu”. Nu-i aşa că-ţi aminteşti şi tu? Hai, aşază-te lângă mine, în banca asta scrijelită de noi şi de… vreme. Ce poate fi Perfect? Simplu… Cel care a creat o lume perfectă. E adevărat, o astfel de lume perfectă… nu poate exista decât cel mult în noi sau dincolo de pământ şi de nori, de noi. Acest PERFECT … compus din atâtea lucruri perfecte mă face să mă gândesc la atâtea imperfecţiuni ale mele. Şi totuşi, aşa imperfectă cum sunt… am toate şansele să păşesc într-o zi în acea lume… perfectă.
[...]
Nu-i aşa că-ţi mai aduci aminte de timpurile verbale? Perfect simplu…. Perfect compus... Mai mult ca perfect? Of… şi cât ne mai chinuiam printre buchii să le înţelegem rostul... Dar ce-ar fi să ne jucăm puţin cu cuvintele?
Parcă o văd şi acum pe domana prfesoară scriind pe tabla proaspăt ştearsă: „Perfect simplu”. Nu-i aşa că-ţi aminteşti şi tu? Hai, aşază-te lângă mine, în banca asta scrijelită de noi şi de… vreme. Ce poate fi Perfect? Simplu… Cel care a creat o lume perfectă. E adevărat, o astfel de lume perfectă… nu poate exista decât cel mult în noi sau dincolo de pământ şi de nori, de noi. Acest PERFECT … compus din atâtea lucruri perfecte mă face să mă gândesc la atâtea imperfecţiuni ale mele. Şi totuşi, aşa imperfectă cum sunt… am toate şansele să păşesc într-o zi în acea lume… perfectă.
[...]
Buna dimineata, RomaniaMonday, 16.10.06
Autor: Dox
Este ora 5:48 AM si nu mai pot sa dorm. M-am trezit ca un “pensionar” cu noaptea-n cap uitandu-ma pe geam la padurea conturata pe o lumina care parca vine din alta lume. De fapt, pentru mine e alta lume de cateva zile.
Am ajuns in sfarsit in Romania, dupa sase luni de stat in America si intr-adevar inca ma straduiesc sa ma adaptez la noua atmosfera in care voi sta o vreme buna de acum inainte. Chiar daca sistemul American este foarte diferit de cel din Europa si chiar daca calitatea vietii e net superioara la Americani, am ajuns sa vad ca dincolo de lumea materiala, oamenii sunt in mare parte la fel.
Am inteles in sfarsit ca oriunde m-as duce, sunt tot eu - cu aceleasi probleme, dureri, bucurii si nevoi. Am observat ca iubirea de bani distruge fie ca esti in America, fie ca esti in Romania. Am experimentat ca prietenii adevarati sunt la fel de rari de orice parte a oceanului te-ai afla. Am vazut insa ca in ciuda faptului ca omul este la fel de pacatos si fara speranta oriunde ar fi in lume, Dumneze este la fel si acolo si aici. E la fel de deschis sa ma ajute, sa ma iubeasca, sa-mi dea o perspectiva noua si sa dea semnificatie vietii mele.
Mi s-a distrus insa un mit pe care poate mi-ar fi placut sa-l pastrez viu, insa poate e bine ca nu-l mai am. E vorba despre speranta ca undeva pe Pamant, exista un loc in care daca ajungi ti se rezolva automat toate problemele - cainii umbla cu covrigi in coada si viata e formata doar din zambete si voie buna.
Este ora 5:48 AM si nu mai pot sa dorm. M-am trezit ca un “pensionar” cu noaptea-n cap uitandu-ma pe geam la padurea conturata pe o lumina care parca vine din alta lume. De fapt, pentru mine e alta lume de cateva zile.
Am ajuns in sfarsit in Romania, dupa sase luni de stat in America si intr-adevar inca ma straduiesc sa ma adaptez la noua atmosfera in care voi sta o vreme buna de acum inainte. Chiar daca sistemul American este foarte diferit de cel din Europa si chiar daca calitatea vietii e net superioara la Americani, am ajuns sa vad ca dincolo de lumea materiala, oamenii sunt in mare parte la fel.
Am inteles in sfarsit ca oriunde m-as duce, sunt tot eu - cu aceleasi probleme, dureri, bucurii si nevoi. Am observat ca iubirea de bani distruge fie ca esti in America, fie ca esti in Romania. Am experimentat ca prietenii adevarati sunt la fel de rari de orice parte a oceanului te-ai afla. Am vazut insa ca in ciuda faptului ca omul este la fel de pacatos si fara speranta oriunde ar fi in lume, Dumneze este la fel si acolo si aici. E la fel de deschis sa ma ajute, sa ma iubeasca, sa-mi dea o perspectiva noua si sa dea semnificatie vietii mele.
Mi s-a distrus insa un mit pe care poate mi-ar fi placut sa-l pastrez viu, insa poate e bine ca nu-l mai am. E vorba despre speranta ca undeva pe Pamant, exista un loc in care daca ajungi ti se rezolva automat toate problemele - cainii umbla cu covrigi in coada si viata e formata doar din zambete si voie buna.
Sunt strain si calatorWednesday, 11.10.06
Autor: Radu Negrean
In ultima vreme am calatorit mult. Mai mult ca niciodata. Am vazut locuri la care am visat si am ajuns la oceanul Pacific de unde a isit un peste mic :) - cum zice un cantec de cand eram copii...
Cu toate ca n-am dus lipsa de nimic, m-am sitit tot timpul strain - strain de locurile prin care am ajuns, strain fata de majoritatea oamenilor cu care m-am intalnit si am simtit mai tare ca oricand ca sunt un strain si un calator pe acest Pamant.
Imi sta in fata un drum lung - ma intorc in Romania dupa jumatate de an de stat in America. A fost o experienta lunga, uneori dura, alteori foarte placuta, dar cu siguranta o experienta ca mi-a schimbat viata si care, acum cand trag linia, mi-a prins bine si nu regret ca am trecut pe aici.
Am plans, am ras, m-am bucurat, m-am intristat, am fost deprimat, am fost euforic si imi dau seama ca tot ceea ce conteaza dupa aceasta experienta, e cu ce am ramas si ce s-a adunat in mine. Daca extind insa limita de sase luni, la cei treizeci de ani pe care ii am, si la cei optzeci de ani pe care ii voi avea cand voi trece Dincolo (sper ca nu-s prea optimist cu speranta de viata), cu siguranta va conta ce am adunat de-a lungul vietii. Cu siguranta cand vom fi Dincolo, vom fi surprinsi unii de altii, si mai ales de El.
Imi doresc mult sa adun lucruri bune in casa sufletului meu. Imi doresc mult sa pot fi o priveliste placuta, la intalnirea cu Dumnezeu. Imi doresc mult ca pana atunci, sa nu cumva sa ma oboesc in umblamrea mea pe pamant, sa-mi fac case si palate, si sa uit, ca n-am nimic ce sa nu-mi fie dat, si ca tot ce sunt, e pentru ca Cineva a avut in plan un Radu care sa fie mai mult decat ce se vede, si mai pretios decat tarana din care e facut.
In ultima vreme am calatorit mult. Mai mult ca niciodata. Am vazut locuri la care am visat si am ajuns la oceanul Pacific de unde a isit un peste mic :) - cum zice un cantec de cand eram copii...
Cu toate ca n-am dus lipsa de nimic, m-am sitit tot timpul strain - strain de locurile prin care am ajuns, strain fata de majoritatea oamenilor cu care m-am intalnit si am simtit mai tare ca oricand ca sunt un strain si un calator pe acest Pamant.
Imi sta in fata un drum lung - ma intorc in Romania dupa jumatate de an de stat in America. A fost o experienta lunga, uneori dura, alteori foarte placuta, dar cu siguranta o experienta ca mi-a schimbat viata si care, acum cand trag linia, mi-a prins bine si nu regret ca am trecut pe aici.
Am plans, am ras, m-am bucurat, m-am intristat, am fost deprimat, am fost euforic si imi dau seama ca tot ceea ce conteaza dupa aceasta experienta, e cu ce am ramas si ce s-a adunat in mine. Daca extind insa limita de sase luni, la cei treizeci de ani pe care ii am, si la cei optzeci de ani pe care ii voi avea cand voi trece Dincolo (sper ca nu-s prea optimist cu speranta de viata), cu siguranta va conta ce am adunat de-a lungul vietii. Cu siguranta cand vom fi Dincolo, vom fi surprinsi unii de altii, si mai ales de El.
Imi doresc mult sa adun lucruri bune in casa sufletului meu. Imi doresc mult sa pot fi o priveliste placuta, la intalnirea cu Dumnezeu. Imi doresc mult ca pana atunci, sa nu cumva sa ma oboesc in umblamrea mea pe pamant, sa-mi fac case si palate, si sa uit, ca n-am nimic ce sa nu-mi fie dat, si ca tot ce sunt, e pentru ca Cineva a avut in plan un Radu care sa fie mai mult decat ce se vede, si mai pretios decat tarana din care e facut.
O alta luminaTuesday, 10.10.06
Autor: MyDoom
Deodata m-am oprit din alergare ...
Alergam fara rost, cautam fericirea, o cautam, in orice si oriunde; in lucruri care erau "fericire de o secunda" ca mai apoi sa raman si mai gol.
Apasarea era tot mai mare dar nu ma puteam opri din alergare - fericirea nu era de gasit nicaieri. Intr-o zi m-am trezit insa izbit de o lumina, alergarea mea nu mai era prin bezna. M-am oprit obosit, murdar, bolnav... terminat. Scarbit am privit in jur si am descoperit cu uimire fata mea, fiintza mea oglinzandu-se, in oglinda Cuvantului si m-am cutremurat. Cat timp nu ma vedeam eram condus de inchipuire dar realitatea m-a ingrozit. Parca nu mai puteam rezista o clipa atat eram de murdar, de urat si de greu mirositor. "Gata!" mi-am zis, de aici doar moartea mai poate trage o cortina peste tot. Dar oglinda a smuls din mintea mea acest gand, aratandu-mi ce alegere ingrozitoare faceam. Si atunci am plans si lacrimile mele se amestecau cu sange si sangele sporea lumina. Lumina aceasta izvora din interiorul meu.
[...]
Nu lasa niciodata lumina stinsa!Monday, 09.10.06
Autor: Neosophia
Azi nu stiu ce sa scriu si nici ce sa spun. Azi cuvintele ma dor, ma dor atat de tare incat simt ca nu voi mai putea scrie sau vorbi vreodata. De aceea am decis sa imi aman moartea, caci pana chiar si moartea a ajuns sa ma doara...
Azi sunt singur. Nu, azi chiar sunt SINGUR. Azi mi-e mai greu ca oricand (tu nu stii asta) si de aceea iti cad in genunchi si te implor sa ma ajuti, sa ma scapi. Azi nu o sa te retin prea mult (de fiecare data iti spun asa), ci vreau doar sa te intreb daca ma iubesti, pentru ca vreau sa imi spui ca ma iubesti. Stii, azi am intalnit prea putine cuvinte si prea putini oameni (nu stiu daca m-ar fi ajutat cu ceva) si de aceea sunt mai trist ca in alte dati. Te rog frumos sa nu ma certi, fiindca stii ca sunt cel mai egoist dintre oameni, dar azi (asculta-ma, te rog, nu pleca de langa mine!) sufletul meu e o bucata de carne ce atarna prea greu, nu e abur, cum imi spunea cineva mai demult. Te rog, mi-e atat de greu azi, ajuta-ma! (daca as fi reusit sa vars macar o lacrima, poate nu te-as fi deranjat cu atatea vorbe...)
Plamanii mei primesc din ce in ce mai putin aer din pricina apasarii intunericului. Te rog, vino langa mine (te simt atat de departe cateodata, de parca nici nu ai exista), azi am nevoie de cineva care sa imi spuna ca ma iubeste, azi am nevoie de un om, de mai multi oameni care sa imi spuna ca ma iubesc. Doar atat.
Te rog, azi nu vreau aplauze, lumina s-a stins de mult iar eu nu vad, nu mai reusesc sa vad din ce parte a lumii vine glasul tau. Te rog, oricine ai fi, azi cuvintele mele nu mai pot ajunge la tine, pleoapele ma ustura si imi sunt grele si obosite de atata intuneric.
Te rog, te implor (urletul meu s-a transformat intr-un sunet ascutit), spune-mi ca ma iubesti! Spune-mi asta chiar daca nu ma cunosti, vreau sa te aud de acolo, de la capatul cuvintelor, de la capatul luminii!
Azi nu stiu ce sa scriu si nici ce sa spun. Azi cuvintele ma dor, ma dor atat de tare incat simt ca nu voi mai putea scrie sau vorbi vreodata. De aceea am decis sa imi aman moartea, caci pana chiar si moartea a ajuns sa ma doara...
Azi sunt singur. Nu, azi chiar sunt SINGUR. Azi mi-e mai greu ca oricand (tu nu stii asta) si de aceea iti cad in genunchi si te implor sa ma ajuti, sa ma scapi. Azi nu o sa te retin prea mult (de fiecare data iti spun asa), ci vreau doar sa te intreb daca ma iubesti, pentru ca vreau sa imi spui ca ma iubesti. Stii, azi am intalnit prea putine cuvinte si prea putini oameni (nu stiu daca m-ar fi ajutat cu ceva) si de aceea sunt mai trist ca in alte dati. Te rog frumos sa nu ma certi, fiindca stii ca sunt cel mai egoist dintre oameni, dar azi (asculta-ma, te rog, nu pleca de langa mine!) sufletul meu e o bucata de carne ce atarna prea greu, nu e abur, cum imi spunea cineva mai demult. Te rog, mi-e atat de greu azi, ajuta-ma! (daca as fi reusit sa vars macar o lacrima, poate nu te-as fi deranjat cu atatea vorbe...)
Plamanii mei primesc din ce in ce mai putin aer din pricina apasarii intunericului. Te rog, vino langa mine (te simt atat de departe cateodata, de parca nici nu ai exista), azi am nevoie de cineva care sa imi spuna ca ma iubeste, azi am nevoie de un om, de mai multi oameni care sa imi spuna ca ma iubesc. Doar atat.
Te rog, azi nu vreau aplauze, lumina s-a stins de mult iar eu nu vad, nu mai reusesc sa vad din ce parte a lumii vine glasul tau. Te rog, oricine ai fi, azi cuvintele mele nu mai pot ajunge la tine, pleoapele ma ustura si imi sunt grele si obosite de atata intuneric.
Te rog, te implor (urletul meu s-a transformat intr-un sunet ascutit), spune-mi ca ma iubesti! Spune-mi asta chiar daca nu ma cunosti, vreau sa te aud de acolo, de la capatul cuvintelor, de la capatul luminii!
Ce ador la mineFriday, 06.10.06
Autor: Norrishor
Ador când am curajul să fiu puternică, dar ador mai mult momentele în care am curajul să recunosc că sunt slabă!
Ador când găsesc în mine putere de a ierta, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că mie nu mi-am oferit iertare!
Ador când reuşesc să-i fac pe cei din jur să se simta iubiţi, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că nu mă simt iubită!
Ador când sunt gata să mă lupt cu Goliaţii fiecărei zile, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că mi-e frică!
Ador când mă simt stăpână pe situaţie, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că am eşuat!
Ador să fiu apreciată, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că nu am niciun merit.
[...]
Ador când am curajul să fiu puternică, dar ador mai mult momentele în care am curajul să recunosc că sunt slabă!
Ador când găsesc în mine putere de a ierta, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că mie nu mi-am oferit iertare!
Ador când reuşesc să-i fac pe cei din jur să se simta iubiţi, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că nu mă simt iubită!
Ador când sunt gata să mă lupt cu Goliaţii fiecărei zile, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că mi-e frică!
Ador când mă simt stăpână pe situaţie, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că am eşuat!
Ador să fiu apreciată, dar mai mult ador momentele în care am curajul să recunosc că nu am niciun merit.
[...]
Tu, Actorul ProstThursday, 05.10.06
Autor: Monica Albulet
Mirosi a desert. Esti o mare de nisip si fiecare iubire are parte de o bucatica din tine. Unde e oaza? Stii bine ca nu-ti poti tine in viata iubirile fara oaza. Vor muri, vor sfarsi secate intre dune...
Tu, actor prost... iubirea se simte, nu se face. Ai uitat sa iubesti, te intrece orice incepator... mi-e mila...
Nimeni nu vede ca mor, ca ma inec in sentimente, nimeni nu vede ca ma lovesti. Nimeni nu stie cat ma gandesc la tine, cat plang in infernul asta... si nimeni nu stie ca in spatele mastii mele inca te iubesc. Presiunea e prea mare, zidul pe care l-am ridicat cedeaza. Nu stiu cum e fara tine. M-am obisnuit sa spun tuturor ca te iubesc. Cum ar fi daca te-as schimba cu altcineva? Ar fi?
Stie cineva un mecanic bun, care sa repare inimi zdrobite? Imi trebuie cateva petice, un motor nou si doua contace refacute. Doua... sunt dispusa sa platesc orice, vreau sa traiesc, dar nu prin tine. Vreau sa ma rup, sa-mi creez o alta lume, departe de tine, fara tine. Si sunt sigura ca se poate.
Si zi de zi imi astern pe buze iubirea pe care vreau sa ti-o dau. As vrea sa pot dilata emotia fiecarei clipe si so condensez pentru glorificarea trecutului. Si cand o sa te am aproape, o sa stiu sa iau mai mult din tine...
Mirosi a desert. Esti o mare de nisip si fiecare iubire are parte de o bucatica din tine. Unde e oaza? Stii bine ca nu-ti poti tine in viata iubirile fara oaza. Vor muri, vor sfarsi secate intre dune...
Tu, actor prost... iubirea se simte, nu se face. Ai uitat sa iubesti, te intrece orice incepator... mi-e mila...
Nimeni nu vede ca mor, ca ma inec in sentimente, nimeni nu vede ca ma lovesti. Nimeni nu stie cat ma gandesc la tine, cat plang in infernul asta... si nimeni nu stie ca in spatele mastii mele inca te iubesc. Presiunea e prea mare, zidul pe care l-am ridicat cedeaza. Nu stiu cum e fara tine. M-am obisnuit sa spun tuturor ca te iubesc. Cum ar fi daca te-as schimba cu altcineva? Ar fi?
Stie cineva un mecanic bun, care sa repare inimi zdrobite? Imi trebuie cateva petice, un motor nou si doua contace refacute. Doua... sunt dispusa sa platesc orice, vreau sa traiesc, dar nu prin tine. Vreau sa ma rup, sa-mi creez o alta lume, departe de tine, fara tine. Si sunt sigura ca se poate.
Si zi de zi imi astern pe buze iubirea pe care vreau sa ti-o dau. As vrea sa pot dilata emotia fiecarei clipe si so condensez pentru glorificarea trecutului. Si cand o sa te am aproape, o sa stiu sa iau mai mult din tine...
Vremurile grele cer oameni grei!Wednesday, 04.10.06
Autor: Norrishor
Moto: Cât cântărim în mâinile lui Dumnezeu?
Îmi aduc aminte de vremurile când eram de-o şchioapă şi visam că atunci când voi creşte mare voi construi o lume mai bună: o lume de flori, o lume cu clădiri din faguri de miere, cu străzi de ciocolată şi cu oameni mai buni… Însă astfel de vremuri s-au dus. Acum, pe umerii gândurilor mele atârnă conştiinţa faptului că trăim vremuri grele.
Dar ce-o fi greul acesta? Primul lucru greu, pentru mine, o fi fost primul pas. Apoi era greu să-ţi încalci papucii fără să greşeşti şi să te mai şi legi la şireturi, de cele mai multe ori ghiozdanul meu din gimnaziu a fost greu. Primele mele examene au fost grele. Însă acum toate aceste lucruri, pentru toţi, sunt atât de uşoare. Acum ne confruntăm cu alte greutăţi.
Uneori ne este atât de greu să zâmbim pentru că vedem prea mult rău, suntem osteniţi de poveri şi poate sătui de prea multe responsabilităţi. Dar oare nu cumva pentru astfel de vremuri am fost creaţi… ca să ne ducem poverile unii altora, să luăm din responsabilităţile altora şi asta să ne facă să ne iubim mai mult? Şi cum să nu zâmbim dacă Îl vedem între noi pe Hristos şi Numele Lui proslăvit? Da, în astfel de vremuri suntem creaţi să zâmbim, să iubim, să fim purtători de poveri. Este adevărat, nu e uşor să-i iubeşti pe oameni. Fiecare are capriciile lui, nemulţumirile şi frământările lui. Fiecare om îşi doreşte să fie slujit şi nouă ne vine uneori tot mai greu să ne punem ştergarul în faţă, gata fiind să le spălăm picioarele…
[...]
Vechea cale nouaTuesday, 03.10.06
Autor: Dox
Sunt undeva, intre durerea omului care descopera ca este tesut din lacrimi si bucuria bolnavului care descopera uimit in ziar ca boala lui are o solutie.
Se spune ca oricat ai evita trecutul, candva, odata, te vei intalni cu el. Pentru unii intalnirea incepe mai repede, pentru altii mai tarziu. De cele mai multe ori, intalnirea e de fapt cu Regretul. Ca n-ai facut, ca ai facut, ca n-ai spus, ca ai spus, ca ai mintit, ca ai spus adevarul... Un trecut construit din astazi-uri, cladite incet, in timp; un azi, peste un alt azi, ajungandu-se la un Trecut.
Ce mult conteaza prezentul. Ce scump e acest timp care se scurge. Ce inevitabil e regretul ca in locul relatiilor semnificative alegem o viata de izolare in High-Tech, ca in locul dragostei punem goana dupa avere, ca in locul lui Dumnezeu punem religie. Si lista poate continua. O clipa de sinceritate iti trebuie. Doar atat e suficient sa iti dai seama de cine esti si unde stai. Restul sunt povesti de adormit copii si de inselat prunci neexperimentati.
[...]
Sunt undeva, intre durerea omului care descopera ca este tesut din lacrimi si bucuria bolnavului care descopera uimit in ziar ca boala lui are o solutie.
Se spune ca oricat ai evita trecutul, candva, odata, te vei intalni cu el. Pentru unii intalnirea incepe mai repede, pentru altii mai tarziu. De cele mai multe ori, intalnirea e de fapt cu Regretul. Ca n-ai facut, ca ai facut, ca n-ai spus, ca ai spus, ca ai mintit, ca ai spus adevarul... Un trecut construit din astazi-uri, cladite incet, in timp; un azi, peste un alt azi, ajungandu-se la un Trecut.
Ce mult conteaza prezentul. Ce scump e acest timp care se scurge. Ce inevitabil e regretul ca in locul relatiilor semnificative alegem o viata de izolare in High-Tech, ca in locul dragostei punem goana dupa avere, ca in locul lui Dumnezeu punem religie. Si lista poate continua. O clipa de sinceritate iti trebuie. Doar atat e suficient sa iti dai seama de cine esti si unde stai. Restul sunt povesti de adormit copii si de inselat prunci neexperimentati.
[...]
Un erou obisnuitMonday, 02.10.06
Autor: Dox
Am fost impresionat intotdeauna de modul in care Dumnezeu isi alege colaboratorii pe Pamant. Ii alege intotdeauna pe cei slabi, si asta pentru ca noi cei care privim inapoi sa ne aducem aminte ca in “economia” lui Dumnezeu nu cel tare este cel care invinge, ci cel care se increde si se teme de Dumnezeu.
Dupa sapte ani in care vecinii lor i-au facut una cu pamantul - violuri, crime, abuzuri de tot felul, Israelitii se pleaca in sfarsit pe genunchi si cer ajutorul lui Dumnezeu. E fascinant modul in care El raspunde. Isi trimite ingerul la un tanar care ascundea recoltele de invadatori si i se adreseaza “Buna viteazule!” Iti vine sa razi cand te gandesti: omul asta se ascunde cu coada intre picioare, si Dumnezeu ii spune viteaz! Nu-mi dau seama daca i-o spune ironic sau ca sa-l incurajeze... tind sa cred ca putin din fiecare.
E interesanta conversatia ingerului cu Ghedeon, tanarul israelit... dar nu vreau sa ma opresc aici. Va las voua placerea de a savura acest dialog indeit.
[...]
Am fost impresionat intotdeauna de modul in care Dumnezeu isi alege colaboratorii pe Pamant. Ii alege intotdeauna pe cei slabi, si asta pentru ca noi cei care privim inapoi sa ne aducem aminte ca in “economia” lui Dumnezeu nu cel tare este cel care invinge, ci cel care se increde si se teme de Dumnezeu.
Dupa sapte ani in care vecinii lor i-au facut una cu pamantul - violuri, crime, abuzuri de tot felul, Israelitii se pleaca in sfarsit pe genunchi si cer ajutorul lui Dumnezeu. E fascinant modul in care El raspunde. Isi trimite ingerul la un tanar care ascundea recoltele de invadatori si i se adreseaza “Buna viteazule!” Iti vine sa razi cand te gandesti: omul asta se ascunde cu coada intre picioare, si Dumnezeu ii spune viteaz! Nu-mi dau seama daca i-o spune ironic sau ca sa-l incurajeze... tind sa cred ca putin din fiecare.
E interesanta conversatia ingerului cu Ghedeon, tanarul israelit... dar nu vreau sa ma opresc aici. Va las voua placerea de a savura acest dialog indeit.
[...]
© 2006 aercurat.com | All rights reserved