Autor: Norrishor

Moto: Cât cântărim în mâinile lui Dumnezeu?

Îmi aduc aminte de vremurile când eram de-o şchioapă şi visam că atunci când voi creşte mare voi construi o lume mai bună: o lume de flori, o lume cu clădiri din faguri de miere, cu străzi de ciocolată şi cu oameni mai buni… Însă astfel de vremuri s-au dus. Acum, pe umerii gândurilor mele atârnă conştiinţa faptului că trăim vremuri grele.

Dar ce-o fi greul acesta? Primul lucru greu, pentru mine, o fi fost primul pas. Apoi era greu să-ţi încalci papucii fără să greşeşti şi să te mai şi legi la şireturi, de cele mai multe ori ghiozdanul meu din gimnaziu a fost greu. Primele mele examene au fost grele. Însă acum toate aceste lucruri, pentru toţi, sunt atât de uşoare. Acum ne confruntăm cu alte greutăţi.

Uneori ne este atât de greu să zâmbim pentru că vedem prea mult rău, suntem osteniţi de poveri şi poate sătui de prea multe responsabilităţi. Dar oare nu cumva pentru astfel de vremuri am fost creaţi… ca să ne ducem poverile unii altora, să luăm din responsabilităţile altora şi asta să ne facă să ne iubim mai mult? Şi cum să nu zâmbim dacă Îl vedem între noi pe Hristos şi Numele Lui proslăvit? Da, în astfel de vremuri suntem creaţi să zâmbim, să iubim, să fim purtători de poveri. Este adevărat, nu e uşor să-i iubeşti pe oameni. Fiecare are capriciile lui, nemulţumirile şi frământările lui. Fiecare om îşi doreşte să fie slujit şi nouă ne vine uneori tot mai greu să ne punem ştergarul în faţă, gata fiind să le spălăm picioarele…

[...]