Autor: Dox

“O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi.“

Baiatul a ramas cu privirea lipita de trenul care iesea din gara prafuita. Era un sfarsit de toamna cu totul si cu totul neobisnuit. Era cald ca si in mijlocul verii, si ea, la brat cu celalalt, se indrepta acum spre Brasov, lipita de de el, de celalalt, si amandoi lipti de bancile incomode de la clasa a II-a.

Il iubea, si Baiatul stia asta. Si ea stia asta. Si celalat stia asta. Nimeni insa nu stia de ce ea pleaca cu celalalt.

Cheia suna sec in broasca veche. In casa era racoare si afara atat de cald... Isi puse haina in cui, lua un pix de pe noptiera, deschise jurnalul, si scrise: “O mie. Si chiar daca ar trebui sa mai treaca inca o mie, tot te-as iubi. Dar nu mai am timp. Am sa ma duc azi, si nu-mi vor ramane decat cuvintele sa mi te iubeasca.”

[...]