Autor: Andreutza

M-a ranit ce a zis. M-a durut pentru ca ma asteptam sa se bucure de mine, ma intelegi ? sa simta o pulsatie de mandrie sfanta, dar m-a dispretuit.

Ma doare cand oameni nu vor sa inteleaga pentru ca nu au inteles inca.
Ma sufoca tristetea de a-i simti pe cei dragi mie mandri, si ma frange in interior gandul ca as putea sa-i zdrobesc cu egocentrismul meu, fara ca macar sa vad ca sufera, sa aud ca striga... mi-e teama ca as putea sa vad doar oglinzi in ochii tuturor celor ce ma privesc.

Ma ard un pic privirile de gelozie si cele de ura pura, ma ustura cumplit cand ma privesc pe mine...
Ma deranjeaza ca tu poti intalni atat de multe pronume la persona intai in cuvintele mele!

Aveam un Dumnezeu cu care ma contopisem, dar de cand am facut cativa pasi spre “mai incolo”, petecul de trup prin care ma alipisem de El a ramas imbracat in carne vie. Doare rau cand Noaptea apasa cu vant si racoare peste rana mea. Am nevoie de carne si piele peste locul din care a muscat fuga-mi de Fata Lui Dumnezeu, am nevoie de Dumnezeu, si pentru ca nu l-am chemat cu totul inapoi, te invinuiesc pe tine: ca m-ai ranit, ca m-a durut faptul ca ma asteptam sa te bucuri, si tu m-ai dispretuit, ca ma deranjeaza ca nu intelegi... te-am acuzat chiar de mandrie. Imi cer iertare!