Autor: Neosophia

Azi nu stiu ce sa scriu si nici ce sa spun. Azi cuvintele ma dor, ma dor atat de tare incat simt ca nu voi mai putea scrie sau vorbi vreodata. De aceea am decis sa imi aman moartea, caci pana chiar si moartea a ajuns sa ma doara...

Azi sunt singur. Nu, azi chiar sunt SINGUR. Azi mi-e mai greu ca oricand (tu nu stii asta) si de aceea iti cad in genunchi si te implor sa ma ajuti, sa ma scapi. Azi nu o sa te retin prea mult (de fiecare data iti spun asa), ci vreau doar sa te intreb daca ma iubesti, pentru ca vreau sa imi spui ca ma iubesti. Stii, azi am intalnit prea putine cuvinte si prea putini oameni (nu stiu daca m-ar fi ajutat cu ceva) si de aceea sunt mai trist ca in alte dati. Te rog frumos sa nu ma certi, fiindca stii ca sunt cel mai egoist dintre oameni, dar azi (asculta-ma, te rog, nu pleca de langa mine!) sufletul meu e o bucata de carne ce atarna prea greu, nu e abur, cum imi spunea cineva mai demult. Te rog, mi-e atat de greu azi, ajuta-ma! (daca as fi reusit sa vars macar o lacrima, poate nu te-as fi deranjat cu atatea vorbe...)

Plamanii mei primesc din ce in ce mai putin aer din pricina apasarii intunericului. Te rog, vino langa mine (te simt atat de departe cateodata, de parca nici nu ai exista), azi am nevoie de cineva care sa imi spuna ca ma iubeste, azi am nevoie de un om, de mai multi oameni care sa imi spuna ca ma iubesc. Doar atat.
Te rog, azi nu vreau aplauze, lumina s-a stins de mult iar eu nu vad, nu mai reusesc sa vad din ce parte a lumii vine glasul tau. Te rog, oricine ai fi, azi cuvintele mele nu mai pot ajunge la tine, pleoapele ma ustura si imi sunt grele si obosite de atata intuneric.

Te rog, te implor (urletul meu s-a transformat intr-un sunet ascutit), spune-mi ca ma iubesti! Spune-mi asta chiar daca nu ma cunosti, vreau sa te aud de acolo, de la capatul cuvintelor, de la capatul luminii!