Autor: AMAYA

Si mi-a ramas in gand tot Parcul...

Pe un leagan rece se odihneste o frunza de tarziu. Un copac dureaza cat clipirea de chitara, cand, in plimbarea-i, Baiatul trece si atinge-un nor printre gene... Parcul a adormit iar florile s-au stins incet, incet...

Un vis de mai, dar e noiembre, care ma vrea doar pentru el, Baiatul... Copii au plecat de asta vara cu tot cu tinerii ce tin o mana-n mana si mi-a ramas in gand tot parcul ... parcul Copilului si al Baiatului...

I-a soptit dimineata sa nu deranjeze frunzele dorminde... Si-a luat chitara, si-a plecat. Un vers alunecand pe topogan. Si o atingere, ce-a fost pierduta printre ziduri, prin tunele, ia conturul unui cant, la poalele dealului, cel fara sanie cu vant. Se-ntreaba in barbie "Cine-a plecat cu trenuletul rosu, si nu mi-a spus ca trenul l-am pierdut?" sau "Cine m-a visat, de stiu ca l-am pierdut?... E-nchis in toamna, pe partea dreapta, zid, iarasi pe stanga, malul unei ape melancolice. Numai in zilele de miercuri mai trec barcile, cu-nvatacei de clas-a patra, care-si vorbesc in limba lor... Si el, priveste-n fatza portile si se intoarce: "Cine-a luat cheia?" sau "De ce ?"...

[...]