Autor: Dox

N-am imbatranit inca dar incep sa devin intolerand la galagie. M-am socat intr-o zi intr-un supermarket unde asteptam la rand sa-mi cumpar niste masline cand o doamna mai in varsta i-a reamintit vanzatoarei ceea ce ii spusesem eu - “Nu prea aude bine saraca in galagia asta” zice batranica. Ce galagie, ma intreb eu? Eu nu auzeam nici o galagie, dar pentru ea...

N-am o viata agitata si nici foarte stresanta. In schimb am impresia ca cineva imi asalteaza tot timpul urechile si creierul cu un ritm constant si de-a dreput enervant. Uneori nu mai pot gandi si face nimic. Ma scol uneori dimineata pe muzica de la vecini, ma imbrac pe aceeasi muzica si ajung la sala de fitness. Acolo ma intampina un trance nebun care macar acolo imi prinde bine. Apoi ma intorc acasa in huruitul masinilor si utilajelor care repara strada pe care trec. Ajung in statie sa ma duc in oras, mi se baga pe gat radioul Clujului. Ma urc in taxi sau in troleu, mi se toarna in urechi muzica de toate felurile. In orice magazin, restaurant sau loc public intri te asalteaza ritmuri nebune de muzica care mai de care mai cotropitoare.

Cu mine nu-i mai merge sa ma duca vizual - n-am televizor si imi aleg singur ce si cat privesc. In schimb, se pare ca Printul Intunericului are ac si de cojocul celor ca mine. Ne baga pe urechi de data asta, cascade de zgomote si muzica in speranta ca mintea noastra ocupata si obosita nu va mai reactiona la soapta Duhului Sfant.

Mi-e dor de un cer senin intr-o noapte de vara la tara, unde singura muzica e fosnetul padurii si cantecul greierilor, unde Dumnezeu e chiar langa mine si eu ma leagan in prezenta sa placuta, tacuta dar calda.
Ptiu, si ne mai trbuie apartament in buricul targului :)