Autor: Norrishor

Răsfoiam zilele trecute paginile unei cărţi şi mi-am oprit privirile şi gândurile la cuvintele: „Dumnezeu nu mi-a datorat niciodată nimic.” (Livingstone) La o primă citire, evident, am spune exact aşa stau lucrurile: Dumnezeu chiar nu ne datorează niciodată nimic. Şi dacă este evident acest lucru, atunci de ce să fi spus aceste cuvinte Livingstone? Să fie vorba de vreo frământare, de vreo perioadă anume a vieţii lui sau poate că e vorba de o afirmaţie spusă după ce a înţeles că de fapt aşa stau lucrurile?!

Nu ştiu ce gândea Livingstone, însă hai să privim la noi înşine. Ce anume ne-ar determina să spunem aceste cuvinte? Oare nu cumva se întâmplă să ne purtăm ca şi cum Dumnezeu ne-ar datora ceva? Trebuie să recunoaştem că dacă nu avem o viaţă disciplinată de rugăciune, ne putem trezi că aproape în întregime, în totalitate... cerem, cerem şi iar cerem, ca şi când Dumnezeu ne-ar datora ceva. Într-un asemenea caz, de obicei apare acea scuză cum că Dumnezeu este Tatăl nostru, noi suntem copiii Lui, iar El are grijă de toate nevoile noastre. Însă nu trebuie să uităm că pe lângă obligaţii, un părinte are şi drepturi. Nu venim în faţa lui Dumnezeu doar cu cererile nostre, motivând că e de datoria Lui de Tată să ne facă, să ne dreagă. Să nu uităm că Dumnezeu nu este la cheremul nostru! Dumnezeu nu stă la dispoziţia noastră. Rolurile sunt invers. Noi suntem la dispoziţia lui Dumnezeu. În termenii aceştia ar trebui să gândim!

[...]