Autor: Dox

In drumul meu cu troleul catre locul in care trebuia sa ma intalnesc cu X, privirea mi-a fost atrasa de numeroase buchete micute de flori si de fetele posomorate ale celor care le duceau. Mi-am dat seama ca e “Ziua Mortilor”. Mi-am intors privirea in alta parte - nu-mi place deloc sa ma gandesc la moarte si o zi ca asta, in care multa lume duce flori la mormintele celor dragi obisnuia sa ma intoarca pe dos. Nu-mi plac nici miile de lumanari care se vad seara si spectacolul mi se pare mai degraba lugubru decat frumos.

Mi-am adus insa aminte de persoanele dragi mie care s-au dus dincolo. Mi-am adus aminte de bunica mea si inima mi s-a umplut de regrete ca n-am cunoscut-o suficient de bine. M-a invadat o senzatie stranie, de bine si de recunostinta pentru viata ei. Mi-am adus apoi aminte de Lucian - cantam asa de bine impreuna. Ne sincronizam din priviri si era suficient sa ni se spuna gama in care e piesa si treaba mergea ca pe roate. Am zambit cand mi-am adus aminte de el. Gandul mi-a zburat apoi la Bogdan cu speranta ca odata il voi vedea in Ceruri.

Am coborat din troleu la destinatie cu o atitudine schimbata. E buna ziua asta a mortilor. E bine sa ne aducem aminte de ei. E bine sa-i cinstim cu un buchet de flori si e si mai bine sa fim aproape si sa-i mangaiem pe cei care inca plang dupa cei dragi.

Cu toate ca a fost o zi a mortilor, mi-a adus aminte de Cel care a calcat cu moartea pe Moarte, si a deschis un drum pentru fiecare muritor - “odata, vei fi cu mine in Paradis!”.