Autor: Amaya

E-o noapte atata de tarzie, Domane, incat timpul si-a pierdut toti nasturii... L-as ajuta eu insami sa-i gaseasca, dar mi-e teama ca-mi voi vedea viitorul-n acele-oglinde ale consecintelor. Atunci doar tac. Si doar privesc cum isi cladeste linistea o scara catre cer. As vrea s-ajung la Tine, dar fiecare treapta se surupa sub pasii necredintei mele. Ah, cat sa mai incerc?

Poate ca ar fi intelept sa-mi cer iertare. Inca mai cred in semne, dar mi-am inchis ochii, sa nu Te vad. Inca ma rog in fiecare seara insa, cu mainile in buzunare. Inca ascult din muzica-Ti apusului de soare, dar versurile nu le-am mai citit de mult... Sa stii ca inca mai traiesc... dar pentru cine? Te rog, imi cer iertare ca n-am scris "cine" cu initiala...

Si Te-am ales, o, Domane.... De ce ma-ncanta vantul caldicel? Unde s-alerg mai repede, ca sa gasesc carbuni? Si-n palme i-as culege sau poate ca i-as indesa pe dup-o aripa mai veche, asa cum fac de obicei, pentru ca sa-mi aprinda zborul dupa Tine...