Autor: Laspin

S-au scurs saptamani, chiar luni. Vineri, 12 noiembrie a fost ultima zi. A noastra, cei din Cluj, initiatorii acestui proiect de ajutorare a sinistratilor. Si ma-ntreb: ce-a ramas, sau ce ramane? In Rast, 26 de case noi (nu vorbesc despre cele construite de ANL sau diverse firme). Case de BCA. Case cum nu visase tot neamul lor din mosi-stramosi. Ei aveau unii chiar “palate”, dar din chirpici. Aproape toate ramase la stadiul de pus usile, soba, si dusumeaua in cel putin o camera ca sa fie locuibile pe iarna aceasta. Drumurile – asemeni. Pavarile au avansat serios in ultimele saptamani. Curentul e ca si rezolvat. Pe drept cuvant ca va iesi ceva frumos de acolo. S-a schimbat consistent fata privelistei cu care am luat prima data contact in iulie: in loc de corturi si containere sub cerul liber al campiei, case noi si drumuri. Un adevarat “sat European”. Imaginea de azi pare o adevarata minune dumnezeiasca, intruchiparea crezutului imposibil pentru multi dintre sinistrati. Dar oamenii?! Vor merge tot clatinandu-se de betie pe mijlocul pavajele noi din bitum, asa cum mergeau pe ulitele din satul vechi? Si casutele astea noi vor continua sa duduie de manele sau de atmosfera conflictuala din familii? Ai putea spune ca piedica necredintei sau a razvratirii lor a fost inlaturata. Si ca Dumnezeu si-a rezolvat “iesirea” aceea manioasa din aprilie. Si ca a facut “toate lucrurile noi”. E stilul Lui sa refaca, sa vindece rani. Vor intelege acesti oameni ceva din toate astea? I-am urmarit pe unii din ei in procesul apropierii de implinirea acestei nevoi concrete si disperate de a avea o casa noua. Majoritatea tot cartitori si nemultumiti au ramas: de la turnarea fundatiei cand erau disperati ca-i prinde iarna si n-au casa, pana cand au ajuns sa aiba cam totul inafara de-o usa la casa, si nu i-a prins iarna. Boala grea nemultumirea… sau rautatea de profitor.

Campia de la 6 Km de satul vechi e noul Rast. Dar de ogorul spiritual cine se va ocupa? Cine il va desteleni? Cine va indrepta mersul schiopatand de incepatori al acestor oameni spre o credinta simpla si biblica, curatata de superstitii si obiceiuri care de care mai pagane sau eretice; credinta care nu-i va feri de inundatii, dar ii va pregati sa pluteasca deasupra lor indiferent care-i voia lui Dumnezeu cu natura? Cine va sfinti macar Linia 3, strada pe care, noi pocaitii, aveam vreo 10 case ridicate? “Omul sfinteste locul” - dar nu stropind ziduri si pietre printr-un ritual sec, ca a doua zi sa le manjeasca cu sticle de bere sparte, ci traind schimbat. Si, Doamne, ma uit la mine, cat e de grea schimbarea!