Autor: Amaya

Doamne, Te caut din nou in scris.. Te caut, chiar daca sufletulul literelor care-odata Te-au iubit, s-a stins.. Te caut sa Te mangai cu o poezie sau cu o fotografie-a rugaciunii... Te caut cu migala, Te caut pe dincolo de pastele... Te caut cu ochi mari, furati de lacrimi...

Iti amintesti, oare, cand, intr-o primavara goala de muguri, m-am gandit ca a venit timpul ca iarba sa fie-o lume verde pentru papadiile de vis-a-vis? Si cand, peste-atat de putine dimineti, ai inflorit frumos garadinile, ca sa invat a m-asorta cu Tine?...

Si m-a durut apoi... caci Te-am uitat printre iubiri stationare. Si am pierdut copilaria puilor de gasca sau zilele cand ne-am fi dus la pescuit.. Am mai pierdut odihna langa umbra pomilor, ce cu racoare, mi-ar fi bucurat cititul...

Iar vara m-am pierdut eu insami, si m-am pierdut cu pasiune, de parca as fi concurat tocmai impotriva castigului de a cunoaste-un suflet... Pe al meu.

M-am regasit devreme, sub frunza culeasa de pe jos... Si-am inceput sa-mi amintesc de Tine, cand toamna ma purta cu pace-n leagane... Am inceput sa-mi amintesc de vocea Ta, cand am luat aminte la ultima bataie a inimii unui stol de calatoare...

Te-am gasit iar, in noaptea asta... si sunt atat de bucuroasa, Doamne... Te iubesc. Si Te iubesc cu muzica, in liniste, cu dragoste, in milioane de secunde si Te iubesc in verde sau portocaliu, cu zambet langa colt de ochi...