Autor: Anca

Iarna asta, nici urma de zapada (unde locuiesc eu) pana noaptea trecuta! Pret de aproximativ 10 minute am privit fulgii de nea cazand din cer intr-un dans minunat... dansul lor special de Craciun. A fost magic! Nici urma de Mos Craciun, insa, poate a folosit valul de zapada sa se ascunda sau poate nu a avut intentia asta si zapada cazand l-a luat si pe el prin surprindere. Sau poate ca zapada a fost un dar pentru mine din partea lui cunoscandu-mi dorinta de a avea zapada, cat de putina, de Craciun.

Adanc inlauntrul meu ma aud vorbindu-mi, spunandu-mi ca de fapt Craciunul inseamna mult mai mult decat fulgii de nea sau mos Craciun. Spunandu-mi pe un ton mirat si intepat cum de fulgii de nea mi-au produs o impresie atat de puternica pe cand povestea lui Iisus venind in lume sa ma iubeasca si sa-mi arate cum sa iubesc, in aparenta nu m-a afectat atat de mult. Sunt luata prin surprindere de lipsa mea de "veghere" dar, mai apoi ma gandesc mai bine: relaxeaza-te Anca, nu ai micit importanta Craciunului, Craciunul nu a devenit "Xmas" pentru tine, dar intr-adevar te-ai bucurat de fundalul fulgilor de zapada anexat lui. Nu fii atat de stresata sa te concentrezi doar asupra lucrurilor importante, gandeste-te si la lucrurile mici care adauga la importanta glorie, har, confort.

Autor: Fluturas

Unii spun ca e o sărbătoare oarecare, un prilej de a fi trist sau bucuros. Dacă ai cu cine să o împărtăşesti, te bucuri de ea...o săptămână normală de viaţă cu excepţia a câteva lucruri: colindul şi ceva serbare la biserica...

Pentru altii Crăciunul înseamnă simplu doar să fie acasă cu familia şi cei dragi, să fac pomul de Crăciun şi poate să merga la biserica...
Pentru altii Crăciunul este perioada din an în care sunt supărati că lumea îl promovează
pe Moş Crăciun, Craciunul devenind o sărbătoare prea comercială şi lipsită de semnificaţie...mă identific cu mulţi în acest fel de sentimente....Adevărata semnificaţie a Crăciunului este naşterea Domnului Isus Hristos şi faptul că de atunci Dumnezeu este cu noi.Crăciunul este momentul in care impreună cu cei dragi celebram naşterea Mântuitorului cu bucurie şi pace şi siguranţa că nu suntem singuri pe acest pământ.
Acum mai bine de 2000 de ani noi am primit cel mai valoros cadou de la Dumnezeu cel mai frumos dar: Fiul său, Isus, care a părăsit Cerul şi a primit să se nască într-o iesle, să trăiască pe pământul acesta şi sa moară pentru noi, El, Creatorul Universului... De ce? Pentru că ne-a iubit ! darul lui Dumnezeu, naşterea lui Isus... aceasta este Crăciunul... aceasta e Dragostea!

Sărbătoarea se trăieşte în inima, de acolo trebuie să pornească, nu din atmosferă, nu din tradiţie. Sa cautam să regăsim sensul real al Crăciunului şi să sărbătorim Nasterea Mantuitorului Isus.
E greu să-ţi dai seama ce înseamnă Crăciunul când ţi se pun în faţa ochilor atâtea variante sclipitoare şi golite de vraja lumii noi. Dar fie că vă impodobiţi casele sau nu, fie că respectaţi sau nu tradiţiile, doresc să vă urez să purtaţi în voi, în vasele voastre de lut, lumi necunoscute şi nevăzute de ceilalţi, mai reale decât lumea în care călătorim pentru o vreme.
Crăciunul începe pe tăcute în inima ta. Trăieşte- l cu adevărat!

Autor: Norrishor
Mic şi mare, toţi vorbesc despre sărbătorile ce va să vină. Unii pentru că îi întâlnesc pe cei dragi,alţii pentru prilejul de a călători sau pentru cadouri... Şi aşteaptă, aproape cu răsuflarea tăiată, venirea sărbătorilor. Nu ştiu dacă şi tu aştepţi venirea sărbătorilor, însă eu... nu, nu aştept sărbătorile! Poate că te surprinde afirmaţia mea, cum că nu aştept sărbătorile, aşa că se cuvine să creionez o explicaţie.

M-am întrebat de nenumărate ori când înmugureşte sărbătotea, când se poate vorbi despre ea fără a rosti doar câteva cuvinte cu sau fără sens, cuvinte ce n-au fost drese nici măcar cu o picătură de suflet. Sărbătoarea ia naştere atunci când Îl descoperim pe Fiul Cerului, Prinţul Păcii – Hristos. De fapt El este sărbătoarea însăşi. Totul se schimbă din momentul în care începem să-L descoperim pe Hristos... şi pornim în călătorie, dincolo de timp, de la iesle şi până la cruce. Tot ce-am gândit sau crezut până atunci despre El, toate valorile noastre... sunt date peste cap. Hristos prinde contur în noi şi odată cu El, prinde contur şi sărbătoarea. De ce spun aceasta? Pentru că a-L avea pe Hristos înseamnă să te bucuri, înseamnă să intri în sărbătoare, o sărbătoare veşnică. Viaţa devine un preambul al sărbătorii de dincolo, dar care a început aici, în noi. Aşadar, nici măcar ceea ce va fi dincolo, în raiul pregătit de Dumnezeu pentru noi, nu este o sărbătoare ce va să vină, sărbătoarea aceasta ESTE DEJA ÎN NOI de vreme ce-L avem pe Hristos (în noi).

[...]

Autor: Marius Dobondi

Ei bine, iată că a început... statul la cozi, aglomeraţia sufocantă, adulmecarea mirosului de sărbători cu nări fremătând de nerăbdare şi încântare, căutarea de semnificaţii cât mai profunde ale sărbătorii.
Cum ne va găsi amintirea întrupării Luminii?
Căci – indiferent ce veţi auzi, cum că, de fapt, Isus n-a cerut o celebrare a momentului întrupării Sale; că am pierdut adevăratul scop al sărbătorii, că acum curtăm doar bradul, cadourile, curăţenie, mâncarea, că de fapt nici n-ar trebui să ne alăturăm acestei sărbători care nu mai are nimic de-a face cu Isus – vine acea seară ce provoacă fiori, aşternând peste noi, asemenea fulgilor de zăpadă, Amintirea, minunata Amintire ce ne dă speranţă, ce ne luminează drumul noului an.

Vă doresc un Crăciun cu inimi luminate şi bucurie în obraji... şi un an cu cât mai puţine umbre în suflet!

Autor: Lavinia Moiceanu

Foto: Arif Budiman

Vom sarbatori in curand o nastere care prin natura ei este speciala prin faptul ca a intrat in istorie. Vorbesc de anul 0 al istoriei si momentul de cumpana al religiei crestine. Ziua de nastere a lui Isus a fost cea care a despartit istoria in doua:istoria pana la El si cea de dupa El. Vorbim de evenimente care s-au petrecut inainte de Hristos (i.Hr.) sau inaintea erei noastre, sau de evenimente care s-au petrecut dupa Hristos (d.Hr.) sau dupa era noastra.

Ma gandeam numai ca asa e si viata mea. Viata mea inainte de Hristos si viata mea dupa Hristos. Cu siguranta ca, asemenea diferentelor pe care le-a adus Isus pe lumea asta de cand s-a nascut, El a produs unele si in viata mea. Omenirea pana la el avea masura inversa a timpului. La fel si eu-mergeam invers, adica fugeam de El, mergeam in directia opusa Lui. Dupa Hristos, anii au urmat cursul crescator pe care-l avem azi. De cand L-am cunoscut eu pe Isus viata mea a inceput sa mearga si spre El. Si ma bucur atat de mult de asta, incat pot sa scriu acum si sa fac o comparatie intre istoria mea i.Hr. si istoria mea d.Hr. Un eveniment de o atat de mare amploare a schimbat vietile a mii de oameni. Viata Lui a facut diferenta si-mi doersc sa se intample asta si in viata mea.

Autor: Cristina Barsony

Citeam acest articol usor inspaimintata pentru ca undeva la nivelul minti intelegeam ca spatiul acesta virtual va avea sa ne acapareze tot mai mult. Pina intracolo incit e absolut ok sa faci un good bussiness pe seama neimplinirilor reale pe care le avem in aceasta lume... si nu vorbesc de promisinea facuta de Dumnezeu in vesnicie cu El ci de celalat tarim numit Second Life.

Ne plingeam oarecum ca comunicam mai mult cu prieteni nostrii prin chat si email si realizam ce usor ne vin cuvintele atunci cind ne sta creierul conectat la o tastautura si un ecan de computer??? Ei fratilor lucrurile pot merge muuuuult mai departe.... daca credeti ca nu v-ati gasit perechea potrivita, daca credeti ca casa voastra e atit de mica si inghesuita incit ati incetat sa va mai chemati prieteni acasa la voi, daca ei daca va simtit tradati si neimpliniti in aceeasta viata stati linistiti sau gindiit altii la noi sa ne ofere cheia tuturor ofurilor noastre. Si atentie tot ei ne spun: "si daca nu vrei poti sa nu faci nimic din toate astea!" ha! si nu stiu de ce nu imi suna in urechi a libertate sau liber arbitru....

Uite asa am setimentul ca o sa devenim niste schizoiti traind in 2 lumi...

[...]

Autor: Ana Tripon

Incepusem sa scriu un comentariu la articolul lui Norrishor, “Am un Dumnezeu ingrozitor” si mi-am dat seama ca el de fapt se vrea articol. Asa ca… asistati la debutul meu (o sa va simtiti de parca ati citi o opera umanista: ”ne incredem in om!go for it!”)

Dumnezeu? Da, este ingrozitor de bun... si ne iubeste. Putem oare contesta acest fapt? Insasi fiinta noastra e o vie dovada a dragostei lui Dumnezeu... Dar ar trebui s-o recunoastem ca de multe ori El ne inspaimanta, ca viata de crestin nu e ca o ploaie calda de vara in care ai tot zburda pe iarba verde. Ar trebui sa recunoastem ca de multe ori se intampla lucruri inexplicabile intr-un anumit moment, lucruri care, inevitabil, ne "ajuta" sa-L minimalizam pe Dumnezeu, suntem de-a dreptul ravasiti si nu stim in ce parte sa o luam. Singurul lucru intelept pe care il putem face este sa tinem cont de promisiunile pe care ni le-a facut. Cand stihiile se dezlantuie in jurul tau, te mai gandesti ca esti o fiinta pacatoasa, mizerabla? Cred ca nu. Te agati cum poti mai bine de o promisiune, cu toata nadejdea pe care o ai, inchizi ochii si strangi din dinti, asteptand sa treaca furtuna.

[...]

Autor: Norrishor

Se spune că viaţa este o luptă continuă dată pentru un mai bine, pentru mai mult, pentru ceva căruia îi datorăm o mare importanţă. De-a lungul anilor, au fost cucerite oraşe, ţări, imperii, însă întotdeauna cel mai greu a fost de cucerit inima omului.

O inimă rece nu reprezintă un atu pentru nici un luptor obişnuit. Totuşi Dumnezeu doreşte acele inimi care încă sunt reci, care încă nu bat pentru El. Le doreşte şi va lupta pentru ele. Oricât de împietrite ar fie ele, Dumnezeu este gata să aştepte. Şi o face. Mai bate din câd în când la uşa inimii, sperând să-I deschidem. Dar de cele mai multe ori rămânem aceiaşi. Tăcem, nu răspundem, ba mai degrabă ne zăvorâm uşa inimii, ca nu cumva să intre cineva, ca nu cumva să ne fie descoperite sentimentele.

[...]

Autor: Dox

“Haideti fratilor sa mergem, floricele sa culegem, raza soarelui, floarea soarelui.
Si sa facem o cununa, raza soarelui, floarea soarelui, sa-mpletim cu voie buna”...

Prima data cand am ascultat colinde anul asta, mi-a venit sa dau cu computerul de pamant. Ma irita muzica lina, plina de pace si de bucurie - nu se potrivea deloc cu viata mea, cu ce simteam eu. Cum spuneam si ieri, ma simteam parca inchistat, prins si cu viata fara perspectiva.

De cateva zile insa nu mai pot fara colinde. S-a spart incet pojghita de protectie din jurul inimii mele, au inceput sa se vada razele Soarelui si lin, ca o adiere de vant cald in mijlocul iernii, mi s-a aciuat mesajul Craciunului de suflet.

Totul este posibil de Craciun, si nu numai. Dar mai ales in aceasta perioada in care imi aduc aminte de Mareata Urzeala a Cerului - “Sa facem Om dupa chipul si asemanarea noastra”... de uimitoarea istorie a omenirii, si de Glorioasa Intrupare a Fratelui nostru mai mare.

Doamne, deschide Cerurile pentru Pamanteni de Craciunul acesta. Si ochii, Doamne. Deschide-ne ochii. Si inimile, Doamne. Deschide-ne inimile.

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: Dox

Mi-am promis ca-mi revin. Au trecut insa zilele una dupa alta, fara vlaga, fara viata, ca si cum m-ar fi acoperit o panza gorasa de paianjen. Incerc sa ma pornesc, sa ma urnesc din loc dar parca picioarele imi sunt prinse intr-un vis care se deruleaza cu incetinitorul. As vrea dar nu pot. M-as desprinde dar nu acum. Mi-as lua zborul dar zilel sunt lungi, obositoare si reci. Din ce in ce mai reci.

Nu ma plang insa. Mi-e bine asa. Poate e MAI bine asa. Dupa cum exista o vreme pentru toate lucrurile, poate acum e vremea pentru asta. Vremea neputintei. Vremea delasarii, a lipsei de vointa, a oboselii. E sfarsit de an. Oare nu e o scuza pentru lene? Oare nu ma fofilez? Nu stiu si nici nu-mi pasa. Nu pot si pace. Rugaciunea mea e scurta si rara. Dar exista. Credinta mea e mica si ofilita iar. Dar exista.

Pe Dumnezeu... il mai intalnesc din cand in cand. Am ramas in acelasi joc "de-a tatonarea". Si-mi place. Asta chiar imi place. Cand il iubeam, nu-l cunosteam bine. De fapt iubeam o anumita imagine formata in mintea mea. Prea l-am cioplit dupa dorinta si inima mea cand ar fi trebuit sa fie invers. Acum e bine. Incepem sa ne cunoastem. Eu pe El, si... el ma stie. Dar poate se preface surprins. Nu stiu. Oricum, astept sarbatorile cu mult interes. E ziua Lui. Tre' sa fie ceva special. Si cu mine, si cu tine si cu El.

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Timpul le rezolva pe toate vs timpul nu rezolva nimic

Autor: Emma Mocan

A fost odata ca niciodata…. DAR intr-o zi…. Sfarsit. Sfarsit?

Fiecare dintre noi avem un fir al istoriei, colorat in albastru (galben verde sau roz), un fir care leaga un ieri de un azi, un azi de un maine, un maine de un poimaine. O istorie a noastra, pe ca nimeni altcineva n-o va trai. Ea e o amestecatura de fapte, sentimente, trairi, senzatii, coincidente, accidente, vibratii. Alocuri, trebuie sa recunoastem, putem identifica NODURI: incalciri de situatii, care ne-au complicat viata la momentul dat. Niciodata firul istoriei mele verzi nu va fii la fel de intins dupa un asemenea eveniment, dupa o asemenea perturbare de la mersul firesc al lucrurilor.
Dar timpul trece. Azi devine ieri. Maine devine azi si apoi ieri. Poimaine devine maine apoi azi apoi ieri… si trece. Si trece. Dar sunt FAPTE care raman, şi raman prin natura lor de FAPT. Sunt dureri care nu pot fii sterse. Lacrimi care nu vor seca.
Noduri care nu pot desface.
Se zice despre timp ca e un bun remediu. Se zice despre timp ca le rezolva pe toate. Se zice despre timp ca e cel mai sigur mod de limpezire a trecutului.

Tu ce crezi? Timpul le rezolva pe toate sau timpul nu rezolva nimic?

Autor: Andreutza

Dracii înconjoră lucrurile ce nu le pot pătrunde, iar asta naşte doar două posibilităţi, înspăimântătoare ambele. Eu... înconjurată sau pătrunsă? Vânată!

Se spune că visele în care fugim sau zburăm sunt „vise de creştere”. Eu, având doar 1.50m înălţime, nu am avut niciodată un astfel de vis, dar din câte am înţeles, sentimentul e de teamă, trupul e greu şi adrenalina nu naşte viteză în vise, ci picioarele se mişcă încet, iar corpul nu înaintează deloc, doar duşmanul, ce rămâne totuşi la o anumită distanţă, cea mai mică, aceea chiar înainte de a se arunca asupra pradei - prada fiind eu, tu. Tensiunea e maximă şi visul nu se mai termină. Cum spuneam – n-am trăit niciodată un astfel de moment în somn, dar îmi stoarce realitatea de pace în ultima vreme.

Sunt vânată... da, amorţită de teamă, şi îmi dau seama că nu pot fugi, nu pot sa mă deplasez pe orizontală atunci când sunt în cădere. Şi sunt în cădere!

Pe Dumnezeu îl aud undeva sus, departe, tot mai departe urlând disperat după sufletul ce se înstrăinează tot mai adânc. Un răcnet de dor tremură înspre mine din Cer, şi ştiu: Cerul mă vrea. Îl aud parcă spunând cuvintele unui aspru personaj istoric: „Dacă tu nu Mă vrei, Andreea(şi pune aici numele tău), Eu te vreau, şi dacă tu nu Mă iubeşti, eu Te iubesc pe tine, Andreea, fiica mea”.

Mi-e ruşine. Şi de ruşine nici nu mă mai uit spre cer.

Dracii înconjoară lucrurile ce nu le pot pătrunde... şi de aceea îmi întorc privirea spre locul de unde mi s-a turnat azur în pupile şi strig: „Măcar ca slugă, Tată, ia-mă măcar ca slugă!”

Există doar un singur adăpost!

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: aproapele_tau

Va mai aduceti aminte care a fost prima voastra impresie atunci cand ati calcat pragul Casei lui Dumnezeu? Cati dintre voi ati avut bucuria de a fi intampinati de o voce blanda, de o mana intinsa? Dar, intrebarea si mai si e: cati dintre voi ati avut binecuvantarea de a primi, la sfarsit, o incurajare personala, o strangere de mana, o urare ...

Eu imi aduc aminte ca ma simteam mica, mica si pierduta intr-o maaaaare multime de oameni. Parca toti se cunosteau, toti aveau ceva de impartasit, doar eu eram singura, singura, singura... Si sentimentul acesta continua duminica de duminica. Vedeam cum tinerii de varsta mea se intalneau la sfarsitul serviciului, povesteau. Uneori ii auzeam facandu-si planuri de a petrece seara impreuna sau de a se intalni in cursul saptamanii care urma. Asa de mult mi-as fi dorit si eu sa fiu inclusa in cercul lor...

Si stiti ce era paradoxal? Ca deseori in predici se vorbea despre iubirea aproapelui, despre slujirea altora, despre renuntarea la propriul ego de dragul celui de langa tine. Iar eu, de fiecare data, ma gandeam: daca asta se predica de la amvon, pe mine de ce nu ma baga nimeni in seama? De ce nu vede nimeni ca si eu vreau sa am prieteni in biserica? Ca si eu am nevoie de dragostea lor?

Mi-a luat mult timp sa gasesc raspunsuri la intrebarile acestea. Si stiti cand le-am gasit? Doar atunci cand am inteles ca in jurul meu erau si altii ca mine. Si ei isi puneau aceleasi intrebari, si ei erau timizi, si ei asteptau ca altcineva sa faca primul pas. Si atunci am decis sa fac eu primul pas.

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: Norrishor

Nu-i aşa că de multe ori, de cele mai multe ori, avem o imagine deformată despre Dumnezeu? Îmi aduc aminte din copilărie acea imagine cu Dumnezeu stând parcă la pândă cu un ciocan mare în mână, gata să ne strivescă de fiecare dată când facem cea mai mică greşeală. Sau poate că voi v-aţi imaginat că fiecare gafă este un prilej bun pentru El să ne strivească în palme. Însă oare chiar aşa stau lucrurile? Să fie oare Dumnezeu chiar atât de înspăimântător?

Poate că unii ar veni cu argumente concrete din viaţa personală, momente în care – spun ei – Dumnezeu i-a pedepsit pentru fiecare greşeală, fără să mai stea prea mult pe gânduri. Ceea ce ar întări argumentele lor, ar fi câteva personaje scripturale care „dovedesc” că avem un Dumnezeu prea aspru, îngrozitor. Şi apare, în discuţia noastră, elementul frică (o frică ce are deja rădăcinile adânc înfipte în pământul minţii noastre)... şi „am un Dumnezeu îngrozitor” devine refrenul pe care-l murmurăm de pe vârful buzelor în fiecare clipă... refrenul în ritmul căreia ne trăim cadenţat... viaţa!

Şi... da, susţin şi eu că avem un Dumnezeu îngrozitor... Un Dumnezeu îngrozitor de bun, îngrozitor de grijuliu, parcă prea mult implicat în vieţile noastre, un Dumnezeu căruia îi pasă prea mult de noi. Un Dumnezeu care ne iubeşte peste măsură, care tânjeşte după momentele în care Îi căutăm faţa... Un Dumnezeu înfiorător de preocupat de sufletele noastre, prea darnic (când mă gândesc că ne-a pregătit o Împărăţie veşnică).

[...]

Autor: Emma Mocan

Bombardata cu vorbe, framantata cu pofta imensa de a imparti lumii ce e in mintea mea, ma gasesc nu de putine ori intrebandu-ma cat de adanca, e defapt, zicala care a facut istorie: daca taceai, filozof ramaneai! Sau poate daca lumea s-ar plimba doar pe acest fir rosu, istoria asta de care vorbesc, ar fii alta. Ar fi una curata, perfect programata, dar care ne-ar fi lasat saraci, in adanc… pentru ca uneori cand calci pe bec, se face, defapt, lumina…

… o alta vorba de dulce ne invata ca atunci cand vei tacea, prietenul tau cel mai bun te va auzi.. sa fie tacerea o usa spre provocarea interlocutorului? Sa tac, si, defapt, sa primesc toata atentia? Sa pornesc alte 100 de rotite in mintile lui Sh şi Tz care fac tot posibilul de umple de semnificatie o banala tacere?
… sau sa fie tacerea o pozitie strategica… o afirmatie a refuzului de a conecta interiorul cu exteriorul?… sa fie tacerea o superioritate declarata? O indiferenta asumata?

Sa fie tacerea intelepciune? Sa fie refugiu? Sa fie scuza sau sa fie motiv…
Tacerea e absenta unei prezente. Ea nu poate sa taca.

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: StaticX

Traiesc intro lume plina de ciudatenii. Totul in jurul meu este acelasi. Lucrurile care mi se intampla sunt mereu aceleasi, totul decurge zilnic... in acelasi mod, acelasi mod de care uneori sunt secat, satul, nu-l mai vreau, vreau sa scap din el... vreau sa scap de aceeasi rutina zilnica. De abia astept sa mai apara vreo schimbare in viata mea, si o tot astept, iar cand apare incerc sa profit de ea la maxim. Eu, care sunt genul care cauta mereu ceva nou, caut sa schimb mereu ceva, pe scurt, imi plac schimbarile, dar totusi ori cat asi cauta aceasta dureaza foarte putin. Chiar atat de greu este sa aduci ceva nou si sa lasi ce a fost vechi?
Ma intreb asta de ceva vreme, si totusi, nu reusesc sa gasesc un raspuns care sa ma „lamureasca” intrutotul. Uneori ma intreb daca e bine sa schimb ceva, pentru ca si schimbarile pot fi bune sau pot si rele, dar eu am credinta ca voi alege ce e bine.

Ma simt captiv in acest mediu ciudat din care incerc sa fug... dar unde?... cum sa fug?.....
As „fugi” la prieteni... dar aproape toti in loc sa imi fie alaturi si sa ma incurajeze nu o fac, ci din contra, ma descurajeaza in ceea ce fac si in ceea ce vreau sa fac.

As incercat sa „fug” in mediul scolar dar toti s-au speriat de mine si m-au respins in felul acesta.
Singurul loc in care mam putut gasi pacea si linistea a fost la El. Acolo am reusit sa fiu bine...
... dar totusi ... eu inca mai astept unele schimbari...

Autor: Dox

Suntem slabi si cedam atat de usor in fata ispitelor. Uitam atat de des cine suntem si incotro ne indreptatm! Ne strecuram ca niste umbre prin viata incercand sa parem invizibili si blanzi. O blandete care tace, isi pleaca capul si se duce mai departe.

Dar nu astazi! Nu! Astazi nu ne vom lasa ochii cuprinsi de frica si nici inima cuprinsa de indoiala. Astazi suntem constienti ca suntem fii si fiice de Imparat si ca Cel care a invins Moartea este fratele nostru mai mare, prezent intre noi si cu noi in fiecare zi din viata.

Astazi nu ne vom mai lasa coplesiti de oboseala si rutina. Nu ne vom mai complace in mediocritate si frica. Nu astazi! Astazi ne vom ridica glasurile catre Dumnezeu, vom plange pentru ce avem de plans, vom rade pentru victoriile de demult si pentru cele care vor urma, ne vom strange randurile, ne vom ridica unii pe altii si vom deveni o forta care va schimba lumea.

Nu! Astazi e ziua in care il iau pe NU in brate si nu-l mai las. Nu sunt slab, nu sunt neinsemnat si nici al nimanui. NU! Astazi voi invinge cu El, impreuna cu voi.

Doamne ajuta!