Autor: Andreutza

Dracii înconjoră lucrurile ce nu le pot pătrunde, iar asta naşte doar două posibilităţi, înspăimântătoare ambele. Eu... înconjurată sau pătrunsă? Vânată!

Se spune că visele în care fugim sau zburăm sunt „vise de creştere”. Eu, având doar 1.50m înălţime, nu am avut niciodată un astfel de vis, dar din câte am înţeles, sentimentul e de teamă, trupul e greu şi adrenalina nu naşte viteză în vise, ci picioarele se mişcă încet, iar corpul nu înaintează deloc, doar duşmanul, ce rămâne totuşi la o anumită distanţă, cea mai mică, aceea chiar înainte de a se arunca asupra pradei - prada fiind eu, tu. Tensiunea e maximă şi visul nu se mai termină. Cum spuneam – n-am trăit niciodată un astfel de moment în somn, dar îmi stoarce realitatea de pace în ultima vreme.

Sunt vânată... da, amorţită de teamă, şi îmi dau seama că nu pot fugi, nu pot sa mă deplasez pe orizontală atunci când sunt în cădere. Şi sunt în cădere!

Pe Dumnezeu îl aud undeva sus, departe, tot mai departe urlând disperat după sufletul ce se înstrăinează tot mai adânc. Un răcnet de dor tremură înspre mine din Cer, şi ştiu: Cerul mă vrea. Îl aud parcă spunând cuvintele unui aspru personaj istoric: „Dacă tu nu Mă vrei, Andreea(şi pune aici numele tău), Eu te vreau, şi dacă tu nu Mă iubeşti, eu Te iubesc pe tine, Andreea, fiica mea”.

Mi-e ruşine. Şi de ruşine nici nu mă mai uit spre cer.

Dracii înconjoară lucrurile ce nu le pot pătrunde... şi de aceea îmi întorc privirea spre locul de unde mi s-a turnat azur în pupile şi strig: „Măcar ca slugă, Tată, ia-mă măcar ca slugă!”

Există doar un singur adăpost!

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com