Autor: Dox

Mi-am promis ca-mi revin. Au trecut insa zilele una dupa alta, fara vlaga, fara viata, ca si cum m-ar fi acoperit o panza gorasa de paianjen. Incerc sa ma pornesc, sa ma urnesc din loc dar parca picioarele imi sunt prinse intr-un vis care se deruleaza cu incetinitorul. As vrea dar nu pot. M-as desprinde dar nu acum. Mi-as lua zborul dar zilel sunt lungi, obositoare si reci. Din ce in ce mai reci.

Nu ma plang insa. Mi-e bine asa. Poate e MAI bine asa. Dupa cum exista o vreme pentru toate lucrurile, poate acum e vremea pentru asta. Vremea neputintei. Vremea delasarii, a lipsei de vointa, a oboselii. E sfarsit de an. Oare nu e o scuza pentru lene? Oare nu ma fofilez? Nu stiu si nici nu-mi pasa. Nu pot si pace. Rugaciunea mea e scurta si rara. Dar exista. Credinta mea e mica si ofilita iar. Dar exista.

Pe Dumnezeu... il mai intalnesc din cand in cand. Am ramas in acelasi joc "de-a tatonarea". Si-mi place. Asta chiar imi place. Cand il iubeam, nu-l cunosteam bine. De fapt iubeam o anumita imagine formata in mintea mea. Prea l-am cioplit dupa dorinta si inima mea cand ar fi trebuit sa fie invers. Acum e bine. Incepem sa ne cunoastem. Eu pe El, si... el ma stie. Dar poate se preface surprins. Nu stiu. Oricum, astept sarbatorile cu mult interes. E ziua Lui. Tre' sa fie ceva special. Si cu mine, si cu tine si cu El.

---

Daca doresti sa contribui cu un articol pe site-ul nostru, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com