Am fost surprinsa sa aud intr-una din zilele trecute ca exista oameni care cred ca au dreptul de a fi iubiti si satisfacuti. M-a luat prin surprindere insusi faptul ca inconstient gandeam la fel. De multe ori in viata mea am fost manioasa si deprimata ca nu primeam acest drept pe care il aveam si mai mult, in loc, mi se dadea frustare si neglijare. Daca as fi putut sa-i dau in judecata pe cei resposabili de asta, as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Mi se parea atat de nedrept.

Ce prostie insa, ca gandeam in felul acesta! Cum am putut avea o asemenea asteptare? Cum poate cineva sa comande dragostei sa vina si sa faca tot ce ii spune "proprietarul" sa faca? Conceptul iubirii ca un drept contrazice insasi conceptul iubirii deoarece iubirea este in ea insasi "nedreapta". Este in natura ei sa-i prefere intr-o maniera "oarba" pe cei care nu o merita deloc si sa-i ignore pe cei care au toate "meritele". De multe ori eludeaza ratiunea si isi face simtita prezenta din abundenta in actiuni ce par lipsite de importanta si neprofitabile. Uneori are o logica a ei, atat de diferita de cea "sanatoasa". Uneori ignora eforturile celor care incearca sa ajunga la ea prin metode abile si se daruieste pe sine gratuit celor care nici nu se gandesc la ea. Nu poate fi prinsa intr-o cusca, nu poate fi inchisa intr-o inchisoare sau servita tuturor in portii egale. Pentru unii, o bucatica de dragoste este suficienta pentru intreaga viata, pentru altii e nevoie de ea pentru totdeauna in acelasi loc ca sa fie inteleasa. Dragostea stie ce sa faca. Dragostea este un dar, nu un drept. Nu putem sa ne asteptam sa o primim, putem doar spera la ea.

-Anca