Ce-ar fi viata asta si omul fara pacat?! Sau fara probleme?! (ca cel mai mult cred ca pacatuim cand incercam sa le rezolvam). Raiul pe pamant…

Nici gand sa ma justific cu asta. Doar ma gandeam asa cu jind, tanjind…

Zilele trecute am umplut iar paharul. Era mai de mult cat pe ce sa dea peste. Pe un background spiritual fragil, colorat de unele nereusite si frustrari pe plan relational, s-a furisat la fix Satana. Intai mi-a atacat credinta. Vechea strategie: sa nu mai cred in Dumnezeu, sa nu vreau sa-L las sa-mi rezolve El problemele. Si cand esti incapatanat si mergi la Satana si imprumuti lucrurile si armele lui, risti sa-ti dea cu varf si indesat, si unele-s indreptate drept impotriva ta - ca sa se asigure Diavolul ca mai apelezi si data viitoare la el. Dupa necredinta, sau odata cu ea, musti momeala, pacatul, cu pretinsa lui « rezolvarea problemelor », sau cel putin o indulcire a amarului. Asta-i « mecanismul ». L-am trait cat sa-l invat, dar n-am invatat destul din el…

Pacatul adolescentei mele. Cel mai de frunte. Si pe care nu l-am anihilat complet. Pornografia. Curvia mintala. Ochii, imaginea, mintea... Orice-as spune, Dumnezeu imi inchide gura: «nu v-a ajuns nici o ispita(!!!) care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca ; si Dumnezeu care este credincios si drept nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre». Nu mai incerc sa gasesc tapi ispasitori. Mi-l asum si-l revendic. Vina e exclusiva a mea. Nu « factorii de mediu ». Mizeria imi apartine… Alerg sa-ncep iar, cat mai este zi de Har.

Doamne, ai mila iar de mine… Si iarta-mi necredinta ! De la ea se rostogolesc toate si castiga teren pacatul. Cateva momente, poate minute, clipe, in care n-am vrut sa lupt de-ajuns, si sa cred ca pot invinge. Aproape ca turbez de ciuda pe mine. Dar timpul nu merge decat inainte.

« Sa cred in El si-n Fiul Lui cand vin sageti » - a ramas undeva in arhiva aercurat ; mi-as scrijeli inima cu ele…

-Laspin