Am fost duminica trecuta la alpinism pentru prima data! Am fost asa de entuziasmata! Am invatat cum sa port echipamentul, cum sa ma “asigur”, cateva tehnici si sfaturi inainte, si, mai ales, cum sa comunic cu cel “de jos”, care tine franghia. Cel cu care faceam echipa s-a asigurat ca echipamentul e in regula, s-a uitat la mine si mi-a zis “Dupa ce ajungi acolo sus, la coborare, va trebui sa ai incredere in mine. Te lasi pe spate si ramai numai cu picioarele pe stanca”. M-au trecut primii fiori, dar nu m-am descurajat. Am fost nemaipomenit de incantata cand am ajuns sus. Acum urma partea cea mai grea. Sa ma bazez intr-un inel de metal, o frangie si un prieten. Mi-a luat mai mult sa ma hotarasc sa am incredere decat sa ajung sus! Dar n-am avut ce face, ca doar nu era sa raman acolo! Mi-am luat mainile de pe stanca, m-am lasat pe spate si am inceput sa cobor. Am invatat putin mai mult ce inseamna increderea, si inca si mai mult cand am fost eu, la scurt timp, in locul lui. Nu l-am scapat din priviri o clipa, ii urmaream fiecare pas si nu mi-am permis sa nu ma concentrez, viata lui era in mainile mele. Si franghia de alpinism a devenit mai mult decat un material cu anumite proprietati, capabila sa reziste la o anumita tensiune, a devenit legatura de incredere intre mine si celalalt.
In viata mea de crestin, de multe ori cred ca sunt mai “independenta” decat cred. Si poate de aceea nu am putere sa resist uneori. Ma incapatanez sa ma urc pe stanca fara sa ma bazez pe cineva, crezand ca-i o gluma. Si nu ma pot gandi acum la o dovada mai mare de prietenie decat cineva care iti spune sincer “Poti avea incredere in mine”. Sa-mi las mainile de pe stanca si sa ma bazez pe el, pana in clipa in care mainile mele se vor transforma in aripi. Si, in loc de paralele peste paralele cu viata crestina, imi vin in minte cateva cuvinte dintr-un cantec al celor de la U2:

“We’re one, but we’re not the same/We get to carry each other, carry each other” (“Suntem una, dar nu la fel/Trebuie sa ne purtam unii pe altii/ Sa ne purtam unii pe altii”) U2 “One”

-Daniela Hendea