Autor: Neosophia

Am intalnit cu ceva vreme in urma o expresie care mi-a placut foarte mult: 'realitate poliedrica'. Si m-am gandit un timp, dupa care mi-am spus: "Astia suntem noi: o multitudine de culori, de nuante, de moralitati, toate intr-o singura persoana.

Suntem buni si rai, frumosi si urati, plini de iubire si plini de ura. Suntem izvorul din care curge apa dulce si apa amara. Da, Doamne una ca asta se poate... Priveste-ne si vei vedea dovada vie. Astia suntem, Doamne... Altfel ca atunci cand ingenunchem.

Sunt un fals de imagine. Si tu la fel. Pentru ca suntem mai mult decat se vede. Suntem noi si opusul a ceea ce suntem, adica tot noi. E ciudat. Nu inteleg. Ar trebui sa fie altfel. Nu asta e lumea in care ar trebui sa exist. Ar trebui sa fiu un altul. Unul nou. Un chip si o asemanare ca a Lui. Ar trebui eu insumi sa fiu un cer nou si un pamant nou.

Plang pentru ca dintii mei s-au zdrobit incercand sa zdrobeasca nefericirea. De aceea sunt ceea ce sunt. Eu si nu un altul. Asa si nu altcumva. Si de ce nu pot fi altceva? Continui sa plang.
Sunt doar un fals de imagine. Iar durerea incepe sa ma copleseasca din nou.
Ma voi dezbraca. Vrea sa fiu vazut de toti, pentru ca nu mai vreau sa mint pe nimeni. Ma voi arata gol. Eu si golul din mine.

De aceea m-am gandit un timp si mi-am spus:"Ii voi cere iertare, pentru ca mi s-a intamplat sa incetez a mai spera..."