Autor: Anca

Asteptam azi tramvaiul sa ma duc la servici, cand privirea mi-a fost atrasa de o familie colorata de tigani, asteptand autobuzul in statia de vis-a-vis. Era destul de cald afara, si in timp ce un tigan mai in varsta discuta ceva pe un ton agresiv cu una dintre femei, o fetita in jur de un an din "ciurda" de copii care ii insotea, statea cu fundicul gol pe trotuarul murdar, lovind periculos o cutie de metal pe care cineva a aruncat-o langa cosul de gunoi.

Am fost scandalizata de situatia acestei fetite, atat de vulnerabila, atat de expusa pericolelor de tot felul. Mi-a adus aminte de ceea ce mi-a spus o colega ieri, despre pisoiasii nou nascuti din punga de plastic pusa de cineva pe strada, in fata unei case. Persoana care i-a pus acolo s-a gandit ca cei cativa pisoiasi in plus, cu putin noroc, vor fi gasiti de cineva cu suflet milostiv si vor fi luati acasa. Si ei erau niste fiinte mici, fara aparare, lasati la mila unor straini.

Fiintele mici sunt atat de usor de neglijat, ele pot fie puse deoparte si uitate pentru ca nu au o voce destul de puternica ca sa ceara mijloacele de baza pentru a supravietui. Si daca incearca, sunt repede aduse la tacere... si cine indrazneste sa le sara in aparare? Pentru ca luandu-le apararea, ar insemna sa incepi sa le protejezi si sa le sustii. Pentru multi, ar insemna prea mult. Si la urma urmei, nu suntem si noi niste fiinte infime lasate la mila unor forte mult mai mari si mai puternice decat noi, care la un moment dat pot deveni amenintatoare si periculoase? Cu toate astea reusim cumva sa le supravietuim pentru ca ne-am dezvoltat abilitati care ne ajuta sa stam cu fruntea sus in fata primejdiilor. Daca nu am fi fost lasati la cheremul lor, ne-am dezvolta, am deveni mai puternici? Poate ca nu... cu toate astea, fiintele mici, infime, plapande, au nevoie de protectie, de dragoste si de ajutor pana cand va veni vremea cand vor putea umbla, sigure si singure pe picioarele lor.