Autor: Dox

Discutam aseara cu un prieten si-mi spunea cat de frustrant este pentru el sa iubeasca. Imi spunea: “Spune, de ce intotdeauna cand iubesti trebuie sa suferi? De ce e asa de impletita dragostea cu suferinta?”

Sa fie oare dragostea pentru Dumnezeu, pentru sotie, pentru prietena, pentru prieteni impletita cu suferinta? Suferinta pentru ce? Ce te face sa suferi?

Oare suferinta asta nu e mai degraba legata de asteptarile noastre? De faptul ca ne imaginam dragostea celuilalt, fie Dumnezeu, fie iubit/iubita, intr-un anumit fel,  de multe ori dupa “chipul si asemanarea” noastra? Oare nu aici e “buba”?

Ce inseamna sa te “lasi iubit”? Oare nu inseamna sa-l lasi pe celalat sa-si manifeste dragostea asa cum vrea sau cum stie el?

Si eu am cazut de multe ori in plasa de a judeca si evalua dragostea celor din jurul meu in functie de mine – cum as face eu, cum mi-as arata eu iubirea, samd. Cred insa ca este total eronata aceasta abordare. Cred ca dragostea vine “la pachet” mai degraba cu acceptarea si ingaduinta. Cred ca a iubi, inseamna mai intai sa te daruiesti, pe tine, la infinit, indiferent de reactia si atitudinea celuilalt. Gresesc?