Autor: Neosophia

25 august. Mama implineste 45 de ani. Uneori mi-e greu sa o privesc in ochi. Alteori vad in ea un joc demult pierdut; ochii ei au plans mult prea mult.

Mama a fost fericita in viata ei de doua ori: atunci cand l-a intalnit pe tata si la nasterea mea. El avea sa o paraseasca, insa la cateva luni dupa ce s-au cunoscut. In rest, nimic spectaculos dupa...

Mama crede in Dumnezeu. Dar asta conteaza prea putin, caci mama a murit demult. Ea nu mai traieste. Ea nu mai simte decat suferinta si bucurii de o clipa. Mama e moarta. Si nu o pot vedea decat asa.
Mama a crezut si crede in mine. Eu am fost pentru ea dumnezeul ei, cel mai frumos si mununat dumnezeu posibil, binecuvantarea venita din cer peste un suflet chinuit.

Au trecut aproape 20 de ani de cand o cunosc si de cand ma cunoaste. Inainte nu am iubit-o. Ea era pentru mine vanatorul, iar eu prada. A trecut mult timp pana sa ii inteleg suferinta. Abia atunci am inceput sa o iubesc. Am vazut in ea intregul univers, pe toti oamenii ingramaditi laolalta. Brusc, am inceput s-o iubesc si odata cu ea, am iubit intreaga lume.

Nu stiu care va fi cadoul pentru ziua ei.

Probabil ceva simplu sau stralucitor sau unic sau kitsch sau incantator sau banal. Ea va decide. Orice ar fi, chiar si ultima mizerie a acestei lumi, sunt sigur ca o va face FERICITA... Si imi doresc asta. Eu nu mai cred oricum demult in formele pure...