Autor: Anca

Pe masura ce ma apropiam de Taize, aveam senzatia ca ma indepartam cu viteza luminii de prezent, cu sute de ani in urma... Case vechi cu ziduri facute din caramizi de piatra care aratau ca dintii cariati ai unor vrajitoare batrane, erau inca in picioare pe marginea drumului, mandre, drepte, aruncand umbre ce pastrau secrete nespuse dar prezente. Inima mea a sovait putin vazandu-le si am inceput sa ma simt ca si cum ma indreptam spre o intalnire incriminatoare cu Inchizitia, adunata special sa-mi descopere multele pacate – cele pe care le stiu ( de exemplu, nationalitatea romana) si cele pe care nu le cunosc nici eu.

Curand insa, inhibitia-mi crescanda a primit o lovitura puternica cand am intrat de fapt pe portile comunitatii Taize. Casele cu umbre, tacerea misterioasa si cararuile parasite au fost inlocuite de cladiri destul de mici in inaltime si aparent fragile, agitatie voioasa si mii de oameni, majoritatea tineri, atat de frumosi de privit.

HA! Este aceasta o comunitate de calugari catolici? Aaa, cred ca am gresit adresa! Liderul de grup privea drept inainte, increzator, dand indicatii soferilor unde sa parcheze. Era ceva in atitudinea lui care mi-a sters orice urma de indoiala in ce priveste incorectitudinea adresei.

[...]