Autor: Emma Mocan

E inceput de an, pentru unii, si sfarsit de viata, pentru altii. In ultima saptamana am aflat de decesul e trei persoane. Nici una dintre ele nu mi-a fost apropiata, dar exista altii care nu pot spune la fel. Au fost mame, sotii, tati, bunici, stra-strabunici, frati, prieteni, cunostinte. Au trait care cum au stiu, au iubit cum si cat au putut, au murit mai mult sau mai putin impacati cu ceilalti. Dar toti au ajuns niste trupuri fara suflare, in niste cutii de lemn: pamant in pamant.

La randul meu am inceput sa ma gandesc mai mult la moartea mea: in timp ce unii ma viseaza moarta, altii imi trimit mesaje cu dublu inteles, si in toate filmele si piesele de teatru pe care le vad, cineva moare.

Oamenilor, se moare! Se moare pe capete! Se moare pentru ca asa e omul, muritor. Se moare pentru suntem sortiti descompunerii. Traim ca sa murim. Murim pentru ca am trait.

Gandindu-ne la moarte, gasim samburele vietii. Si nu putem sa nu ne intrebam ce lasam in urma, si ce ne asteapta inainte… pentru ca, in fond… c-o moarte toti suntem datori.

[...]

Autor: Neosophia

Milioanele de suflete stateau sa fie ucise inainte de a se naste. Toate, din pricina fricii de intuneric. Cu totii muream inainte de vreme fara durere, fara chin, fara tristete, fara junghiere.
Viata era prea mult. Si nimeni nu putea sa o sufere. Nimeni, din pricina fricii de moarte nu putea sa o sufere pentru noi. Pana si aripile ingerilor se facusera scrum iar mainile noastre demult nu mai atingeau bolta lumii. Departe unul de altul incercam sa te ating dar tu nu erai nicaieri si chiar daca te-as fi gasit si ai fi fost, tot in zadar... Caci nu ar fi ramas din tine nimic, afara de vid si neputinta.
Privesc totul prin sticla, dincolo de ea iar sticla se sparge si sangele imi este luat de vant. Da, e lumea mea. In jurul meu, mormane de sticla si carnea milioanelor de fetusi avortati. Da, mi-e teama sa traiesc. Mi-e teama sa lupt. Mi-e teama de durere, dar nu mi-e teama de moarte. Nu stiu ce inseamna asta. Mi-e teama doar de durerea clipelor mortii, de durerea suprema care imi va curma pentru totdeauna viata. Nu moartea ne va nimici, ci durerea. De aceea nu ne vom teme de iad, caci iadul este acum.
Din cauza asta m-am decis sa mor asemeni celor ce hotarasera sa isi curme viata din pricina durerii. Dar nu am reusit. Frica mea a fost prea mare... Sunt viu acum.
Dar voi mai ucide oare tot ce sta sa se nasca? Si imi va mai fi frica sa traiesc? Imi va mai fi frica de durere?

Putin pierdut, putin gol, e doar lumea mea, cea care demult s-a stins. Si neavand de ales, am ras, caci nu puteam suferi durerea...

Autor: Norrishor

Foto: Allison Choppick

Servus! Nu-i aşa că şi ţie îţi este foame la fel ca şi mie? Da… sunt prea grăbită ca să mai ajung până acasă şi chiar dacă aş ajunge, e prea scurt timpul să mai gătesc ceva de-ale gurii. Aşa că opresc la „restaurantul” („Fabrica de sandvişuri”) din colţ şi comand o shaorma cu multă maioneză, o cola dietetică şi o cafea. Calculez. Exact 15 lei şi 15 minute ca să savurez cele comandate. Nu ştiu dacă sandvişul tău e la fel de delicios ca al meu, dar cu siguranţă nu mai avem suficient timp pentru cele trei feluri de mâncare pe care le gătea mama şi din care ne înfruptam toţi, dar cred că ne-am obişnuit deja cu „gustul fără gust” al minunatelor sortimente de mâncăruri fast-food. De la o vreme până şi mâncatul a devenit o chestiune mecanică. Nu mai simţim nimic decât senzaţia că ori am mâncat prea repede, ori era prea fierbinte, ori nu ştim când s-a golit farfuria. Cert e că acum degetele nu mai sunt o ţintă (adică nu ne mai lingem pe degete) şi singura problemă care ne mai rămâne este un stomac schingiuit. Dar, dacă asta ar fi chiar singura noastră problemă, ar fi ceva. Însă, din păcate, exact la fel stăm şi la capitolul relaţie cu Dumnezeu.

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

"Sunt inteligent, ma descurc singur, studiez lucruri dificile inca de cand eram mic, priceperea mea a mare."

Mentalitatea asta apare in fata lui Isus in persoana tanarului bogat, care se sfieste sa spuna ca, de fapt, lucrurile pe care le studiase pana atunci nu-i puteau aduce viata si fericirea dupa care tanjea. Se vorbeste tot mai mult de probleme ale lumii de azi ca secularizarea, insensibilitatea oamenilor etc. Sunt oameni care se preocupa excesiv de cat castiga, de cat de pregatiti sunt,de cat de mare e coeficientul lor de inteligenta, de cat de multe lucruri realizeaza si cate scriu in CV. Cand vine vorba de fericire, implinire adevarata si trainica ne cam ascundem dupa deget. O negam? O ocolim? Tanarul bogat e genul omului preocupat de stiinta, care nu-si gaseste rostul doar in ceea ce are deja. Sfatul pe care-l primeste este: "Ia-ti crucea si urmeaza-ma!"

Inteligenta si banii nostri sunt de la Dumnezeu si tot El le poate si lua. Numai ca la noi e secretul: privim banii si inteligenta ca metode de a ne apropia de El sau sunt motivele pentru care ne indepartam de El?

Autor: Dox

Mi-am construit ziduri de beton armat si sticla translucida ca sa-mi ascunda golul din suflet si frica de atingere. M-am refugiat in zgomot si imi tes fire fine, complicate din zgomote mici si zgomote mari cu care apoi imi infasor gandurile si le ucid. Ma complac in detalii fara sfarsit si aleg sa vad micimea in locul grandorii si sa observ clipa decat timpul. Imi zoresc caii vietii si-i silesc sa galopeze din ce in ce mai intens fara sa ma gandesc ca odata...

mi se va cere socoteala pentru toate gandurile ucise, pentru toate zambetele ascuse, pentru toate sovaielile si planificarile facute “la rece”, pentru frica, pentru strigate, pentru tine si pentru ei, ca nu le-am spus cu fapta si mi se va cere, poate, sangele lor din mainile mele.

De ce ti-e frica, copile, sa-ti schimbi drumul? De ce ti-e frica, copile, sa te rupi de arginti si palate?
Am visat un vis frumos ca atingerea unui inger. Am visat ca stateam in Gradina si ma odihneam la Pom. Oh, ce vis frumos! Cata odihna, cata placere, cata liniste, cata iubire! Si eram atat de liber, de oameni, de pareri, de lanturile argintilor si de privirea lor. Aceea libertate spontana si pura, care te face sa dai drumul la ce ai strans o viata, pentru un moment de eliberare totala.

Vino Doamne Iisuse!

Autor: Norrishor

Trăim, nu-i aşa, într-o lume din care adevărul a fost izgonit. Parcă toţi, fiecare încearcă să se ferească de adevăr, de lumina pe care adevărul o aprinde. Mai întâi a fost încercarea de a rosti şi trăi jumătăţi de adevăr ambalate frumos şi dăruite cu siguranţa unei conştiinţe încărcate doar pe jumătate de adevăr. Acum, adevărul a ajuns ca un fruct fără coajă, pe care nu mai îndrăznim să-l mâncăm şi rămânem mereu înfometaţi pentru că nu mai avem curajul de a preţui adevărul.

Despre adevăr se spune că „este ca roua cerului: ca să-l păstrezi curat, trebuie să-l aduni într-un vas curat”. Dar noi, nici pe departe nu mai suntem vase curate…

Da, adevărul a fost izgonit din mijlocul nostru, din viaţa noastră şi trăim care pe unde, fără să ne mai gândim la acel far care lumina mările noastre de nelinişti, adevărul.

[...]

Autor: Palu

Stau la baza albului, la baza disperarii la umbra unui copac lipsit de frunze.. la atingerea aspra a gerului de iarna... o iarna care a venit asa de tarziu.. parca prea tarziu, parca nu destula.. dar acum pare prea rece...stau si ma uit in disperarea mea spre cer.. si el... este alb ca si pamantul, nici diferenta nu se poate face.. acest imens alb care ma inconjoara.. si nu ma lasa... am atatea motive sa fiu bucuros... sa fiu fericit... dar parca ma cramponesc in firea pamanteasac de a da frau liber sentimentelor de disperare mult mai pronuntat decat cele de bucurie.. de ce ni se pare noua, in firea noastra pacatoasa ca binele este un merit, si ca greul este o pedeapsa.. cand defapt noi meritam doar moartea si in fiecare zi cand ne trezim si mai putem lua o gura de aer ar trebui sa ne punem in genunchi si sa multumim pt noua sansa de a strabate vazduhul si efemerul pamant..

[...]

Autor: Neosophia

Foto: Paul Rehak

Taie-ti in doua sufletul, atat cat sa incap in el si asculta-ma: nu am iubit niciodata. Pe nimeni. Dragostea mea pentru ceilalti a fost dragoste de mine prin ceilalti. Nu am iubit pe nimeni.

Iti scriu azi nu pentru ca te-as iubi, nici pentru ca as avea ceva sa iti spun. Vreau doar sa nu imi uit cuvintele, reflexia in litere a fiintei mele. Azi m-am hotarat sa imi aduc aminte dupa atata timp, de mine.
Lacrimile ar trebui sa inceteze azi. Mi-am dat seama ca fericirea mea a fost singuratatea. Si mai mult, chiar, azi m-am eliberat de o povara. Mi-am dat seama ca niciun om nu poate alina suferinta. Nimeni nu iti poate da fericirea, intelege! Si atunci, azi m-am simtit liber. Voi da la o parte cuvintele, mi-am spus, si voi fi liber de blestem, de blestemul de a fi Dumnezeu.
De acum inainte voi atinge pentru tine cu gandurile mele, Cerul, pentru ca Cerul, doar Cerul sa se pogoare peste durerea din tine. Si poate, cine stie, voi ajunge sa te iubesc...

Autor: Andreutza

Asi vrea parca sa citeasca toata lumea articolul acesta. Pentru ca asi vrea sa afle ceea ce am aflat eu... ceea ce m-a tinut o noapte treaza doar pentru ca imi bucurase mintea.
Asi vrea sa stiti ca durerea si bucurie se amesteca atat de profund incat nu pot fi gustate decat "la pachet".
Asi vrea sa stiti ca visele sufletului meu merita sa moara, chiar si atunci cand se implinesc, pentru scopul sufletului meu.
Asi vrea sa stiti ca omul nu merita sa traiasca fara vise.
Ca omul nu ar trebui sa lupte pentru o cauza care nu doare.
Ca oamenii... oricat ar fi de speciali, tot te vor dezamagi, important e ce vei face atunci.
Sa stiti ca ma doare capul si sunt pe jumatate in depresie, si ca imi place... pentru ca ma face sa simt lucrurile mai profund, si sunt satula de superficialitate.
Am observat sa si optimismul e o rasa a superficialitatii si atunci... nu stiu ce sa ma mai fac.
Si in final, am inteles ca iubirii ii este destula iubirea, caci ea nu se daruie si nu se astepta decat pe sine.

Autor: Radu Negrean

Am fost avertizat inainte sa ma duc la film ca e foarte sangeros. Pana si taximetristul care m-a dus pana la cinema mi-a spus ca e un film prea “realist”. Primele faze m-au facut sa zambesc - un sat mic, intr-o zona edenica cu oameni simplii si linistiti...

Trece insa repede atmosfera de Eden si filmul te cufunda parca in intunecimea unui plan diabolic condus de forte mai mari si mai puternice decat oamenii care se perinda pe ecran. Filmul socheaza imagine dupa imagine - inimi scoase de mainile dusmanilor, sange, mult sange, capete care se rostogolesc din templul soarelui, oameni insetati de sange - parca pamantul nu-i mai suporta.

Nu stiu multe despre civilizatia Inca - dupa film am citit niste articole in Enciclopedia Britanica despre acesti sangerosi incasi si se pare, de la distanta asa mare de timp la care ma aflu fata de ei, ca Spaniolii au adus pentru acesti nenorociti o mult meritata Apocalipsa.

Interesant cum parca popoarele sunt doar niste piese de sah intr-o Mana invizibila, mare si puternica. Ma simt mic, atat de mic la gandul asta. Cat cantareste o rugaciune pentru poporul meu? Cat cantaresc oamenii buni din tara? Cate crime mai trebuie sa indure pamentul pe care stam pana sa se sature de noi? Cat trebuie sa scada numarul oamenilor evlaviosi ca sa vina si peste noi Apocalipsa?

Autor: Norrishor

Foto: Marcel Aniceto

“Nu putem şti ce se va întâmpla cu noi în şuvoiul straniu al vieţii. Dar putem stabili ce se întâmplă în noi – cum înţelegem şi cum acceptăm – şi până la urmă asta contează, de fapt. Cum luăm materia primă ce ne-o dă viaţa, pe care s-o şlefuim şi s-o înnobilăm – aceasta e marea încercare a vieţii”. Joseph Fort Newton

“Nu putem şti ce se va întâmpla cu noi în şuvoiul straniu al vieţii”. Într-adevăr, nu putem şti ce se va întâmplă mâine, peste o lună, un an. Nu putem şti dacă planurile pe care le-am construit se vor realiza. Nu putem şti dacă visele, dorinţele noastre se vor împlini, care vor fi oamenii pe care îi vom avea în preajmă. Nu putem face nimic pentru a adăuga măcar o zi vieţii lor. Nu putem decide noi ziua în care să ne luăm rămas bun de la această viaţă, dar putem să preţuim fiecare clipă pe care o avem. Deşi vrem şi ne dorim, prea rar putem schimba ceva la cei din jurul nostru, dar întotdeauna putem alege ce se întâmplă în inima şi inima noastră. Oricât de negre ar fi circumstanţele din jurul nostru, putem alege să aprindem o lumină în noi, Lumina Lumii, care poate risipi orice urmă de întuneric din noi.

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

Caut fericirea, ca orice om. Daca o gasesc, o pierd, sau trec pe langa ea, nu sunt nici primul si nici ultimul om care o face. Dar de obicei, o gasesc si ii dau cu piciorul. Cand mi-am dat seama de ce se intampla, mi-am dat seama ca un om te poate face fericit si ca eu, ca om, pot face pe altii fericiti. De ce? Pentru ca in oameni se poate investi. E un intreg lant al daruirii. Cred ca fericirea unui om e direct proportionala cu dispozitia lui spre daruire spre comuiniunea cu altii. Adam a fost intreg dupa ce a avut-o langa el pe Eva. Dar nu ma refer numai la fericirea in cuplu, ci la fericire in general. Oricum, despre asta s-a spus si scris mult si se va mai spune si scrie mult in continuare. Dar experienta mea, (sumara mea experienta de viata) m-a invatat ca oamenii depind unii de altii in societate si ca dand poti fi mult mai fericit decat pastrand ceea ce ai, pentru tine. Daca banii sunt fericirea pentru unii, nu stiu cat de fericiti pot fi acei oameni care-si tin banii sub perna sau asupra lor. Atunci cand ai valori pe care le poti investi, e mai bine, in primul rand pentru tine, sa le investesti, pentru ca, de obicei, ele cresc, iar investitiile in oameni sigur nu sunt daunatoare. Daca stii ca poti investi in oameni, bucuria sau fericirea ta pot veni impartind, daruind.

Autor: Andreutza


Pervers… perversa lumea asta in care traim. S-a scurs nenorocita si in visul meu perfect, si de aceea a trebuit sa-l arunc la gunoi. O urasc.
Visul meu era ireal de frumos: in tonuri de gri avea puterea de a multumi si incanta pe oricine, avea viata, lumini, priviri, ritm, avea zambete pe orice parte l-ai fi intors, sudoare cu miros placut. Era tocmai cum il creasem intre peretii sufletului meu, doar ca griul e gri pentru ca, pe undeva, contine negru. Lumea asta, nenorocita…

Cu propri mei pumni mi-am smuls visul din inima. Se contopise cu ea in batai rapide, asa ca a trebuit sa-l rup cu tot cu carne. Talentul meu devenise blestemul meu. Bucati din mine si sange pe palmele-mi ce tremurau de atata dorinta si dor, si parca mor odata cu visul acesta.

Ce bine ca cerul se vede si de sub balta asta de sange, ce bine ca nu e nevoie de nimic mai mult de atat.
Sunt fericita asa… si stiu ca tot ce trebuie sa fac este sa imi inalt mainile in inghinare si Dumnezeu imi va aseza pe palme un vis nou si curat. Si de ce totusi doare?... si de ce inca plang? De ce visez inca noaptea ca imi traiesc visul cu inima plina de bucurie si ca griul din el e inca alb?

Autor: Dox

A trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai “auzit”... am intrat in Europa intre timp, si dupa o vacanta plina de vesti “interesante” revin iar la “obisnuit”.

Cred ca e primul an in care revenirea asta se face la “rece” - fara planuri, fara pronosticuri si fara dorinte puse pe hartie ca sa le pot verifica in 2008 daca s-au implinit sau nu. Pur si simplu am intrat in 2007. Am fost la artificii ca tot Clujeanul, am numarat in gura mare 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 si m-am bucurat pe moment ca nu va mai trebui sa stau la cozile alea infernale din fata ambasadei Angliei si ca la intrarea in tara lor voi intra in sfarsit pe usa EU, fara telefoane la cei care ma invita si fara asteptarile alea penibile in fata vamesilor.

N-am facut planuri pentru ca vreau sa ma las surprins anul asta de Dumnezeu. Stii, cand faci planuri, incepi sa vezi doar punctele de pe hartie si s-ar putea sa ratezi niste chestii faine. Anul asta vreau sa iau fiecare zi, asa cum vine. Buna, rea, luminoasa, intunecoasa... si vreau sa-l vad pe Dumnezeu cum lucreaza, in mine, in jurul meu si sa ma bucur de tot ce ma pot bucura. Cred ca anul asta e cazul sa fac o mica schimbare de atitudine. Sa incerc sa vad cam ce planuri are El cu mine si sa vedem... cum negociem :)

Cam atat despre mine si anul 2007. Va doresc un an nou fericit. Sa dea Dumnezeu sa aveti parte de bucurii, de impliniri si de multa, multa pace.

Tu cum ai intrat in 2007?