Autor: Andreutza

Privirea ta a costat prea mult… despre inimi zdrobite, moartea celor dragi, cancer ce nu intreaba, ci fura, despre suflete ce nu vor sa doarma de tristete, nu vreau sa scriu azi!

Pe cer sunt nori si in mine e soare. Lumina, ca si oprimism, nu ca Dumnezeu, transpira cu stropi de vointa. Da! Bucuria e un act de vointa. Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul acela, afurisitul, e pe jumatate gol, sau ca poate trei sfert din el s-a scurs, sau, in cazuri cu adevarat nefericite, mai are doar doi stropi amarati de bine in el...

Ferice de cei ce privesc paharul “din perspectiva cerului”, adica de sus, de unde pare vesnic plin, si nu din lateral unde orice picatura in lipsa e observata cu usurinta.

Ferice de cei ce canta chiar daca suna fals,
de cei ce danseaza, chiar daca nu stiu pasi,
de cei cad, iar apoi se ridica,
ferice de cei ce nu invata pentru note,
de cei ce sufera zambind,
de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului,
de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii,
de cel ce descopera o carte buna, despre care nu a auzit nimic, niciodata,
de cei ce fac cadouri,
de cei carora le place compania propriei lor persoane,
de cele ce mananca fara sa numere caloriile sau sa privesca la ceas,
ferice de cei ce nu uita ca viata e una, ca modul in care o framanti are consecinte, ca paharul trebuie privit de sus, si ca acesta e umlut tot de Sus.