Autor: Norrishor

Nu mi-am odihnit de mult oasele sufletului şi fiecare încheietură mă doare. Mă doare fiecare sărutare a obrajilor sufletului meu – semn al trădării/vinderii – şi fiecare îmbrăţişare mecanică.

Fiecare cută a sufletului mi-e atinsă de depărtarea de Tine şi tânjesc după apropierea Ta. Mă doare ţărâna din mine ce atârnă prea mult pe umerii sufletului meu. Alerg în nebunia timpului, a lumii, alerg spre Tine fără să fi observat, în graba mea, că Tu ai rămas undeva departe, în spatele meu.

Doamne, cu sufletul desculţ mă opresc din orbecăiala mea şi încetez să te mai caut. Vreau să mă las găsit. Caută-mă Tu, Doamne, eu sunt prea obosită de-atâtea căutări!

Sunt aici… aici, Doamne! Am ştiut de-atâta timp că exişti… dar eu am lăsat timpul să-şi spună cuvintele, am lăsat vremurile…

Dar acum vreau să trăiesc, să trăiesc pentru Tine cu fiecare răsuflare a mea, cu fiecare zâmbet şi lacrimă şi cuvânt şi îmbrăţişare, cu fiecare gest şi gând… vreau, vreau să trăiesc din Tine, în Tine şi pentru Tine…

Vreau să trăiesc farmecul secundei cu Tine. Nu vreau să Te mai întâlnesc din greşeală, doar pentru că… mi-a scăpat! Aleg să trăiesc pentru tine!