Autor: Emma Mocan

A inceput ca multe alte povesti: a fost dragoste la prima vedere. Am deschis usa si v-am vazut asteptand cuminti pe raft. Ma priveati. Ne-am conectat rapid. Am incercat sa va evit, dar v-ati uitat atat de insistent la mine incat nu v-am putut rezista. M-am intors, am pus mana pe voi, v-am luat in picioare. Ma strangeati. Nici o problema. Cu timpul ne vom obijnui unii cu altii. Mi-ati placut prea tare. V-am dus hotarata la casa. Am platit (destul) pentru voi. Am plecat fericita.

[...]

Autor: AnDreEa

Unde esti? De ce incerci sa Te ascunzi? Nu lasa atata ceata in jurul meu... oricum mi-e greu sa Te vad si sa inteleg. De fiecare data cand gandurile mi se limpezesc si am impresia ca incep sa cunosc visul Tau pentru mine, se lasa noaptea... o noapte adanca...si Te caut, incercand sa zaresc fata Ta sau mana Ta pentru a simti ca sunt in siguranta. Acum ai lasat si ceata...e frig in mine! Pot simti cum in inima se formeaza sloiuri mari de gheata ce imi ranesc sentimentele provocand ochii sa planga!Incerc sa ma abtin, sa tin totul in mine. Vreau sa demonstrez ca sunt tare! Vezi?! Pot! Nu plang... Pot trece peste orice durere ca si cum as trece pe langa ea...

[...]

Autor: Vera

Ma intereseaza ce voi lasa in urma celor care ma voi iubi... simt presiunea asta pe umerii mei atunci cand vreau sa renunt la lupta si accept o viata nepasatoare, fara tinta. Atunci singurul argument pe care il aduc e ca "am obosit"... am obosit asteptand miracolul sa se intample, pentru ca nu mi l-am dorit cu adevarat; pentru ca am crezut ca lasitatea acestei asteptari e curajul... am obosit pentru ca resursele mele putine au ajuns la capat si n-am acceptat sa beau din cupa gloriei Lui, sa prind puteri si sa cant cu inima libera... am obosit pt ca nu m-am vazut in stare sa merg pana la implinirea visului meu fara sa cer protectie si sprijin...

Da, ma intereseaza ceea ce las dupa mine celor ce ma iubesc... as vrea sa ofer bucurie si speranta, compasiune si duiosie, visare si aripi de zbor, iubire... cereti-mi si ma voi darui pentru voi, scumpii si dragii mei prieteni, cereti… si chiar daca nu o veti face, voi veni eu insami cu inima deschisa pentru inimile voastre si va voi oferi tot ce e mai pretios in ea, pe mine insami!

Autor: Palu

Cand stai si nu stii incotro sa privesti... cand vezi lucrurile cum sunt, dar nu intelegi de ce sunt asa... cand tristetea si oboseala cautarii si asteptari se pot citii pe fata ta, iar lumea din jur poate observa absenta ta, din aceasta lume, atunci ai cea mai mare nevoie de confirmare, de reafirmare... de intelegere, de dragoste, de prietenii, de siguranta.

Cand nu stii incotro sa privesti, e pentru ca nu stii ce iti ofera siguranta, ce iti ofera continuitate, si legatura.... lumea este rea si dura, si unul din ultimele lucruri pe care ti le ofera este siguranta, pace si liniste.... lumea, asta consuma din tine, nu iti ofera....

Cand incepi o zi, dis de dimineata, nu stii incotro pleci, ce te asteapta... ce trebuie sa infrunti... ce trebuie sa faci sa supravietuiesti... stii din experienta fiecarei zile, ca ai munti de trecut si vai de strabatut.

[...]

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

Autor: Dox

De obicei cand fug dimineata imi place sa ascult rock - ma ajuta sa-mi iau gandul de la drum, sa-mi treaca vremea mai usor si sa fug mai repede. 

In dimineata asta insa n-am avut nici un chef sa ascult rock. M-am saturat de galagie, de voci stresate si de sunetul de distorsion (desi imi place mult...). Am ales sa fug cu "Pocaitii", singura trupa de hip-hop pe care am nervii s-o diger. Asta nu pentru ca-mi place mie hip hop-ul foarte mult, ci pentru ca spre deosebire de multe alte trupe, oamenii astia chiar au ceva de spus si dincolo de cuvinte se simte o putere.

Am calatorit cu ei prin lumea din care au venit si m-am identificat cu ei in piesa "Nu ne judecati"; aproape am ridicat mainile la "Pocaitii sa ridice maini curate spre cer", si m-a durut inima cand isi povesteau viata de dinainte de pocainta - droguri, singuratate, suferinta, izolare... si mi-am dat seama a o suata oara, ca fara fapte, credinta mea este moarta.

Cred ca baietii fac o treaba buna si merita sustinerea noastra. Cand prindeti ocazia cumparati albumele lor - e foarte greu pentru artistii crestini sa faca ceva de calitate daca nu-i sustine nimeni.

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

Bine ai venit! Sunt niste cuvinte al caror sens adevarat este mai mult in expresia vizibila decat audibila a lor si am experimentat asta ieri la centrul la care lucrez. Dupa o saptamana de despartire, intalnirea de ieri cu copiii a constituit, cel putin pentru mine, un balsam vindecator, o terapie. Eram impreuna cu colega mea (care este si sora mea) in camera imensa a centrului cand pe usa intrara doua fetite care venisera la meditatii. Cu entuziasmul specific copiilor, ele au sarit efectiv pe Stefania (care se afla mai aproape de usa), salutand-o si imbratisand-o cu caldura. Imaginea aceea mi-a ramas imprimata pe retina si in inima, mai ales ca nu urma sa o vad la fel de detasat in urma "knock-out-ului" la care am fost supusa si eu cateva secunde dupa aceea. Nu pot sa va spun ce sentiment am trait in urma acelei imbratisari sincere si entuziaste. Am simtit efectiv ca ma aflam in cer. Dupa imbratisarea pe care am primit-o binenteles, entuziasmul a mai scazut dupa ce am trecut la alte chestii plictisitoare - cum ar fi functiile trigonometrice la geometrie... Oricum, caldura aceea a ramas si va ramanea pentru totdeauna in memoria mea.

Ma gandesc ca Dumnezeu, Tatal nostru nu poate fi altfel decat asa cand ne intampina. Parca il vad alergand inaintea mea, sarind in sus de bucurie vazandu-ma de la distanta cum vin, imbratisandu-ma cu caldura, spunandu-mi ori de cate ori imi indrept pasii spre El: Bine ai venit, draga mea!

-Anca

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

Autor: Darlene N. Bocek

Dragi prieteni,

Ultima saptamâna a fost plina de întristare. Multi dintre voi poate ati auzit deja de pierderea cumplita pe care am suferit-o într-un incident care a avut loc în Malatya, o provincie turca la 450 km nord-est de Antiohia, orasul în care credinciosii au fost numiti pentru prima data crestini. (Fapte 11:26).

Miercuri dimineata, 18 aprilie 2007, Tilman Geske, un misionar german în vârsta de 46 de ani, tatal a trei copii, s-a pregatit sa mearga la birou, si-a luat ramas bun de la sotie si copil, lasându-i o amintire de nepretuit: „La revedere, fiule, te iubesc.”

Tilman închiriase un birou de la Editura Zirve, unde pregatea un nou studiu biblic în limba turca. Acolo era si biroul Bisericii Evanghelice din Malatya.
Editura Zirve apartine bisericii, tipareste si distribuie literatura crestina în Malatya si în orasele din estul Turciei.

Într-o alta zona a orasului, pastorul Necati Aydin, în vârsta de 35 de ani, tatal a doi copii, si-a luat ramas bun de la sotie si a plecat si el la birou. În acea dimineata, urma sa tina un studiu biblic si o întâlnire de rugaciune la care participau de obicei mai multi credinciosi din oras. Si Ugur Yuksel se îndrepta spre studiul biblic.

[...]

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

---

Autor: Lavinia Moiceanu

Am vazut de mai multe ori avertismentul asta pe strada si ma cam feream sa merg aproape de locul in care aparea. Puteau sa cadea bucati de tencuiala sau pietre... cine stie? Zilele trecute ma gandeam ca avertismentul asta se potriveste perfect cu ceea ce spune Biblia: "Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu". Dumnezeu lucreaza pentru cei care Il iubesc. El se implica in viata celor ce-L iubesc, pentru ca sunt ai Lui. Si e minunat sa stii ca un Dumnezeu mare, puternic si frumos se ingrijeste de tine. E un mesaj optimist, care imi spune ca lucrurile nu-s chiar asa de negre precum par. Mi se parea cateodata ca ceea ce mi se intampla era cum nu se putea mai rau. Dar peste putin timp mi-am dat seama ca, de fapt, Dumnezeu lucra, si inca intr-un fel demn de toata lauda. Ca sa-mi arate ce mi se cuvine si ce nu. Astea se intampla pentru ca El e la lucru.

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: Vera

Ma uit cu atentie in urma pasilor mei. Au trecut… s-au risipit mii de clipe… departe. Aproape am uitat cine sunt… asteptand. Am asteptat sa vina prima vacanta, nota la lucrare la mate; am asteptat primavara, sa treaca ploaia, sa incep liceul, sa iau permisul de conducere, sa am primul iubit; astept sa-mi iau o motocicleta, sa gasesc acea persoana speciala pe care s-o iubesc, sa termin facultatea, sa mi se nasca primul copil, sa traiesc si sa mor, apoi…

Unele lucruri s-au intamplat, dar in goana mea am trecut mai departe, asteptand… si acum astept…
Oare traiesc? Sunt in stare sa privesc azi cerul si sa ma bucur de stralucirea stelelor? Sau de un cantec de pasare? Sau de un zambet?

Alerg in fiecare zi… poate… prea departe in lumea viselor mele. O alergare nebuna spre nicaieri. Voi putea oare sa-mi asum riscul de a ma bucura de aceasta clipa?

---

Daca doresti sa contribui cu materialul tau la Cafenea, trimite-ne un email la adresa: info@aercurat.com

Autor: Lavinia Moiceanu

Am citit multe povesti cu zane, printi, regi si tot felul de personaje, care locuiesc in paduri sau palate magice. Dar povestea care imi place cel mai mult e povestea mea. Nu e una scrisa de fratii Grimm, de Ion Creanga sau de alt scriitor, ci chiar de mana mea. Povestea incepe cu "a fost odata un copil..." si s-ar incheia cu "povestea continua caci cea care i-a dat viata traieste". Exista un Rege, Dumnezeu, care vegheaza asupra mea si care imi transforma viata intr-o poveste de vis, prin binecuvantarile fiecarei zile. Deci, am cel putin doua motive sa ma consider o printesa... una care-si scrie singura povestea.

Autor: Dox

Nici nu stiu cum sa incep... sa-mi pregatesc valizele si pasaportul? A... nu, hai sa va povestesc prima data minunata mea seara... romaneasca.

Ma duc sa vad Spider Man 3 la cinema - una dintre cele mai bune sali de cinema din Cluj, la Republica. Trebuia sa ma vad cu cel care a luat biletele la fara zece si vine la fara cinci. E ok, n-a intarziat mult. Avand in vedere ca filmul incepe la fix, e totusi rezonabil. Ma pun pe scaun - isi fac aparitia niste studenti straini. E evident ca sunt studenti si ca sunt straini. Aveau loc in spatele meu dar locurile erau ocupate de studenti romani - era evident ca erau studenti si ca erau romani. M-am bagat si eu in seama pentru studentii straini dar fara vreun succes. Pana la urma a inceput filmul. Studentii straini au ramas fara locuri. Pe langa coloana sonora o gramada de vociferari dintre cele mai colorate: "Bip, bip, bip, bip... bip" sau, "Dai-i doua sa ramana moarta" (Spiderman o loveste pe MJ), si alte minunatii. Se termina filmul, imi fac loc printr-o perdea de fum de tigara pana la masina. Ajung acasa si trebuie sa dorm in minunatele ritmuri de manele si alte voci ragusite care striga in ritmul tobelor: "Bip, bip, bip"... Situatia o simt mult mai tragica decat probabil ca iti pare cand citesti.

Asta, intr-unul din cele mai "civilizate" orase din Romania, printre studenti, viitori intelectuali. Mi-a fost scarba de ce-am vazut si de ce lume ma inconjoara. Stiu, nu toti sunt asa, dar din nefericire, astia sunt cei mai multi. Astept cu drag viza de America.

Doamne, Dumnezeul lui Avraam,Isaac si Iacov. Iata-ma acum la biserica, inaintea Ta. Am intarziat putin. Motivul? Nevasta. Nu mi-a calcat camasa la timp. De aceea nici nu am luat-o cu masina, sa vina cu tramvaiul! Iti multumesc ca sunt aici. Priveste-ma si vezi-mi sfintenia. Ma scol in fiecare dimineata si 10 minute citesc si ma rog. Spune-mi Doamne, mai este cineva pe aici care sa bata acest record? Eu sunt prezent la fiecare program de la biserica. Sunt implicat in toate lucrarile spirituale posibile: comitet, fanfara, cor, comunitate, uniune... ei!!! In lucrarea cu copiii? Cum sa cobor pana acolo? Familia? De aceea am nevasta, si sper ca profesorii de la liceul baptist sa-mi educe asa cum trebuie copiii. Doamne, uite plicul de anul acesta, priveste suma si minuneaza-te... Am dat 11% din profitul de la magazinul alimentar. Asa cum spuneam, Doamne, sunt implicat in toate lucrarile... sunt peste tot prezent. Incep sa seaman cu Tine tot mai mult in atotprezenta.

Iti multumesc ca nu sunt ca toti pacatosii acestia... au mult de lucru pentru a ajunge la nivelul meu. Sper ca sesizezi ca si a mea masina este pocaita. Am abtibild cu "God is my copilot", semnul pestelui. Binenteles ca in limba engleza, de ce nu, fratii din biserica trebuie sa invete limba engleza, de aceea am pus pe doua usi la biserica cuvintele: man si woman. Si fratii stiu ce inseamna.

Doamne ce pot sa mai spun? Faptele vorbesc de la sine. Respectul pe care l-am castigat impune. Pacatosii se tem de mine, ma saluta respectos cu pace, zambesc... dar eu ma incrunt, cum sa zambesti la biserica? Este un sacrilegiu. Si, Doamne, daca este nevoie de ceva, se rezolva, am usi deschise oriunde, la politie, la pasapoarte, la maternitate, la toate nivelele...

Multumesc pentru harul acesta! Eu fariseu de soi John Fariseying

Meo

Autor: Palu

Foto: Damian Stevens

Ce este muzica? Ce sunt vibratiile? Ce face ca frecventele sufletului tau sa rezoneze cu muzica? Ce face ca muzica sa-ti schimbe perspectiva... sufletul tau este o coarda... fiecare suflet de pe acest pamant are o nota aparte.. fiecare e unic, fiecare e special... si ce face ca viata asta sa fie atat de frumoasa e cand vezi cum marele dirijor, pune notele imreuna intr-un corncert.... cand face din viata ta o piesa... cand tu ajungi sa fii acordat, sa fii ajustat ca sa fii unde doar EL stie ca tu apartii... ce simte o coarda cand tragi de ea?? se simte intinsa pana la extrem, simte cum cineva incearca sa o forteze... sa o duca la nota pe care trebuie sa o cante... iar unele corzi, se rup in timul acordajului.... nu rezista... nu fac fata, nu se ridica la nivelul la care apartin... sunt casante si se limiteaza la mediocritate... majoritatea corzilor se rup foarte aproape de nota pe care o reprezinta... nu la o octava distanta... ci acolo.. la mai putin de un semiton departare.. dar ea nu stie cat mai trebuie sa indure... nu stie cat mai dureaza... e prea dureros, prea infricosator.... cand esti fortat, esti imins la capatul puterii tale... si ti se cere mai mult.. in momentul in care ti se cere mai mult... poti face 2 lucruri... sa cedezi.. sau sa te fortezi sa tii pasul, sa incerci sa faci tot ce iti sta in putinta sa rezisti... o coarda nu trebuie sa faca ceva... trebuie doar sa reziste... trebuie sa se lase modelata de marele acordor... ea doar trebuie sa reziste.. nu trebuie sa faca nimic... doar sa supravietuiasca... si asta e tot ce ne cere viata... tot ce ne cere EL.. sa rezistam la toate acordajele Lui.... si sa supravietuim.... caci, daca ne lasam acordati.. atunci EL poate sa cante, poate sa ne foloseasca in marea Lui simfonie...

[...]