Scrisoare pentru Satan.
Autor: Norrishor

De ceva timp mă simt urmărită. La fiecare colţ de stradă îţi văd privirea trufaşă şi crezi că voi tremura, dar nu; astăzi sunt puternică...

În fiecare dimineaţă te văd pândindu-mă pe fereastră, dorind să mă răneşti, dar nu, astăzi sunt puternică… n-am să te las să mă răneşti.

De câteva zile mă simt urmărită. Ştiu că eşti tu, ştiu că vrei să mă faci să sufăr, să-mi plâng de milă când problemele vin ca o rafală de vânt. Dar îţi reamintesc. Astăzi sunt puternică…

Ştiu că vrei să mă joci pe degete, să faci ce crezi, ce vrei… cu mintea mea, dar n-am să-ţi fac jocul… Ştiu că tu eşti cel care îmi întinde cursele, dar azi… sunt puternică şi n-am să cad în plasa ţesută de tine. Ştiu că m-ai dori în adâncuri, ca flăcările tale să-mi ardă veşnic sufletul… dar îţi reamintesc, azi nu mai trăiesc pentru tine; eu trăiesc pentru cer şi… sunt puternică azi… îţi reamintesc.

[...]

Autor: Palu

Stau si ma uit in jurul meu... si vad fete triste, maini tremuranda... suflete ratacitoare... ce asteapta cu nerabdare intrarea, dar mai ales scaparea de acest examen.... este primul din multe... este inceputul sfarsitului... aceasta perioada a vietii noastre s-a terminat... fiecare astepta acest moment, dar acum cand a venit, parca fiecare simte bucuria sfarsitului dar si regretul despartirii... fiecare vrea sa mearga mai departe, dar despartirea doare... sa te desparti de persoanele pe care le-ai vazut zilnic pentru atatatia ani... sa constientizezi ca oricat de putin iti erau placute... acum o sa le duci lipsa... pentru ca niciodata nu o sa te intorci ca elev pe banciile liceului... iar acest nou ce te asteapta este total diferit de ce ai experimentat si trait pana acum. Este NOU si noul asteapta sa fie descoperit...

si tot ce poti face e sa astepti si sa te bucuri de viata pe care o ai... pentru ca nu stii niciodata cu ce o sa te loveasca viata... cu bucurii sau cu tristeti... cu valuri sau cu ape linistite... cu munti inalti sau cu vai adanci... nu stii. si asta este frumusetea.

[...]

Autor: Sonia Filip

Flying Lesson - De Cordova (detaliu)

Vacanţa aceasta v-aş recomanda să citiţi; citiţi Alexis Zorba (Kazantzakis)! Treaba asta (cu recomandările) o fac de fiecare dată după ce termin o carte care mi-a plăcut, care reuşeşte să demonstreze ceva.

Adevărul e că nu am timp să alcătuiesc fişe de lectură personalizate acum, aşa cum nu are nici unul timp să caute titlurile de care vorbesc. Mai mult, grecul, balcanicul acesta, nu construieşte nici un mesaj special pe care aş vrea să-l sugerez, pofta de viaţă şi bucuria constantă izvorâtă din faptul că el „vede lucrurile de fiecare dată ca şi cum ar fi prima oară”, printr-o naivitate automatism, seamănă foarte bine cu tinerii noştri… (ai generaţiei mele, ai contextului în care mă găsesc, etc.). Ce face însă caracterul acesta, ce poate face literatura (beletristica) şi oralitatea nu, ca să mă exprim aşa pietros, este să determine la reflecţie şi să-ţi dea timp, rând cu rând, să-ţi aminteşti, să imaginezi, să ÎNŢELEGI! Iar partea asta lipseşte tinerilor, unora, multora.

[...]

Autor: Elena Sarmasan

O nouă zi si razele de soare alunecau prin crepătura geamului deschis, pe faţa ei fină, aducând la lumină un chip de înger. Eunice se trezi, iar pe chipu-i inocent apăru zâmbetul cald al soarelui ce încă o mângâia.
Ca de fiecare dată, ea se opri să-si privească chipul în oglinda cu ramă argintie pe care erau zugrăviţi trandafiri vii, de parcă i-ar fi cules cineva si i-ar fi zidit în ramă ca un simbol al nemuririi si veşniciei. Pe măsuţa din faţa oglinzii stătea vaza ei preferată cu trandafirii albi culeşi de mama ei cu grijă si dragoste.

Îşi îndreptă privirea spre oglinda fermecată si în timp ce privirea ei cădea mai mult si mai mult pe suprafaţa rece a oglinzii, aceasta îi descoperea în schimb propriul chip. Si oglinda picta din nou chipul unei noi Gioconda. Înaintea ei se înfăţişa o faţă albă, catifelată, aproape perfectă. Sub nişte gene negre, arcuite si lungi ce parcă ar fi vrut să-i atingă sprâncenele, se ascundeau două picături de rai. În ochii ei de smarald era aşa de uşor să te pierzi. Mulţi pretindeau că atunci când o privesc, puteau vedea dealurile întinse ale Scoţiei si Irlandei. Si aveau o sclipire plină de viaţă crescută din adânc, sclipire ce te molipsea din primul moment în care o zăreai. O dată ce-i întâlneai privirea, era aproape imposibil să mai scapi de sub vraja emanată, acel sentiment al frumuseţii si bucuriei. Nu era de mirare că mulţi cădeau victimă ochilor ei si o îndrăgeau pe loc. Dar pe lângă toate astea mai era si părul ei negru precum abanosul, lung si des, alunecând fin pe spate si umeri. Singurul lucru care dovedea că si ea făcea parte din familie, era şuviţa castanie din partea dreapta, căci toţi, de la părinţi la bunici aveau părul fie blond, fie şaten. Ochii verzi îi moştenise de la bunicul din partea mamei. Iar pe deasupra erau buzele-i rozalii ce parcă erau puse acolo numai pentru a fi sărutate.

[...]

Autor: Mihoc Roxana

Sunt doar un tanar, la fel ca si multi altii si ma intreb mereu, oare toti simt la fel ca mine? Oare toti sunt descurajati ca mine? De ce am viata asta? De ce mi e asa de greu? De ce sunt eu si nu altcineva? Si uit de Dumnezeu, de dragostea Lui, uit de sacrificiul Lui pentru mine.

Sunt in sesiune, am examene peste examene, probleme, stress, nu am chef de nimic, si la fel uit si de Domnul. Vorbesc la telefon cu toti prietenii mei, chiar si cu cei care nu mi sunt prieteni, stau pe internet si vorbesc cu alte cunostinte, vorbesc cu vecina mea care a venit sa mi ceara o cana de zahar, dar cu Dumnezeu nu apuc sa vorbesc.

De ce? De ce sunt atata de ocupat? De ce nu mi pun prioritati ma intreb? Ce este important pentru mine?
Suntem tineri cu totii, sa ne gandim ce facem zi de zi clipa de clipa! Incercam sa multumim oamenii din jurul nostru si asta ne oboseste, ne epuizeaza. Nu vom reusi niciodata sa-i multumim pe toti din jurul nostru.

[...]

Autor: Emma Mocan

S-a intamplat. Din nou. Nu de ieri, nu de azi, nu de maine... de muuuult. Si nu se mai termina. Ne obliga. Acceptam. Daca nu am accepta, am ramane cu mana goala, si cu o respiratie urat mirositoare. Cum se gandesc ele, vanzatoarele, la toate: la sanatatea noastra (nu are zahar), la o respiratie proaspata si mentolata, la putinele calorii pe care le contin. In bunatatea lor, doritoare de a ne face o “bucurie”, nici nu ne mai intreaba daca “e vreo problema”, ci doar ne ofera cu un zambet “second-hand” o gumita de mestecat, frumos ambalata in hartia albastra (sau mai nou decupata din “tabla” cu pastile) in bolul pentru maruntis, de langa casa de marcat.

[...]

Autor: Andreutza

Când vreau să trec peste trecut, şi trecutul mi se opune, dansez.
Priveşte-mă atent, şi ai să vezi că te iubesc... cu ritmul meu, cu paşii mei, cu privirea mea, cu acei curenţi uşori de aer ce se formează în jurul meu când dansez.

Atunci când am urât tot ceea ce nu era expresie a dragostei în el, am dansat.
Când am cunoscut o anumită bucată de Dumnezeu, am început să dansez. Atunci m-am bucurat că cineva înţelege tot ce vreau să spun. Şi apoi am plâns. De bucurie. Fără lacrimi. Doar din trup.
Au existat momente în care am profitat de acest limbaj ce mi s-a oferit pentru a mă exprima, distrugându-l. Dar dansul ţi se oferă în fiecare clipă (în mod special în solitudine), şi nu se singe atunci când nu ii oferi sinceritatea inimii tale, se distruge doar pe moment.

Dansul e darul pe care Dumnezeu l-a dat durerii mele. Am ajuns să cred că doar cei care suferă cu adevărat sunt capabili de sacrificiu, dragoste şi dans.

[...]

Autor: Andreutza

Există o înăţime de la care orice luptă, seamănă cu dragostea.
La fel cum, există un nivel la care dragostea e numai şi numai luptă.
O luptă cu mine însumi. O luptă cu tot ce aş vrea să nu mai văd în tine, cu tot ce aş fi vrut să nu îmi fi făcut niciodată, cu toată iertarea dilatată în inima mea, ce se teme să izbucnească... se teme să îmi dea voie să incep din nou.

Te iubesc! Nu mai încape nimic pe lângă aceste cuvinte. Dar oare e dragostea destul în momente ca acestea?

Ce să mă fac acum?... când vreau să trec peste trecut, şi trecutul mi se opune...

Autor: Anca

Oare a ras vreodata Isus? A spus el vreo gluma? A avut simtul umorului? A dansat El? A facut lucruri cu totul "nefolositoare" ca aceastea?

Imaginea lui Isus a fost multa vreme la extreme in mintea mea: Isus cel bland, cel iubitor, care se lasa palmuit, scuipat. Omul durerii, obisnuit cu suferinta, cu ochii indreptati spre cer si o mana dramatic intinsa spre nerecunoscatorii care ii intorc spatele. Sau dimpotriva, Isus cel fioros care scoate cu biciul afara pe vanzatorii si schimbatorii de bani din Curtea Templului, loc destinat inchinarii Neamurilor. Sau scotand la lumina necrutatoare a adevarului mizeria care se ascundea sub fatada plina de evlavie a fariseilor si carturarilor. De ce aceste imagini atat de pregnante in mintea mea? De ce imi este greu sa mi-l inchipui pe Isus zambind, bucurandu-se, dansand plin de veselie?

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

Ma trezesc de dimineata speriata ca s-ar putea sa ajung cam tarziu la scoala. Deschid Biblia si citesc undeva la alegere repede ca trebuie sa am timp si de activitatile scolare. Ma gandesc ca trebuie sa ma si rog, incep o rugaciune, dar aceasta se pierde printre ganduri legate de lista de cumparaturi sau cea bibliografica de la scoala. Pe drum imi aduc aminte ca nici macar nu am terminat-o si imi promit ca seara o sa fie mai bine. Seara ajung acasa si, dupa tot ritualul pentru confortul somnului, imi aduc aminte sa deschid Biblia. Citesc si ma gandesc ca trebuie sa ma si rog. Incep o rugaciune si aceasta se pierde si ea, pentru ca Dumnezeu mi-a dat atatea activitati de implinit peste zi, incat nu mai am timp pentru El. Asa sa fie? Nu. El nu ne da niciodata mai mult decat putem duce si nu ne incarca atat de mult incat sa nu putem ramane cateva zeci de minute pe zi in compania Lui. Asta a fost lectia mea de saptamana asta: reevaluarea programului zilnic. Dumnezeu nu iti da atatea necazuri, incat sa nu poti veni sa te odihnesti in pace la picioarele Lui.

Autor: Emma Mocan

Asta e realitatea! Ne traim viata sub semnul deciziei. Si deci, sub semnul consecintei. Sa trec strada pe rosu? La ce facultate sa dau? Sa cumpar mere rosii sau mere verzi? Sa-i raspund la mesaj? Ce sa citesc? Sa cred ce mi-a promis? Sa-mi calc camasa? Sa-i accept oferta? Sa merg la vot? Sa ma casatoresc cu el? Sa le raspund ironiilor?

Si deci... DACA treceam strada pe rosu, puteam sa fiu lovita. Daca ii credeam promisiunile probabil azi eram casatorita si (ne)fericita. Daca dadeam la alta facutate, posibil ca azi sa nu fi fost atat de incantata .

Nu traiesc in trecut. Nu am regrete. Am invatat din greselile mele. Dar incep sa constientizez felul in care lucrurile se leaga intre ele. Totul influenteaza totul. Totul e influentat de tot. Fiecare daca se leaga de un pentru ca. e un cerc vicios. Daca lucrurile nu ar sta asa, am trai sub semnul hazardului.

Ma intreb... cum ar fi fost viata noastra daca Dumnezeu nu ne dadea atata spatiu de decizie, sau daca ne asculta toate moftuile si dorintele, sau daca... nu se tinea de cuvant?!

Autor: Lavinia Moiceanu

La 1 iunie, copiii si copilarosii sarbatoresc o zi in care pot fi ei insisi, fara ca lumea din jur sa le poata reprosa ca "au dat in mintea copiilor". Nu stiu exact daca trebuie sa vad ca negativ fenomenul asta in randul adultilor. Cert e, insa, ca ii admir pe cei care iarta ca un copil, se distreaza pana si de cele mai mici lucruri si se bucura de cele mai marunte oportunitati, intocmai ca niste copii. Ii admir pe copii pentru ca se pot impaca usor cu o situatie sau cu cineva care le-a gresit. Pe copilarosi i-ar vrea oricine in preajma cand oamenii vor sa se distreze, pentru ca ei chiar dau in mintea copiilor si chiar stiu sa se distreze. Deci, azi toastam cu totii, prin sarbatoarea la care participam mai mult sau mai putin, in cinstea acestor fiinte mici si mari, care nu ezita sa se joace cand au ocazia