Ziua 1
Opresc două maşini în faţa mea, în trafic, pe banda unu. Se dau şoferii jos, bucuroşi nevoie mare că nu s-au mai văzut de mult şi se pun pe taclale...
„Băi măgarilor, măcar urcaţi maşinile pe trotuar”, (zic în gândul meu), şi arăt întrebător spre cele două maşini plasate în mijlocul drumului. Cei doi se uită la mine de parcă aş fi picat din cer: „Ce, mă, nu vezi că am aprins avariile?” mă întreabă ei din priviri şi-şi continuă poveştile... Măcar de mi-ar fi mers claxonul...

Ziua 2
Merg la cineva în vizită şi îmi las maşina într-un loc cât mai puţin asemănător cu un loc de parcare... să nu o zgârie nimeni drept avertisment... că i-am furat spaţiul de depozitat maşina. Mă întorc mai târziu şi răsuflu uşurat: nu mi-au zgâriat-o; nici nu mi-au ridicat capota (cum am păţit o data), în schimb mi-au ridicat ştergătoarele drept avertizare pentru ce va urma data viitoare...

Le cobor pe parbriz cu un zâmbet strâmb, ştiind că cel cu pricina mă priveşte de după perdea, cu satisfacţia unui lucru bine făcut...

[...]