Autor: Cecille

...a fost ziua, in care toate visele, sperantele si planurile de viitor mi-au fost ruinate!

ai fost vreodata indragostit/a cu-adevarat? te-a parasit vreodata prietena / prietenul si-atunci ti s-a parut, ca iti fuge pamantul de sub picioare si ca totul se invarte in jurul tau si-ti pierzi tot echilibrul? dar... te-a parasit cumva sotia / sotul? ei, bine, pe mine da! si pot sa-ti spun, ca ceea ce-am descris mai sus, este doar o frantura din tot, ce-am simtit din acea zi si pana azi.

a inceput totul asa de frumos... imi aduc asa de bine aminte de toate detaliile de la inceput, de parca ar fi fost ieri. eram asa de fericiti amandoi... asa de indragostiti... da, ma simteam si eram cu adevarat iubita, un sentiment extraordinar, care te face sa razi, sa dansezi, sa imbratisezi lumea toata... apoi a urmat cererea in casatorie: doar lumanari in jur, cantecul nostru in surdina si inelul stralucitor in mana lui, vocea lui ferma: "vrei sa fii sotia mea?" la scurt timp sarbatoream nunta, ziua cea mult asteptata, urmata de luna de miere, iar apoi de zile, saptamani si luni pline de surprizele (placute sau uneori mai putin placute) inceputului unei vieti in doi! din pacate n-a tinut mult.. doar la 10 luni de la nunta a urmat primul examen, la care sotul meu a cazut. nu, nu e vorba de adulter, ci de moartea celui mai bun prieten al lui. urmarile au fost: departarea de Dumnezeu, de biserica si incetul cu incetul de mine... urmatoarele 10 luni au fost luni de lupta, disperare, rugaciune si speranta, ca totul va fi din nou bine... pana pe 18 iunie, cand sotul meu, iubirea vietii mele, mi-a zis, ca el renunta la lupta pentru casatoria noastra... el vrea divortul! daca crezi, ca n-am facut tot, ce-am stiut eu mai bine, sa-l fac, sa se razgandeasca, te inseli amarnic!

[...]

Autor: Dox
Gandeste-te la ce cere Dumnezeu - sa intorci obrazul cand esti lovit, cand te obliga cineva sa cari greutati un kilometru tu sa te oferi sa mai mergi un kilometru, cand te fura tu sa-i mai dai... si lista poate continua tot asa. Asta-i ce ofera crestinismul? Wow, intr-adevar, o viata minunata pe pamant. Oamenii care fac asa se numesc... fraieri? Oferta asta este mai mult decat nerezonabila. De fapt, e pe masura lui Dumnezeu: este infinit de nerezonabila!

La prima vedere imi vine sa ma iau de cap, sa ma intorc si sa ma duc pe drumul meu. De fapt Dumnezeu vrea sa-ti ia toata viata si s-o dea la altii. In esenta cam la asta se rezuma. Hai sa fim seriosi, niciodata Crestinismul n-a cerut mai putin de atat. O da, sunt multi care dilueaza, dar cum zicea Iisus Hristos, cine vrea sa ma urmeze, sa lase pe tatal si pe mama sa, sa-is ia crucea si sa ma urmeze. Crezi ca de rezonabil ce era a fost Isus rastignit? Lol, cica nu implinea legea... pai a ridicat legea la asa un standard ca nici chiar fariseii care erau cei mai rigurosi cu implinirea legii, nu l-au putut suporta.

[...]

Autor: Negoiescu Samuel

In data de 5 septembrie 2007 la ora 5 dimineata, in satul Dudestii Noi jud Timis, acoperisul familiei Popa s-a prabusit peste ei.

Familia Popa, sot si sotie au crescut la casa de copii, iar acum au cinci copii intre 3-12 ani. De miercuri si pana luni au stat acoperiti cu nailon. Acoperisul nu mai poate fi refacut pentru ca locuinta are 130 de ani, nu se mai poate decat daramata si refacuta. Primaria comunei va veni cu un buldozer in data de 18 Septembrie 2007 si va darama peretii ramasi. Suma totala ca aceasta casa sa fie reconstruita si cei 5 copii sa aiba unde sa locuiasca se ridica la APROX 7000 EURO. Primaria contribuie cu 100 mil, restul inca nu exista. Facem un apel catre pastori si membrii bisericii care simt cu aceasta familie, sa ne contacteze pentru ajutor financiar sau cu materiale de constructii.

[...]

Autor: Dox

Mi se pare ciudat sa observ ca majoritatea diferentelor intre crestini nu sunt cauzate de adevarurile care stau la baza credintei lor ci de felul cum aceste adevaruri sunt intelese si practicate. Intre cultele 'traditionale' si protestanti diferentele sunt suficient de vizibile. In schimb, un protestant poate usor ignora diferentele dintre catolici si ortodoxi la fel cum un catolic poate la randul lui sa nu observe diferentele dintre penticostali si baptisti. Cu toate astea, ele exista si ne separa, pe noi, oameni care credem in acelasi Dumnezeu, in acelasi Iisus Hristos, oameni pentru care cea mai mare porunca ramane: "Sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine insuiti".

Este trist sa vad cum si unii si ceilalti incearca sa-si argumenteze, nota bene, de cele mai multe ori, modul in care se manifesta:
"- Tu nu-ti faci cruce!
- Da, dar tu te inchini la idoli.
- Nu ci doar ii respect.
- Pai si noi ii respectam. Nu vezi? Avem cruce pe biserica!
- Da, dar n-o aveti in suflet.
- Oho, pai daca iti faci cruce cu mana inseamna ca-ti ajunge direct in suflet?"

[...]

Autor: Dox

"In cetatea unde merg eu,
florile nu vestejesc,
infloresc aici o vreme,
dar apoi se ofilesc."

Eram la inmormantarea tatalui unui prieten apropiat cand dupa multa vreme, cantarea asta a inceput sa prinda viata si sa-mi spuna mai mult decat pana acum.

Cand stai pe marginea gropii si ii vezi pe cei ramasi plini de durere si nemangaiati de pierderea suferita, nici nu stii ce sa zici sau sa faci. Durerea lor se scurge inspre tine si simti cu ei - chiar daca e o mica parte din ce simt ei, lacrimile tale lasa urme adanci si in sufletul tau si simti si tu impreuna cu ei, pierderea suferita.

Ieri am fost la o alta inmormantare. De data asta totul a fost mult mai dureros. Pe Santiago il stiu de multa vreme, il cunosteam familia - surorile, mama, tatal... Tatal a plecat la Domnul, duminica, cand se pregatea sa mearga la biserica. Ce trecere frumoasa inspre casa din Cer, si ce durere a lasat in urma... Un infart si ce a fost viata pana atunci a ramas doar o amintire.

[...]

Autor: Norrishor

Rugăciunea „Tatăl nostru” a devenit pentru mulţi ceva învechit, prea banal şi care nu-i mai mişcă, însă chiar ne trebuie curaj, mare îndrăzneală să rostim „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Ar fi îngrozitor pentru noi să facă Dumnezeu după nebunia noastră, să ne ierte aşa cum iertăm noi. Şi cum iertăm noi? Cu jumătăţi de măsură sau doar în anumite condiţii, doar după ce l-am văzut pe celălalt umilindu-se şi cerşindu-ne iertarea. Cu ce suntem mai buni decât ei? Cu ce? Aşa iertăm noi, cu aroganţă, doar că nu se numeşte iertare ceea ce oferim noi.

Un lucru pe care nu prea vrem să-l credem, să-l acceptăm, este faptul că ticăitul ceasului neiertării care stă aşezat pe masa sufletului nostru nu face decât să ne macine, să ne rănească, iar greutatea care atârnă pe umerii noştri din cauza neiertării devine şi mai adâncă şi, mai mult decât ceilalţi noi suntem cei care avem de suferit, pentru că neiertarea ne schimonoseşte chipul sufletului nostru care ar trebui să semene chipului lui Hristos. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

Dar cum rămâne cu capitolul „greşelile noastre”?

[...]

Autor: Emma


Am luat o pauza de la contextul care intr-un fel sau altul, ma definea. Am plecat din tara mea, dintre prietenii mei, din patul meu, din parcul meu… am trait pur si simplu un alt context, fizic, si psihic. Dar … m-am intors, fara a avea pretentia ca lumea sa-mi fi dus dorul, sau ca timpul sa fii stat in loc, pentru mine.
Asa a si fost. Am gasit un univers schimbat care n-a sters nici pana azi dorul meu de casa. Fara sa traiesc cu nostalgia trecutului, visez, uneori, cu ochii deschisi si cu o sete vie, la plimbari prin gara, nopti pe la geamuri, si dimineti cu cantec…

Dar azi, azi e altceva. E ceva nou! Si maine va fi ceva nou. Si eu voi fi alta, si tu vei fi altul. Si noi, cei care suntem lumea, ne schimbam… Am descoperit ca in aceasta miscare sta un sens al vietii, si scurgerea timpului in clepsidra desertaciunii, poate naste si creste in noi sentimentul eternitatii. Vesnicia e plantata in sufletele noastre, si schimbarea nu e decat seva care duce la desavarsirea plinatatii sacrului in noi. Da, avem nevoie de schimbare! Avem nevoie de ploi reci care sa ne curete, care sa ne trezeasca, si care sa spele de pe ochi panza de paianjen. Avem nevoie sa ne oprim din cand in cand, langa fantana, sa ne privim chipul in apa de ieri, si sa ne spalam pe fata, pentru ca ziua de maine sa ne gaseasca purificati.

[...]

Autor: Lavinia Moiceanu

Da, viata e o jungla si noi ne miscam prin ea si facem parte din ea intr-o mica sau mare masura. Da, oamenii sunt egoisti si traiesc adesea mai mult pentru ei si se gandesc adesea la ce pot face sa le fie mai bine numai lor. Si da, este raceala, despartire dezinteres pentru altii, dar exista speranta, adica mai multe sperante daca ma gandesc mai bine.

Fiecare om care vede ca ceva nu merge bine, dar se complace in acel stadiu, devine un fel de leguma morala. Lucrurile stau asa... si eu nu pot sa fac nimic. Cam asta e mentalitatea. Asta e si lectia invatata saptamana asta, daca ceva nu-ti convine, poti face tot ceea ce depinde de tine sa schimbi acel lucru. Si inca ceva, oamenii care fac sacrificii si persevereaza in ceea ce fac si nu renunta nici cand se pare ca nu mai e nimic de facut, au castig de cauza. Cred in fiecare om care poate sa faca diferenta. Pentru ca exista speranta... si speranta e fiecare dintre noi.

Autor: Dox

Ma uit la filmele hollywoodiene (ca astea sunt cele mai populare) si ce vad? Doi oameni, se chinuie 2-3 ore sa se gaseasca. Cand se gasesc, hop la pat, muzica canta frumos, filmul se termina, ei zambesc fericiti si eu raman cu gura cascata. Gata? Pai si restul? Ooooo, probabil sunt prea olideies, nu? Dox, care e ultimul film care l-ai vazut? Pai se poate? Nu esti obisnuit deja cu dragostea din filme? Dar de fapt filmele prezinta viata reala. Tu chiar nu ai fost indragostit? Dox, nu iubesti?

Stau si ma uit ca un bleg la ecarn. Simt ca imi creste nivelul de adrenalina. Nu se spune nimic de ce urmeaza. Ni se prezinta o fata a dragostei, care este dragoste, dar nu e tot. Ni se spune un jumatate de adevar. Ati vazut filme in care dupa ce se iubesc, unul dintre ei are cancer iar celalat se sacrifica, isi sacrifica timpul, viata si sanatatea sa-l ingrijeasca? Sau unul e deprimat ani la rand si celalalt isi traieste viata daruind tot si neprimind nimic in schimb? Nu...asta nu e dragoste populara. Asa ne-am si lasat formati de media incat, cand dam de greutati, hop la avocat si ne divortam. Frumos ne sade. Uitam repede cum juram... si la bine si la greu, in saracie sau in bogatie, pana cand moartea ne va desparti.

Autor: Norrishor

Foto: James Robertson

Greşelile au fost şi vor fi întotdeauna o parte din noi. Vom face greşeli chiar şi în ultima zi din viaţă. Unele vor fi mai mari, mai grele, altele mai mărunte. Dar au fost, sunt şi vor fi greşeli. Prin definiţie ele, greşelile, ne rănesc într-o anume măsură .uneori fulgerător şi superficial, alteori adânc şi pentru multă vreme. Dar ce ne răneşte cel mai mult este greşeala de a lăsa ceasul neiertării să ticăie…

„A greşi e omeneşte” – iată paravanul cel mai înalt în spatele căruia ne ascundem fără urmă de inocenţă şi ruşine, ba chiar cu îndrăzneală. Şi venim cu explicaţia că ţine de noi să greşim, că e „un defect” al nostru care nu poate fi schimbat cu nimic. Deci nimeni nu scapă de această imperfecţiune, aşa e tiparul după care am fost construiţi. Ceea ce e de neînţeles însă, este faptul că în ochii noştri greşelile cele mai mari şi mai grave sunt făcute de alţii şi nicidecum de noi. Imperfecţiunea celorlalţi e mult mai vizibilă decât a noastră, iar greşelile lor întotdeauna vor fi analizate şi judecate cu minuţiozitate de noi, clipe în care uităm de propriile greşeli făcute.

[...]

Autor: Dox

Un travaliu de peste douazeci si patru de ore, noua luni de purtat in pantece, atat i-a trebuit lui Mihai sa vina pe lume. Mihai este fiul nostru - Anca si Radu.

Din prima clipa in care l-am vazut, in inima mea s-au cuibarit niste sentimente tare ciudate. In primul rand un sentiment puternic de apartenenta - STIU ca acest copil este din mine si simt o atractie irezistibla fata de el - o dragoste noua amestecata cu forta, creste incet in mine si sunt surprins de schimbarile care se produc in mine.

Mi s-a schimbat si modul in care il vad pe Dumnezeu. Cand citeam ca EL se declara Tatal nostru si noi copii lui, nu intelegeam bine cam ce inseamna asta - aveam o perspectiva de copil, inca. Acum, ca un proaspat tata, imi dau seama de imensa lui Dragoste, de bucuria pe care o are cand ne priveste - va dati seama... peste sase miliarde de copii!

[...]