Autor: Norrishor

Foto: James Robertson

Greşelile au fost şi vor fi întotdeauna o parte din noi. Vom face greşeli chiar şi în ultima zi din viaţă. Unele vor fi mai mari, mai grele, altele mai mărunte. Dar au fost, sunt şi vor fi greşeli. Prin definiţie ele, greşelile, ne rănesc într-o anume măsură .uneori fulgerător şi superficial, alteori adânc şi pentru multă vreme. Dar ce ne răneşte cel mai mult este greşeala de a lăsa ceasul neiertării să ticăie…

„A greşi e omeneşte” – iată paravanul cel mai înalt în spatele căruia ne ascundem fără urmă de inocenţă şi ruşine, ba chiar cu îndrăzneală. Şi venim cu explicaţia că ţine de noi să greşim, că e „un defect” al nostru care nu poate fi schimbat cu nimic. Deci nimeni nu scapă de această imperfecţiune, aşa e tiparul după care am fost construiţi. Ceea ce e de neînţeles însă, este faptul că în ochii noştri greşelile cele mai mari şi mai grave sunt făcute de alţii şi nicidecum de noi. Imperfecţiunea celorlalţi e mult mai vizibilă decât a noastră, iar greşelile lor întotdeauna vor fi analizate şi judecate cu minuţiozitate de noi, clipe în care uităm de propriile greşeli făcute.

[...]