Autor: Emma Mocan

Draga mea tara, cred ca nu ti-am spus tare demult, cât te iubesc. Te iubesc, asa cum esti. Cu trenurile tale, si cu tiganii tai, cu mirosurile tale si cu preturile tale, cu tot comunismul tau, si cu perioada asta de tranzitie care nu se mai termina. Te iubesc pentru gunoaiele tale si pentru gospodariile tale. Iubesc românii tai care-si taie porcul singuri si care stiu de toate: de la fotbal si politica, la instalatii si reparatii auto. Ceva din mizeria care se aduna pe strazi primavara, când se topeste zapada si din noroiul de pe strazile tale neasfaltate îmi provoaca mereu si mereu acelasi sentiment de mândrie. Spiritul morocanos si certaret al locuitorilor tai ma face sa zâmbesc, de fiecare data când ma gândesc la tine. Birocratia ta ma impresioneaza, iar gradul de coruptie la care ai ajuns ma uimette pe zi ce trece. Iau vitamine, ca sa-ti evit spitalele, iar sistemul tau educational ma face sa cred în fortele mele. Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Ceausescu, mos Nicoalae, sfântul Nicolae si fiecare Nicolae care trece prin fata mea, îmi aminteste de creativitatea onomastica a românului. Iar stirile de la ora 5 îmi amintesc zilnic faptul ca în România nu se pierde timpul. Te iubesc pentru muzica ta ieftina, si pentru manelele tale autentice, te iubesc pentru fetele tale frumoase si dezbracate, pentru capsunarii tai harnici, pentru cersetorii tai, pentru ungurii tai, pentru betivii tai, pentru tot ce esti, dar mai ales, pentru tot ce ai putea sa fii.

Iubita România, te iubesc atât de mult. Te iubesc pentru ce mi-ai dat, ce mi-ai luat si ce ai facut din mine. Te iubesc pentru absurditatea ta, si pentru spiritul tau atât de autentic. Te iubesc pentru aerul tau curat si pentru românii tai buni.
Iubita tara, te iubesc pentru ca prea mult din ce esti tu, e în mine.
Iubita tara, te iubesc pentru ca sunt român, din România.
Iubita tara, te iubesc pentru ca eu cred în tine!