Autor: Cris

Ne nastem in cuvinte ...iar odata nascuti ne chinuim sa le invatam, sa le rostim, mai apoi sa le mestesugim frumos ca in final sa le intelegem puterea si sa le folosim...

Nu stiu de ce uneori unele cuvinte ne duc pe culmi de fericire iar altele in adincuri reci... uneori vorbesc tare ca sa ma aud, sa-mi aud gindurile bramburite si prafuite si sa ma speriu atunci cind ele rasuna in eter ca si cum ar prinde o altfel de viata... uneori vreau pur si simplu sa le inabus, sa le ascund, sa le reduc la tacere pentru ca simt ca sunt goale, prea sarace ca sa redea ceva din ceea ce simt... uneori simt ca trebuie sa le impartasesc sa le comunic, sa ma fac inteleasa sa incetez in a mai ascult doar minata de dorinta de a ma trasmite celuilalt... uneori doar citesc cuvintele in ochii, sau in tacere cind stau linga tine si atunci ele sunt atit de asurzitoare... uneori plingem pentru ca nu putem spune ce simtim... si uneori e doar liniste... liniste crispata...

Cuvintele sunt atit de universale, ca si sentimentele... toate acele cintece, toate acele filme, toate acele carti ....nu asta ne arata??? Cu toate ca simtim personal si ca unele cuvinte rezoneaza in mintea noastra ca si cand noi le-am fi spus.... nu sunt cuvintele nostre nu noi le-am rostit mai intii.

Ce cuvinte poti sa spui unui suflet trist? Ce cuvinte poti sa spui atunci cind iti moare cineva? Ce cuvinte spui atunci cind iubesti pe cineva? Ce spui atunci cind nu vrei sa spui nimic?
Oare cum sunt cuvintele mele?