Autor: Meo

“…si baietii plang cateodata”. Vă sunt cunoscute versurile? Îmi permit să modific un cuvânt şi să spun că: „şi bărbaţii plâng câteodată”. Asta mi s-a întâmplat zilele astea.

Am întâlnit un copilaş de doi ani a cărui fiinţă emana atâta tristeţe încât intreaga mea fiinţă s-a revoltat. Era vorba de aceea tristeţe profundă a cărei cauză e lipsa zâmetului, a unei vorbe blajine, a unei jucări de pluş, ... a unui cântec domol.

Este strigător la cer. Este blasfemie!

Cum am putut lasa lucrurile să ajungă aici? Noi – oamenii, noi – societatea, noi – biserica suntem vinovaţi. Noi – oamenii maturi vom da socoteală în viaţa aceasta şi în cea veşnică de genocidul acesta. Îl numesc genocid pentru că este o crimă să ucizi zâmbetul unui copil.

[...]