Autor: Emma


Am luat o pauza de la contextul care intr-un fel sau altul, ma definea. Am plecat din tara mea, dintre prietenii mei, din patul meu, din parcul meu… am trait pur si simplu un alt context, fizic, si psihic. Dar … m-am intors, fara a avea pretentia ca lumea sa-mi fi dus dorul, sau ca timpul sa fii stat in loc, pentru mine.
Asa a si fost. Am gasit un univers schimbat care n-a sters nici pana azi dorul meu de casa. Fara sa traiesc cu nostalgia trecutului, visez, uneori, cu ochii deschisi si cu o sete vie, la plimbari prin gara, nopti pe la geamuri, si dimineti cu cantec…

Dar azi, azi e altceva. E ceva nou! Si maine va fi ceva nou. Si eu voi fi alta, si tu vei fi altul. Si noi, cei care suntem lumea, ne schimbam… Am descoperit ca in aceasta miscare sta un sens al vietii, si scurgerea timpului in clepsidra desertaciunii, poate naste si creste in noi sentimentul eternitatii. Vesnicia e plantata in sufletele noastre, si schimbarea nu e decat seva care duce la desavarsirea plinatatii sacrului in noi. Da, avem nevoie de schimbare! Avem nevoie de ploi reci care sa ne curete, care sa ne trezeasca, si care sa spele de pe ochi panza de paianjen. Avem nevoie sa ne oprim din cand in cand, langa fantana, sa ne privim chipul in apa de ieri, si sa ne spalam pe fata, pentru ca ziua de maine sa ne gaseasca purificati.

[...]