Autor: Dox

"In cetatea unde merg eu,
florile nu vestejesc,
infloresc aici o vreme,
dar apoi se ofilesc."

Eram la inmormantarea tatalui unui prieten apropiat cand dupa multa vreme, cantarea asta a inceput sa prinda viata si sa-mi spuna mai mult decat pana acum.

Cand stai pe marginea gropii si ii vezi pe cei ramasi plini de durere si nemangaiati de pierderea suferita, nici nu stii ce sa zici sau sa faci. Durerea lor se scurge inspre tine si simti cu ei - chiar daca e o mica parte din ce simt ei, lacrimile tale lasa urme adanci si in sufletul tau si simti si tu impreuna cu ei, pierderea suferita.

Ieri am fost la o alta inmormantare. De data asta totul a fost mult mai dureros. Pe Santiago il stiu de multa vreme, il cunosteam familia - surorile, mama, tatal... Tatal a plecat la Domnul, duminica, cand se pregatea sa mearga la biserica. Ce trecere frumoasa inspre casa din Cer, si ce durere a lasat in urma... Un infart si ce a fost viata pana atunci a ramas doar o amintire.

[...]