Autor: Delia

Traiesc clipe de bucurie terestra cand cladesc in mintea mea fericirea ca un copil castelele din nisip. Pe rand, se naruie, se risipesc, se consuma ca aburul tuturor am?girilor. Clipe efemere.

Simt in mine de la o zi la alta semnele de subrezenie spirituala ca fiind tot mai adanci. Si ma complac si plang. Ma rog scurt, rapid, grabit si inima mi-e de granit…

Ma sima ca o detinuta in propria-mi lume. De bunavoie renunt la orice aspiratie lumeasca, la orice tresarire a vointei, la orice soapta a increderii in EL - e ca si cum nu imi raspunde cand strig si chem si implor. Am uitat de zile destinderea unui zambet cald… am zambet rece si plicticos. Ma straduiesc sa fac lumina in mintea mea si ma intreb cand, unde, cum am lasat bezna sa ma patrunda? Oare sunt atat de prinsa in mizeriile destinului cotidian?

[...]