Va propun sa incepem cu o definitie: inteligenta este capacitatea de a intelege universul si a se raporta la el in mod constient si rational, urmarind un obiectiv propriu. Daca este asa, stiinta este un instrument al inteligentei (si implicit ratiunii) umane.

Nu avem nici un motiv sa ne indoim ca fiinta umana a inceput prin a avea o viziune revelata si o intelegere intuitiva a lumii care o inconjoara. Istoria civilizatiilor demonstreaza ca dorinta de a intelege lumea - desi o necesitate umana fundamentala - nu a dus la instrumente ale cunoasterii identice, nici macar asemanatoare, in váriile centre de civilizatie umana.

Desi ratiunea este o caracteristica umana definitorie, cunoasterea rationala a lumii nu se putea materializa decat intr-o civilizatie a carei viziune despre univers - revelata, sa ne amintim - era eminamente rationala, provenind, cu alte cuvinte, de la o sursa divina rationala. Viziunea revelata asupra lumii constituie miezul unei religii si in consecinta putem afirma ca stiinta nu putea sa se nasca decat sub auspiciile unei religii emanand de la o sursa divina rationala.

Mai mult, este nevoie ca intre ratiunea divina si ratiunea umana sa existe o filiatie directa. Or, din toate marile religii ale lumii, doar una descrie fiinta umana in raport cu creatorul sau divin drept "…om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra" Aceasta descriere se gaseste in capitolul intai, versetul al 26-lea al cartii sfinte a crestinatatii - Biblia.

Iata dar, de ce trebuie sa cautam izvoarele stiintei moderne in crestinism. Si trebuie sa subliniem aici ca atributul "modern" implica in mod necesar si latura experimentala a stiintei, radacinile stiintei rationalist-speculative coborand in timp pana in Grecia antica la marele Stagirit - Aristotel.

[..]