Please Register! on our site to be able to write messages reply to blogs and participate on our discussion forums. Click here if you forgot your password.


Archives

Parc

  1. Când nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu [12.06.08 11:41]
  2. Cuvinte reci de pe buze uscate [23.01.08 23:15]
  3. Solutii IT [17.08.07 13:08]
  4. Functia ambigua a televiziunii [12.08.07 12:39]
  5. Biblia si drepturile omului [14.02.07 11:59]

Downtown

  1. discutie libera [04.07.08 23:55]
  2. You about me [04.07.08 23:25]
  3. cand a fost ultima oara cand... [04.07.08 22:03]
  4. www [04.07.08 20:12]
  5. Bogatia aduce fericirea? [04.07.08 19:57]

Aripile ce nu pot sa creascaWednesday, 01.11.06

Autor: Neosophia

Foto: Ignacio Leonardi

(celui mai minunat prieten din viata mea)
Mi-era frig, iar buzele tremurau de atatea cuvinte nerostite. Mi-am adus atunci aminte ca nu exista nici foame si nici sete, ci doar viata, prelungire finita si dorinta arzanda de a fi ceea ce nu vei reusi sa fii nicicand, visare in gol si asteptare a ceasului ce intotdeauna intarzie sa vina.

Pentru ca propriile-mi ganduri incepeau sa se stinga, mi-am adus aminte de ea...

Ochii ei imbratisasera demult cerul, picioarele sarutau neincetat uraciunea pustiirii. Focul o ardea, facand-o sa se mistuie si totusi... nicaieri, cenusa...

[...]
Incepuse demult sa nu mai existe. 'Pamantul va inceta sa mai fie. Noi ne vom desprinde si vom deveni cer, vom fi una cu Cerul, caci asa e frumos', mi-am zis eu. Dar ea si-a intors ochii spre mine si mi-a spus: nu, Cerul e in noi. Voiam atunci sa mor, caci stiam ca asta trebuia sa se intample ca sa pot intelege.
-Vreau sa mor, iar tu trebuie sa ma ajuti!
-Si dupa, dupa ce va fi?
-Voi fi in stare sa iubesc!
-Da. Fara a cere nimic in schimb. Fara a mai rosti un cuvant si fara a mai iubi altceva. Vindeca-te!
-Nu pot, paharul meu nu e plin, inca.
-Vindeca-te de tot... De tine, de lume, de dragostea de acum, de timp, de cuvinte si moarte. Vindeca-te de toate!
-Blestemat fie atunci omul care se increde in om si blestemata, orice rostire a sa... Voi iubi de acum doar visul...
-Visul? Care vis?

Ea nu mai era demult iar eu uitasem ca exist. Atinse de adevar, mainile ei aveau sa fie curate de-a pururi din pricina dragostei cu care ii fusese dat sa iubeasca. Mainile mele aratau intepenite spre Locul gol de unde trebuia sa vina scaparea. Cerul insa, era in ea caci ochii ei, da, OCHII EI, imbratisasera demult Cerul...
radune permalink

RSS 2.0 feed, print, email this article:

Comments:

  1. [1] from: Andreutza

    Imi place enorm de mult cum scri... imi place: "nu exista nici foame si nici sete, ci doar viata, prelungire finita si dorinta arzanda de a fi ceea ce nu vei reusi sa fii nicicand"... imi place ambiguitatea cuvintelor tale, si asta pentru ca imi permite sa ma regasesc in ele. Multumesc!

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 01.11.06, 20:10:40
  2. [2] from: pluto

    frumos... atata ca nu mai e loc, se pare, pentru altii decat "uneori"... eh, prietenii stiu de ce!
    P.S.: sunt multe greseli de gramatica.. strica, bey, copii... revizuiti... ;)

    raspunde acestui comentariu Wednesday, 01.11.06, 21:09:57
  3. [3] from: faraway2

    De ce mainile ce au fost atinse de cer se pot manji din nou ,de ce ochii ce au stralucit a cer ,picura lacrimi inutile ?De ce aripile ce au fost deschise si au condus numai spre inaltimi ,acum stau inchise ?....Sa pot iubi ,sa pot zbura trebuie sa mor {zi de zi ],asa e cum zici ,neosophia...Si mor ,si iubesc ,si ma inalt
    ...tot ce scrii e fain ...continua {scrie mai des:) }

    raspunde acestui comentariu Thursday, 02.11.06, 03:17:57
  4. [4] from: anca
    anca

    Oare cei in care locuieste Cerul simt asta? Oare cum se simte cineva in care locuieste Cerul? Poate cineva dintre voi sa spuna? Pentru mine Cerul e inselator de accesibil ca orizontul: pare ca e doar la o aruncatura de bat- pe coama dealului, dar cand ajung acolo s-a mutat pe coama muntelui indepartat. Uneori, stand asa si gandindu-ma la toata situatia, imi dau seama ca de fapt calatoresc spre o tinta care ma cheama dar cand mi se pare ca ajung la ea, se muta. Purtam tinta in noi (Cerul) dar ne trebuie o viata intreaga (la unii mai lunga la altii mai scurta) pana sa ajungem in sfarsit sa atingem, sa imbratisam efectiv (nu doar cu ochii) tinta. E bine ca peisajul este variat si ca dupa fiecare colt te asteapta parca ceva nou, ca altfel... alergarea dupa orizont s-ar sfarsi cu inchiderea lui in tarana pentru ca nu poti sa te intorci cu spatele la el, nu-i asa? Peste tot in jur este Orizont, este Cer...cat vezi cu ochii. Cerul e in noi si totusi e departe.

    raspunde acestui comentariu Thursday, 02.11.06, 12:03:23

Add new comment:

Comments can be submitted only by registered users.